Capitolul 23

 Dap,am postat dupa cum se vede...As aprecia un comentariu,doua. :D


Autor



   Era intuneric afara.Si liniste.
   Luna era sus,fiind singurul lucru ce le lumina calea celor trei copii.
   Ivy isi inalta capul catre luna si rosti inca o data cuvintele vrajitoresti,ce le repeta de o ora intreaga..Alec si Chris se uitara si ei in sus,sperand sa se intample ceva.
   Se invarteau pe la periferia orasului si nu gasisera nimic.Nici un semn ca Emma fusese pe acolo.
   Ivy tresari dintr-odata.Tremura fara sa vrea.
   -Ce s-a intamplat?o intreba Alec ingrijorat.
   -E ceva aici...simt asta,spuse Ivy.
   Acolo,chiar langa ea,chiar era ceva.Sau mai degraba,cineva.Fetita blonda,cu ochii albastrii,cea care ii spusese Emmei ca o va ajuta.Ei bine,asta e ajutorul ei.Ii va duce pe cei acolo unde era Emma tinuta.
   Fetita statea cu mainile langa corp,respirand sacadat,nebagand in seama sangele ce curgea siroaie din ea.Stia ca e moarta fiindca nu o durea deloc.
   Se uita la Ivy,si se intreba daca o vede.
   O rafala de vant se porni atunci,celor trei facandu-li-se frig.
    -Ma vezi?sopti fetita si Ivy auzi asta ca o soapta dusa de vant.
    -Cineva...zise ea.Incearca sa-mi spuna ceva...
    Baietii se uitau in jur cautand cu privirea,ceva ce numai Emma si Ivy ar putea vedea acum.
    Lui Ivy ii veni brusc o idee.Deschise cartea de vraji ce o avea cu ea si cauta o vraja.'Cum sa comunici cu fantomele?' Scria acolo intregi ritualuri,care includeau sa fie luna plina,sa fie intr-un anumit loc,etc.Dadu pagina si vazu scris 'Ostende-te!',in latina.Asta inseamna 'Arata-te'.
    Fetita inca incerca sa-i atraga atentia.
    -Nu strica sa incerc,zise vrajitoarea cu voce tare.Ostende-te!
    Si atunci o vazu,ca prin ceata.
    -Ma vezi?intreba atunci fetita din nou si Ivy dadu din cap,inca uimita de imaginea incetosata.
    -Pot sa te ajut cu ceva?intreba ea uitandu-se la sangele ei.
    Imaginea era infioratoare si va ramane ceva timp i capul lui Ivy.
    Micuta dadu din cap si arata cu degetul spre drumul ce ducea la Emma.
    -Multumesc,spuse Ivy.
    -Ce?Ce se intampla?intreba Christian.
    -E o fetita aici,ne ajuta.
    Fetita incepu sa mearga,si cei trei adolescenti dupa ea.Cu cat mergeau mai mult,cu atat fata devenea mai neclara.
    'Ce se intampla cu ea?'gani Ivy.'De ce ne ajuta?'
    Ivy calca in urmele de sange lasate de fetita,si chiar de stia ca nu era adevarat,tot i se facea scarba.
   Trecura 10 minute,trecura 20,trecura 30...Fata de abia se mai vedea,cand ajunsera in fata unei cladiri imense.Parea sa fie un depozit abandonat sau ceva.
    Ivy le facu semn baietilor sa faca liniste.
    -Acum,spuse fetita dintr-odata,intorcandu-se spre ea.Nu pot merge mai departe...Ea e acolo...
    -Emma?E bine?intreba ingrijorata ea.
    -Va fi bine acum,zise ea si disparu.
    Ivy simti un val de tristete trecand prin ea.Fetita suferise mult.
    Din fericire,Alec gasi repede o intrare in cladire si au intrat cu totii,Ivy fiin in mijloc,iar Chris in spate.Ivy a  aprins in mana sa o flacara,truc invatat din cartea de vraji.
    Alec calca pe ceva ce scartai,si toti trei au stat nemiscati cateva secunde.Se auzea ceva in departare,dar nu stiau ce.Au mers mai deaprte.
    S-au oprit cu totii dupa cateva minute,cand au auzit pasi.S-au lipit de peretele rece.Trecu un minut pana sa ajunga la ei si acum era la un cvartal distanta de ei.Dar nu ii vedea,nu putea fiindca se asezasera la adapostul intunericului si tipul,fiindca era un barbat dupa mers,se parea ca se grabeste undeva.Iesise deja din depozit,asa ca aveau drum liber acum.
    -Mmm!se auzi din departare.
    -E Emma!spuse Christian.
    -Haideti!le-a spus Ivy.
   
    ~

    Emma

    Cat trecuse?O saptamana?Nu,nu cred.Inca eram pe acel scaun,legata.Durerea inca era prezenta.Atipisem pentru ceva timp si statusem cu capul in piept si acum ma durea gatul,fiind amortit.Aveam un calus in gura acum si nu puteam vorbi.
    O adiere de vant imi dadu parul de pe fata si acum vedeam mai bine.Poate mai bine nu vedeam.Peste tot in jurul meu se formau silete cenusii,fantome.Nu,nu din nou.
    De ce nu ma lasau in pace o data?Am inchis ochii si i-am deschis din nou.Tot acolo erau,plutind in jurul meu ca umbre nespunand nimic.
    -Mmnu,spun incet prin calus.
    O fata fara ochi,nas si gura se apropie de mine si sufla spre mine.Mi-am tinut respiratia,apoi am suflat inapoi pe nas indepartand fantoma de mine.
    -Vino cu noi!spunea o fantoma.
    Nu,nu aveam de gand sa renunt.Nu acum.
    -Mm!continuam sa murmur.
    El plecase,stiam asta.Dar nu puteam scapa de aici fara ajutor.Putea totusi sa se intoarca oricand.
    Nu stiu daca visam,dar se intampla ceva in jurul meu.O lumina stranie venea spre mine,facandu-si loc printre fantome.O lumina ce aproape ma orbea.Se opri in fata mea,stralucind puternic.
    O mana de femeie iesi din lumina.Apoi iese cu totul.Nu e lumina,e de fapt mama mea.Dar cum se putea asa ceva?
    -Mmm?am incercat sa zic 'mama'.
    Mana ei dreapta ma atinse pe fata si am simtit mangaierea ei.
    -O sa fie bine,Em,sopti ea.
    Imi scoate calusul si acum pot respira pe gura.
    -Mama,soptesc.
    Ma mangaie pe par si apoi lasa mana jos si face un pas in spate.Nu,nu pleca!
    -Mama...
    -Emma??
    Vocea nu era a mamei.Si nici mama nu se mai vedea clar.
    O alta silueta merse direct prin ea,mama disparand.
    -Nu,soptesc eu.Nu,nu...
    Privisem in gol in tot acest timp si nu vazusem persoanele din jurul meu.Fantomele fusesera indepartate de lumina cu care mama venise.Langa mine erau cei trei prieteni ai mei,privindu-ma ingrijorati.
    -Mama..
    Nu-mi dadusem seama,dar inca o strigam pe mama.
    Reusisera sa ma dezlege si Chris ma ajuta sa ma ridic.Stai,isi amintise de mine?
    -Em,esti bine?
    'Em' imi spusese si mama.Sau fusese el tot timpul?
    -Nu...stiu,ii zic.
    Ma tin de el pentru sustinere.Ivy se uita in jur ingrijorata.
    -Sa plecam,zise ea.
    -Prea tarziu,spuse Alec uitandu-se in intuneric.
    -Nu plecati nicaieri,se auzi acea voce batjocuratoare.
    O,nu.