Capitolul 20

          Din perspectiva autorului

    Dupa ce Chris pleca cu tatal sau,plecara si fetele.
    In timp ce mergeau spre Londra,Emma si tatal ei vorbeau despre ce facura in cimitir.Tatal ei era foarte suparat pe ea fiindca nu ii spusese nimic.
    -Trebuia sa ma anunti.
    -Nu,tata...Trebuia sa o fac pe cont propriu.
    -Puteai sa te ranesti.
    -Stiu,dar sunt bine.
    Tacura amandoi.
    In 15 minute ajunsera acasa,iar Emma se retrase in camera sa.Nu apuca nici sa se schimbe de haine,ca suna la usa.Tatal ei raspunse,si ii striga numele apoi.
    La usa,era nimeni altul decat Alec.
    -Salut,zise ea invitandu-l sa intre in casa.
    El nu spuse nimic.Se dusera in camera ei,in timp ce domnul Black gatea ceva in bucatarie.
    -Ce faci...
    Emma nu apuca sa isi termine propozitia ca doua maini o prinsera de talie,intr-o imbratisare.Ea ii raspunse,strangandu-l si ea.
    -Ma bucur asa de mult ca esti bine,Emma.
    -Multumesc ca m-ai ajutat,ii spuse ea.
    Se desprinsera si se asezara pe pat.Emma incepu sa ii povesteasca despre Chris,ca nu isi amintea ca fusese mort si fantoma.Ii vorbea lui Alec de parca ar fi fost un prieten vechi,ceea ce nu era,dar nu conta asta.
    Mai tarziu,el s-a scuzat sa plece si Emma ramase singura cu tatal ei.Ea incepu sa isi faca curat in camera si ii lua ceva timp.Dadu de pozele cu mama si tatal ei cu acei necunoscuti.Dadu de poza cu Miguel Sanchez si isi aminti ca fusese vina tatalui sau nebun ca mama sa nu mai era printre ei.Daca l-ar fi avut vreodata in fata ochilor si-ar fi dorit sa-i traga o palma.
    Telefonul ii suna,scotand-o din reveria sa.Era Ivy.
    -Alo?
    -Hei Emma!Ma gandeam...
    -La ce?
    -Sa mergem la Green acasa,ca sa il vedem pe Chris.
    -De ce?
    -Umm...Sa ii dau temele cica...
    -Dar el pleaca oricum!Si-n plus,nu cred ca tata ma lasa asa de usor sa plec...
    -O sa te lase pentru o cauza nobila...Hai,ne intalnim la biblioteca!
    Emma lasa telefonul pe pat si se duse la tatal ei.Surprinzator,el fu de acord.Se imbraca repede intr-o pereche de blugi albastri si un tricou negru.Se duse la baie si era cat pe ce sa tipe cand vazu acolo o fetita.Arata cam de 6 ani,avea parul blond si ochii albastri,imbracata cu o rochita alba.Nu era nimic inspaimantator la ea,daca pe rochia ei nu se scurgeau suvoaie de sange venind de nu-stiu-unde.

    Emma nu apuca sa ii spuna nimin ca fetita disparu.
    'Credeam ca am scapat de fantome'gandi Emma.
    Peste 5 minute iesi si ajunse la biblioteca repede.Ivy era deja acolo si pornira amandoua spre casa Green.
    -Cum sunt parintii tai?o intreaba Emma pe Ivy.
    -Bine,dadu Ivy din umeri.S-au impacat.Mi-au perchizitionat totusi camera si mi-au luat toate cartile de vraji...
    -O sa ti le dea inapoi doar...
    -Mda,peste 10 ani...
    In cateva minute ajunsesera la profesor acasa,si le raspunse tocmai acesta.Le invita in salon si-l striga pe Cris.
    -Salut!le zice el si se asezara toti pe canapea,si fotolii.
    -Hei!spuse Emma,uitandu-se prin camera.
    -Ti-am adus temele,zise Ivy.
    Ea scoase din ghiozdanul ce-l avea o tona de carti si caiete.Chris se infiora.
    -Ok...Cat am lipsit?3 ani?In plus,nu o sa mai stau pe aici cat sa mai dau pe la scoala...
    -Nu conteaza...zise Ivy.Ma duc sa il intreb ceva pe domn profesor...
    'Mda,multumesc,Ivy...'gandi Emma.
    -Si...zise Chris.De cand esti in oras?
    -Am venit cu o saptamana inainte de inceperea scolii.
    -Aha...Stii,mai zise el privind-o drept in ochi.Imi pari cunoscuta...Ne-am mai intalnit?
    'Da,tu erai fantoma...Erai mort,apropo.'
    -Nu cred.
    -Nu vreau sa par ciudat...dar sunt serios...
    Emma doar dadu din cap.Se uita la el.Avea acelasi par frumos,aceiasi ochi albastri in care te pierdeai,acum fiind atat de luminosi....Schimbat la el era fata,acum fiind mult mai rosu in obraji.Aratand viu.
    'Era mai frumos acum' recunoscu Emma.
    Ivy intra in camera.
    -Domnul Green ne-a invitat la cina.Ramanem,da?
    -Sigur...
    Pleca iar.
    Emma se gandi la posibilitatea ca planul lui Ivy sa mearga.Adica,se vede ca Chris o recunoaste,dar nu isi aminteste de unde anume o cunoaste.Poate daca i-ar spune adevarul...
    'Mda,m-ar crede nebuna.'
    Chris o intreba de ce era ea si Ivy in spital si Emma trebui sa nascoceasca o poveste,cat se poate de non-fantastica.
    Iata cum a inceput:
    -Pai...Aveam noi doua chef de putina aventura si la ce se gandeste Ivy....Sa mergem in...aa...cimitir.
    -De ce?
    -Are Ivy ce are cu cimitirul si noaptea...Voia sa vada daca o sa ii apara vreo fantoma in fata...Niste mituri...Mergem noi cat mergem si am cazut.
    -Unde?
    -Intr-o groapa de mormant,Ivy s-a lovit la cap,lesinand si eu l-am sunat pe tata....si ne-am trezit apoi la spital.
    -Ciudata aventura,ii zise.
    -Mda...
    Ivy vine in camera si ii cheama in bucatarie.Se asezara la masa.Domnul Green era in capul mesei,Ivy in dreapta lui,Chris in stanga si Emma langa el.Mancara friptura.
      Profesorul le vorbi ceva de niste teme viitoare la matematica si fetele doar ascultau si dadeau din cap.
    Dupa ce terminara de mancat,mersera inapoi in salon si au mai stat de vorba doar jumatate de ora.
    -Ei,cum a fost?o intreba pe drum Ivy.
    -Ii par cunoscuta...
    -Asta e de bine,zambi ea.
    -Mm...poate.
    Se despartira la aceeasi biblioteca unde se intalnira si pentru prima data si Emma merse spre casa ei.
    Era deja seara afara si pe unde mergea Emma,locul parea infiorator.
    In umbra,cineva ii urmarea miscarile in tacere.Pas cu pas.
    Emma se uita in spate cand auzi niste fosnete,dar nu-si vazu urmaritorul.Telefonul ii suna.Era tatal ei,sa vada pe unde e.
    -Acum vin,tata.Mai am vreo 5 minute.
    -Bine,ai grija.
    Mai merse Emma cat merse,si urmaritorul ei la fel,asteptand momentul oportun sa actioneze.Acesta veni mai repede decat se astepta.Erau amandoi pe o alee mai neluminata,exact ca in filme.
    Urmaritorul sari din ascunzatoare si o prinse cu o mana de gat,iar Emma ar fi vrut sa tipe dar nu avea cum.Gura ii era acoperita de cealalta mana a lui si simtea ceva reche pe gatul ei.Un cutit.

   'O sa mor'gandi Emma,apoi lesina.


~

Hei!!
Un nou capitol din aceasta poveste...Am complicat-o acum,ca deja devena plictisitoare pentru mine:))
Eu sper ca v-a placut!
Lasati un comentariu sa stiu ce credeti!;;)

Capitolul 19

            Din perspectiva autorului
           
    Toti cei ce fusesera in cimitir si facura parte din vraja erau inconstienti.Cel mai grav era Chris,fantoma.El era ranit fizic.Dar acum,era in stare stabila.
    Numai cu fetele nu se stia ce au.Ele doar pareau ca dorm.Dar problema era ca trecuse deja o zi intreaga si nu dadura nici un semn.Erau poate doar obosite.Ele si-au folisit toata puterea ce au avut-o impreuna,pentru a-l invia pe Christian Green,ceea ce au reusit.
    Mintea fostei fantome era in ceata deasa.Vedea doar dungi albe si negre,de parca viziona niste purici la un program TV.Auzea zgomote in jurul sau si simtea ca il durea tot corpul.Auzi claxoane in jur si apoi un sunet mai puternic,apoi nimic.Doar niste bip-uri scurte.Nimic altceva.
    Fiica vanatoarei de fantome,Emma,avea vise cu mama ei.Si se simtea rpea bine ca sa se trezeasca.Nu ii era nici foame,nici sete.Ii era bine.
    Vrajitoarea se simtea prinsa-n neant.Blocata.Singura si neajutorata.Nu intelegea nimic.
    Toti parintii se aflau in sala de asteptare,ingrijorati,obositi si posomarati.
    Domnul Black se invinovatea.Nu trebuia sa vina niciodata aici impreuna cu Emma.
    O puse intr-un pericol enorm.Nu trebuia sa ii spuna nici ce patise cu adevarat mama sa,Samantha.Cu ce se ocupa ea.Si inca nu ii spusese totul.Daca ar sti Emma ca el chiar ajunse chiar sa ucida ca sa isi apere sotia,si chiar si pe ea.
    Cand era mica,darul Emmei era mai dezvoltat.Ea obisnuia sa vorbeasca si sa se joace mereu cu fantomele,alti copii si parinti crezand ca e vorba doar despre prieteni imaginari.Odata ce crescuse,uita de fantome.
    Domnul Green,era o alta poveste.Inainte sa vina Emma in clasa lui,il simtise mereu pe Christian langa el.Ajungea sa creada ca e nebun,dar totul se clarifica.
    Mai intai,ii murise sotia si ramase doar cu fiul sau.Reusi sa treaca peste,sa fie  un exemplu pentru fiul sau.Dar cand murise si acesta,crezu ca poate e blestemat.Atatea nenorociri pentru un singur om?Tragic.
    Cand ii spuse tatal Emmei ca fiul sau era fantoma acum,crezu imediat.Era atat de trist si abatut ca putea sa creada ca si luna e din branza.
    Acum,el e fericit ca fiul sau e viu.Chiar de e ranit,are un sentiment ca isi va reveni curand.Si atunci,ei vor trebui sa paraseasca orasul.Vor trebui sa-si paraseasca viata ce-o avusesera aici,prietenii...O vor scoate ei la capat cumva.
    Parintii lui Ivy se certasera.Tatal ei nu stia nimic despre vrajitorie pana acum,si tipase intr-una la sotia sa ca e vina ei ca Ivy e inconstienta.Daca ar fi stiu de la icneput ca se casatorea cu o vrajitoare,ar fi fost altfel acum.El ar fi vorbit cu Ivy,si atunci,ea poate i-ar fi cerut voie sa faca vraja,si el,ca un tata exemplu,ii spunea nu,ca putea fi periculos.
    Dar totul se itnamplase deja.Nu poti sa schimbi trecutul.
    Mama lui Ivy se simtea slabita,obosita.Nu stia ca Ivy descoperise ca era vrajitoare.Ba chiar sa faca ea o vraja?Va trebui sa poarte o discutie cu ea cand se va trezi.

    Mai trecu inca o zi,si in sfarsit,Emma dadea semne ca se trezeste.Tatal ei o tinea de mana.
    Emma deschise ochii dar inchise inapoi,din cauza luminii.Incerca din nou,si-l vazu pe tatal ei zambind.
    -Buna scumpo,zise el.
    -Taaataa...incerca ea sa vorbeasca,dar parca nu avea voce.
    -Iti aduc niste apa?
    Emma dadu din cap si tatal ei se grabi sa-i aduca apa.Ea bau tot paharul.
    -Ce s-a intamplat?intreba ea,dar imediat ii aparura imagini in minte cu ea,Ivy si Chris in cimitir.E bine Chris?
    Fata tatalui ei se schimba si ea se gandi la ce-i mai rau.
    -E incostient,dar e bine.Traieste.
    Emma expira linistita.Reusise ce ii promise lui Chris ca va face.
             
    -Si Ivy?
    -E inconstienta si ea.Dar va fi bine.
    -Va fi bine,repeta Emma pentru ea.
    Intre timp,se trezi si Chris.Domnul Green era acolo,langa el.
    -Ce s-a intamplat?intreba el nauc miscandu-se putin,apoi strambandu-se din cauza durerii.
              
    -Stai nemiscat.Ai multe rani.
    -De ce?
    -Ai fost o...Stai,nu-ti amintesti?intreba ingrijorat tatal sau.
    -Nu,zise Chris.Ar trebui?
    -Voi chema doctorul,zise Green si iesi din salon.
    Doctorul veni imediat,si,dupa ce il consulta ramase sa vorbeasca cu el.
    -De ce nu isi aminteste ca a...facut un accident?
    -Se intampla adesea pierderi de memorie.Poate fi de vina lovitura ce a suferit-o la cap.Sau poate el,in interior,nu vrea sa-si aminteasca.
    -Inteleg...
    Doctorul se retrase,spunand ca maine l-ar putea externa.Domnul Green se intoarse la fiul sau.
    -Cred ca...imi amintesc ceva,zise Chris incruntat.
    -Ce anume?
    Tatal sau se aseza,pe un scaun,langa pat,sperand ca isi aminteste ce trebuie.
    -Eram in masina...Cineva a intrat in mine...Apoi nimic.
    -Atat iti amintesti?ofta Green.
    -Da.
    -Bine,te las sa te odihnesti acum.De ceva,chemi o asistenta.
    Chris incuviinta din cap si tatal sau iesi.Inchise ochii si adormi repede.
    Domnul Green dadu nas in nas cu Black si ii zise imediat ca fiul sau nu isi aminteste.
    -Si Emma s-a trezit.
    -E bine?isi aminteste?
    -Da.
    Domnul Black se intoarse in salonul fetei lui si ramase cu ea,in timp ce ea dormea.Si domnul Green se intoarse la fiul sau.

    *

    Trecu inca jumatate de zi pana ce se trezi si vrajitoarea.Era putin confuza,dar mama sa o ajutase sa isi aminteasca ce facuse.
              
    Ea fusese inconstienta din cauza ca vraja ce o facuse,fusese cu mult peste puterile ei de vrajitoare.Chiar de o avusese si pe Emma acolo,care fusese elementul cheie,tot trebuia si mai mutla putere.Puteau chiar sa moara cu totii in acea seara.
    Tatal lui Ivy veni si el sa vorbeasca singur cu fiica sa.Aceasta ii spuse ca nu trebuia sa se supere pe mama sa,fiindca nici ea nu stie ca ea stie de vrajitorie.El intelese toata chestia si in umratoarea ora,se impacase cu sotia sa.
    Seara trecu si veni dimineata.Toti trei urmau sa fie externati si s-au intalnit,prin pura coincidenta,in sala unde parintii trebuia sa semneze fisa de externare.
    Mai intai,se vazura Ivy si Emma.Se imbratisara si amandoua ramasera statui,cand aparu Chris,mergand incet,alaturi de tatal sau.
    Emma dadu sa mearga spre el,dar o oprise Ivy.
    -Nu te cunoaste.Nu stie cine esti!
    -Of,bine...
    Chris le vazu pe amandoua si o recunoscu pe Ivy.
    -Hei,Ivy!
    -Se pare ca de mine isi aminteste,sopti Ivy.
    Chris se apropie de ele si Ivy i-o prezinta pe Emma.Chris o priveste lung,dar nu da semne ca o recunoaste.
    -Esti bine?Am auzit ca ai avut un accident cam naspa...zise Ivy.
    Chris dadu din umeri.
    -Sunt sanatos.Dar sunt suparat ca plec din Londra.
    -Pleci?intrebara ambele fete.
             
             
                            [ok,gif-ul asta mi s-a parut prea amuzant ca sa nu il pun pe aici:))]

    -Da...tata vrea asta.Habar n-am de ce.
    -Aha,facura fetele.
    Domnul Green veni spre ei,iar Chris isi lua la revere de la fete.
    -Pa Ivy....Emma.
    La Emma se uita mai lung decat trebuia.
    'Poate ii sunt cunoscuta' gandi Emma.
    Chris arata confuz.
    'Sau poate nu...'

             ~


             Inca un capitol din aceasta poveste:)
             Nu cred ca o sa fiti multumiti ca Chris nu isi mai aminteste ca a fost fantoma,dar nah..trebuia sa se intample ceva:))
              Va las acum...lasati un comentariu,daca v-a palcut si vreti cat mai repede continuarea!:D

Cap 9:Werewolves

            Chace

    [1760]

    Peter nu veni inapoi in acea seara,ci in dimineata urmatoare.Catherine era de brat cu el,si era vesela.
    Cand ne-am adunat cu totii in camera mare,Peter zise:
    -Amelie,Chace.Catherine va sta cu noi un timp.Stefan,Vladimir...Poate?
    -Desigur,zise Vlad,zambindu-i larg Catherinei.
    Si ea ii zambi inapoi.
    La mine nu se uita deloc.De parca nici nu eram in camera.Eram ignorat,si nu-mi placea asta.
    -Vino,am sa iti arat camera.
    Vlad o lua de brat si iesira amandoi din camera.
      Am iesit si eu din castel,fugind in padure.Nimeni nu ma urma.Era ciudat ca imi doream ca Amelie sa fi venit dupa mine?Poate era.
    M-am oprit din fuga in mijlocul padurii.Imi venea sa tip,ca sa ma descarc cumva.Cred ca in sfarsit cedasem psihic.Prima data,aflu ca exista fiinte ce beau sange pentru a trai;apoi ma transform eu intr-un astfel de monstru;apoi,ca sa mi se demonstreze cat de rau pot fi,am fost 'pus' sa ucid o fata nevinovata.Si acum,totul devine si mai complicat cand apare ea,transformata in vampir.
    In plus,nici familie nu mai aveam.Nu ca aveam si inainte...
    Si Amelie...Ea ce planuri avea oare cu mine?
    Mi-am pus mainile in par si am icneput sa trag de el.Nu se rupea.Normal ca doar sunt nemuritor,invincibil.
    Am cazut in genunchi si am ramas acolo pentru mult timp.
                                
    ~


    [1967]

    Urlete de varcolaci se auzeau in padure.
    -Ce cauta ei aici?se intreaba Catherine.
    -Lizzie si acel baiat,Kenway,am zis eu si m-am intors sa ma duc dupa Will,dar acesta tocmai venea spre noi.
    -Lizzie nu e de gasit.
    -Sunt varcolaci aici,ii zic.Haide,Will.Blondo,tu ramai aici.
    -Nu.
    -Nu era o intrebare!ii zic eu iritat.
    -Am spus ca vin!imi zice ea privindu-ma serioasa.
    -Bine...am cedat eu.
    Nu puteam sa ii rezist.
    Am inceput sa fugim in padure,si pe drum o vad pe Catherine aruncandu-si pantofii pe undeva,ca sa alerge mai bine.Will isi arunca sacoul prin iarba.Se pregatea de lupta,sau ce?
    Ne-am luat dupa urlete si am ajuns intr-un desis.
    In mijloc,se aflau Elizabeth si Kenway si in jurul lor erau 5 varcolaci,sub forma umana,ce purtau doar niste pantaloni scurti.In jurul nostru,ne inconjurasera varcolacii sub forma animala.
    Daca nu ar fi fost omul lui Lizzie,ne-ar fi atacat de mult.El se afla in fata vampirei,si dupa bataile inimii,era speriat.
    Dintr-un salt,am ajuns in fata amandurora.
    -Suntem in trecere,am marait la cel ce parea varcolacul alfa.
    -Nu aveti voie aici,marai el inapoi,facand un pas spre mine.Ce aveti de gand cu el?intreaba aratand cu degetul spre Kenway.
    -Nimic important,ii zic.
    Patrund repede in mintea varcolacului alfa si descopar ca nu stie sa-si apere mintea.Nu ii citesc gandurile,fiindca ii apartin doar lui,ci ii transmit doar 3 cuvinte:'Trebuie sa ma duc acasa.'El o sa creada ca sunt gandurile lui si poate o sa plece si o sa ne lase in pace.
    -El nu stie nimic,il aud pe Will,ce era langa mine acum.
    Catherine inainteaza cu un pas si ea,sa fie mai aproape de mine.
    -Vreau sa plecati imediat de aici,ne zice tipul.
    -Asa facem,ii zice Catherine.
    -Dar,mai zise el.Ce o sa faceti cu omul?
    -Il lasam aici,zice Will.
    -Dar el deja banuieste ceva...
    -O sa-l fac sa uite,ii zic.
    -Juri?
    -Da.
    -Bine atunci,noi ne retragem.Daca unul din voi mai se afla pe aici in zori,il omoram.
    Kenway tremura in spatele meu.
    Varcolacul alfa se retrase,si ceilalti dupa el.Am stat cu totii nemiscati,ascultand cum pleaca toti.
    De indata ce nu i-am mai auzit,m-am repezit la Eric Kenway,strangandu-l de gat,si in acelasi timp ridicandu-l.
    -Ce naiba faci?protesta Lizzie uitandu-se infiorata ba la mine,ba la om.
    O mana imi atinse bratul.Era Catherine,ce ma privea putin speriata,dar incerca sa ascunda asta.
    -Opreste-te,imi zise ea incet.
    Nu am ascultat.
    Mi-am concentrat puterea spre om si am vazut in ochii sai caprui teama.Eram gata sa intru in mintea lui,sa umblu pe terenul sau,sa-i schimb gandurile,cand am primit o palma peste fata.Asa de puternic,incat ma facu sa-l scap pe Kenway.
    M-am intors uimit spre Catherine.
    -De ce ai facut asta?
    -Fiindca trebuie sa inveti si sa mai asculti!replica ea.
    M-am uitat in jur.Si Will si Elizabeth se aflau langa om,ce era cam lesinat acum si Catherine ma privea siret,cu mainile in sold.
    -Atunci ce facem?intreb.
    Lizzie se intoarse spre mine,ochii sai stralucind ciudat,de tristete si rugatori.
    -Pot sa iti cer ceva?ma intreaba ea icnet,vocea tremurandu-i.
    -Da.
    -Poti sa il transformi?
    -Da,dar...
    El nici macar nu era cosntient,nu stia de vampiri..Nu stie cum o sa fie,cat de dureroasa e transformarea...
    El ar fi trebuit sa fie constient,sa ii explicam totul.Cel mai important era sa fie alegerea lui...
    Nu ca la mine,Will,Catherine sau Lizzie.
    Pentru mine,daca as fi putut alege,nu m-as fi transformat.Dar eu am preferat sa fiu vampir,in loc sa fiu acum o gramada de oase,in pamant.
    Pentru mine,a fost mai bine sa fiu transformat.Asta ma caracterizeaza pe mine.Cand eram om,nu ma vazusem niciodata in viitor,ca fiind batran si ramolit.Sau eu,cu copii si nepoti...Deloc.
    Eu fusesem nascut sa fiu transformat in vampir.Dar oare Eric Kenway este?
    Elizabeth se apropie de mine si imi atinse fata cu mainile sale.Ma ruga.Fara vorbe.
    Stiu deja ca am acceptat...Dar voi fi in stare?

             ~

             Yey!In sfarsit am scris si la povestea asta!
             Sper sa va placa!:)

Chapter 3:Bad angel

           
                                                


             Din perspectiva autorului

   -Tu de ce ai Cazut?
   -Nu trebuie sa iti spun tie!ii spune Vivian ridicandu-se.
   -Haide...Stai jos.Nu te poti descurca fara mine!
   -Ce spui acolo?Pot sa ma adaptez si fara ajutorul tau!zise ea nervoasa.
   'Nici macar nu ar trebui sa vorbesc cu el!Damnatii erau considerati cum ar fi ucigasii in lumea umana...'
   -Nu sunt atat de rau,ii zice Atheron.Stai jos.
   Ea se aseza,dar nu stiu de ce.
   Un chelner veni si puse pe masa doua cafele.Vivian se uita lung la cutia rotunda de cafea.
   -Haide,bea.E chiar buna,ii zise el.
   -Esti pe deplin om acum,sau ce?
   -Nu o sa mai vad niciodata Cerul...Eu doar ma adaptez in lumea asta.Bea.
   Vivian lua cutina in mana si o duse la gura,band.Surprinzator,era buna.
   -E buna.
   -Cea mai buna cafea.
   'Vorbeam dspre cafea cu un Damnat.O,Doamne!'
   -Deci ce ai patit de ai Cazut?il intreba ea curioasa.
   -Daca tu nu-mi zici,nici eu nu iti spun.
   Vivian pufni enervata.Nu avea sa obtina nimic asa.Dar de ce voia sa obtina ceva?Atheron era un Damnat.Cine stie ce rau a facut inainte de l-au pedepsit asa...
   -Haide,nu mai fi asa.As putea fi singurul tau prieten de pe aici.
   -Sau dusman,i-a replicat ea.
   -Sau dusman,repeta el.
   Se auzi un sunet lung,tipator si enervant si multi oameni se ridicau de la mese.
   -Ce-i asta?
   -Soneria,dragul meu inger.
   S-au ridicat si au mers inapoi in liniste,spre facultate.
   Vivian arunca o privire spre orar si vazu ca urmatorul curs era de fapt o fereastra.Si Atheron vazu si el.
   -Ha!facu el.Acum esti obligata sa stai cu mine!
   -Ba nu!Tu nu ai ora?
   -Probabil,dadu el din umeri.Dar nu-mi pasa.Ce vrei sa facem.
   -Noi,nu facem nimic.Eu,ma duc sa mananc ceva.
   -Mancare.Corect.
   Vivian se intoarse sa mearga spre un restaurant ce-l vazuse mai inainte,iar Atheron o urma indeaproape.
   -Auzi?intreba Atheron.
   -Ce e?
   -De ce nu ma accepti pur si simplu?
     Atheron ii atinse bratul.
   Atingerea sa o infiora pe Vivian.Primul impuls fu sa il dea la o parte,dar atingerea era asa de unica.Nu mai simtise niciodata asa ceva.
   Vivian se gandi la tipul ce ii era sortit si isi scutura bratul,eliberandu-l.
   -Nu pot.
   Ajunsesera la restaurant si se asezara la o masa.Atheron comanda si pentru ea.
   El nu renuntase la subiect.
   -Iti faci griji ca o sa stau in fata destinului tau?
   -Sincer?Da.
   -Si daca se dovedeste ca am legatura cu el?
   -Nu are cum,ofta Vivian.
   Ea trebuia sa recunoasca ca si-ar fi dorit mult ca el sa faca parte din viitorul ei.
   Mai tarziu,cand veni mancarea,se apucasera amandoi sa manance,linistea asternandu-se.
   El o privea intens,facand-o pe Vivian sa se intimideze.Nu indraznea sa se uite in ochii lui,ca daca se uita sigur se ineca in ei.
   -Stii...ii zise el peste un timp.
   -Ce?
   -Esti foarte frumoasa.
   'Wow,ce direct.'
   -Mm...mersi.
   Se lasa linistea iar.Atheron continua sa o priveasca.
   'Ce schimbare,se gandi Vivian.Saptamana trecuta locuiam in Ceruri.Eram cu cei de seama mea.Acum,langa mine e un Damnat.O ruda.Intr-un fel face parte din familie.Un renegat.Dar e langa mine...'
   -La ce te gandesti?o intreba el.
   -La tine,recunoscu ea.
   -Ce dragut.Parca voiai sa ma eviti.
   -Da,dar tu nu vrei..
      -Normal ca nu,zambi el.Deci te-ai decis?
   Vivian ofta si zise:
   -Bine...
   Zambetul lui Atheron i se mari.
   -Sa facem ceva astazi,ii propune el.
   -Ce anume?
   -Pot sa iti arat ce e frumos pe aici.
     -Ok.

   *

   Dupa ce terminara orele,Atheron o urma pana acasa si o astepta in fata blocului,cat timp ea se schimba.
   'Nu mai pot sa dau inapoi'gandi ea.
   Se schimba repede intr-o rochie alba,cu diverse flori pe ea,si-si lasa parul liber,ca sa ii acopere cicatricile in forma de C.
              
   Iesi din apartament si merse spre Atheron,ce astepta pe o banca.Isi suflecase blugii ce-i purta,dezvaluindu-si gleznele bronzate.
   'Arata bine'recunoscu Vivian.
   'Ce draguta e'gandi si el ridicandu-se.
   -Haide,ii spuse.
   O luara la pas usor,iar Atheron incepu sa ii vorbeasca despre viata sa de aici,cum s-a adaptat,cum si-a facut prieteni si cum a incercat din puteri sa uite ca a fost odata in Ceruri,nereusind.
   Atheron vorbea deschis in fata ei,avand incredere in ea.Vivian nu ii spuse nimic,ea doar ascultandu-l atenta,neputand sa vorbeasca despre ea.De obicei,ea nu era deloc vorbitoare.Nu ii placea sa vorbeasca despre ea.
   -Unde mergem?intreaba Vivian vazand ca nu se mai opreau.
   -Mai avem putin.Mergem in Central Park.
   -Un parc?
   -Da,imi place mult acolo.
   Mai mersera timp de 5 minute,cand ajunsera in parc.
   Vivian se minuna de frumusetea locului.Parcul era aglomerat,dar era bine asa.
   Cei doi mersera pana la un lac,unde se oprisera pe o banca.Pe lac,erau barcute mari,cu oameni in ei,dar si barcute mici,facute de copii.Erau si rate acolo,pe care oamenii le hraneau,iar pe uscat erau porumbei.
   Vivian se uita la barcute.Ei i-ar fi fost frica sa se dea intr-una din ele.
   Un porumbel se apropie de picioarele sale si ea reusi sa-l atinga.
   'Ce frumosi sunt' gandi ea.
   -Vrei sa facem o plimbare cu barca?o intreba Atheron,aratand spre lac.
   -Nu,mersi.
   -Haide,e chiar placut.
   Atheron o privea iar intens,cu ochii stralucitori,si o facu sa fie de acord.
   'Ce tot imi provoaca Damnatul asta?'se gandi Vivian ridicandu-se.

           ~~~

           O,Doamne!In sfarsit am reusit sa scriu si la povestea asta...Nici nu stiti cat m-am chinuit cu ea...Pur si simplu ma blocasem...
          Daca  citeste cineva asta...Poate lasa si un comentariu cu o parere,incurajurare etc...De asta am nevoie acum...
           O seara buna!

Giveaway!

Heii!
Tocmai am descoperit un super giveaway!Si e international!!





Intrati aici !!!!!!!

Capitolul 18

             Ivy

     Nici nu puteam spune ce anume ma durea exact.Tot corpul oare?Parca nici nu mai eram in corpul meu...
     Simteam ca ma pierd...Si totusi,inca eram prinsa in vraja.Cuvintele inca ieseau din gura mea,strigatoare si aproape de neinteles.Strigate se auzeau in jurul meu.Mi-am dat seama ca erau si ale mele printre ele.
     Am reusit cumva sa deschid ochii ce ii tineam inchisi strans.In fata mea,vedeam numai rosu.Ba nu,era portocaliu.Focul era portocaliu.Si era mult.Peste tot in jurul meu,in forma de cerc.Dar nu ma ardea deloc,ci doar ma incalzea intr-un mod bun.
                                  
     Puteam vedea o silueta dupa cercul de foc.Incerca sa ma ajute?Dar doar nu putea sa treaca prin foc...
     Brusc,mi-am amintit exact de ce eram aici,in foc.Faceam o vraja.Pentru Chris.Emma era si ea acolo pe undeva.Oare reusise vraja?Si-a capatat corpul inapoi?
     -Ivy!!
     Mi-am dat seama ca Emma ma striga de ceva timp,iar eu nu o auzisem.Dar nu ma puteam opri nicicum.Nici daca voiam.Parca o forta ma obliga sa continui.
     Ce facusem?Ma bagasem in ceva ce nu puteam controla.
     Dupa un timp,nu stiu exact cat,focul paru ca e doborat.Inca nu!Nu terminasem vraja inca!Focul pulsa in sus si in jos urcand pana la vreo 3 m,dar neranindu-ma pe mine.
     Eram deja coplesita..
     Odata ce inca tipam cuvintele vrajii,am simtit ceva nou.Un ajutor,poate?Cu noua putere aveam sa reusesc sa termin vraja.
     Dupa mult timp,am simtit cum vraja se apropie de sfarsit.Si cum eu ziceam ultimul cuvant,am simtit cum imi fug picioarele de sub mine,cazand.Focul disparu.

     Emma

     Eram eu suparata pe Chris,dar tot voiam sa il ajut.Asa ca am ascultat-o pe Ivy si m-am intins langa el.Statea rigid,uitandu-se la luna cu o privire pierduta.Acasa la mine imi spusese niste cuvinte grele...Despre mine si Alec...Poate ca acum regreta?
     Mi-am intins mana,dupa ordinul vrajitoarei si Chris ezita,dar privirea mea plina de incredere il facu sa-si puna mana peste a mea.Furnicaturi simteam in mana aceea si aveam si o senzatie apasatoare in piept.
     Trecand peste suparare,i-am zambit ca sa aiba incredere si el imi zambi inapoi dar nu cu zambetul lui obisnuit.Asta era un zambet chinuit.Se vedea ca ii era frica.Se citea in ochii lui asta.
     Ivy incepu sa spuna vraja in latina.Chris se misca,dar nu mult.
     Am simtit  putere misunand in jur.Puterea vrajitoarei.Dar a mea unde e?Ce ar trebui sa fac?Am inchis ochii si m-am relaxat,gandindu-ma la Chris.La cum speram sa-l pot atinge,sa-i aud inima,sa-l sarut...
     Si am simtit si puterea mea.Imi si imaginam cercul de foc al lui Ivy ca fiind puterea ei si in jurul meu formandu-se un alt cerc luminos,fiind puterea mea.
     Chris icni langa mine,iar eu am deschis ochii ca sa-l vad.Nici un cerc in jurul meu,dar in jurul lui Ivy,focul ardea ca si cum erau niste valuri pe timp de furtuna.
     Chris avea o fata schimonosita si transpira tot.Fantomele puteau transpira?Nu,el nu mai era fantoma.Dar nu era nici om inca.Era la mijloc.Era ca o umbra.
     O durere imi sageta in acelasi timp si capul si mana pe care mi-o atingea Chris.Am tipat.El a tipat.
           Ivy inca continua cu vraja,tipand cuvintele intr-un fel ce te speria.
     Deodata,incepu sa ploua.Sau oare mi se parea?Ploua tare,cu fulgere si tunete.Focul din jurul lui Ivy se inteti,in loc sa se stinga.Era inspaimantator.
     Pe langa durerea din mana,am mai simtit ceva.Atingere.M-am uitat uimita in jos,la mana,apoi la Chris.
     El...devenea mai vizibil.Vraja mergea.
     M-am ridicat repede in fund,inca tinand mana lui intr-a mea.
     Nu mai puteam fi atenta la mine,fiindca in clipa aceea o durere imi sageta si spatele,facandu-ma sa ma las inapoi la pamant.Chris tipa mai tare.Am tipat si eu.Si Ivy.Era o nebunie ce se intampla.
     -Ivy!i-am strigat numele in zadar.
     Ii tot strigasem in timpul vrajei.
     Acel foc o acoperise total.De abia o mai vedeam.
     Plangeam de durere.
     Am incercat sa scot telefonul din buzunar,durand mai mult fiindca ma durea tot corpul.Am apelat la tata si am reusit sa-i spun cateva cuvinte.A zis ca vine numaidecat.
     M-am miscat mai aproape de Chris si i-am strans mana.Era in plin chin.Avea ochii inchisi si vedeam lacrimi pe chipul sau palid.
    Fantoma mea.
    Privindu-l,am simtit cum cad in neant.


     Autor

     Domnul Black opri masina in fata lui Green si acesta intra,insotit de Alec Northman.
     -El ce cauta aici?intreaba Black pornind deja masina,ajungand imediat la 100 km/h.
     -Eram la spital din cauza unei contuzii.Cand m-ai sunat eram acolo si a auzit totul!
     -Baiete,zise Black amenintator uitandu-se la Alec prin oglinda retrovizoare.Daca spui cuiva de asta...
     -Nu o sa spun nimic.Vreau doar sa ajut.
      Tacura toti pana ajunsera la cimitir.Fiecare era incalcit cu gandurile lui.
     -Arde ceva acolo!zise Alec aratand cu degetul spre focul urias.
     -Si ce mare e!zise si Green si iesi din masina si fugind printre morminte.Ceilalti doi il urmara imediat.
      Cand ajunsera acolo,se ingrozira.
      Fiul domnului Green era in viata.Avea corp.Chiar de arata oribil-era plin de vantai si zgarieturi de parca avusese acum accidentul.Emma era lesinata langa Chris,iar Ivy,vrajitoarea,inca se afla printre flacari,incostienta.
      Nestiind ce face,Alec baga mana prin foc si reusi sa o traga pe Ivy din cercul de foc,acesta stingandu-se instantaneu,de parca Ivy era cel care il intretinea.De fapt,chiar era.
     -Sa mergem la spital!zise Black tinandu-si in brate fiica.
     -Nu!Nu putem in Londra.Cineva l-ar recunoaste pe Chris!zise Green.
     -Sa mergem atunci in Bromley!zise Alec avand-o pe Ivy in brate.
     Mersera la masina si de abia incapura cu totii in masina.
     -Vei fi bine,scumpo,ii sopteste Black fiicei sale cand ajunsera la spital 20 de minute mai tarziu.
     Toti 3 fusesera in cimitir inconstienti.Dar Christian parea cel mai ranit dintre toti.El avea o fata aproape cenusie,trasa si slaba si rani pe brate si picioare,ce erau deschise.Cei de la spital ii dusera imediat la urgente.
     Cei doi barbati si Alec se asezara pe scaune.Partea cea mai grea era asteptatul.




             ~~~


             In sfarsit am postat si acest capitol..De cand ma tin sa-l scriu:))
             Eu sper ca v-a placut,chiar de e asa cum e...Nu stiu daca mai scriu mult la povestea asta...Dar vad eu ce fac..
             Acea melodie imi place mie mult..Nu stiu daca se potriveste..
             Oh,si daca vreti urmatorul capitol mai repede,tot ce trebuie sa faceti este sa lasati comentariu.Stiti ce tare ma bucur cand primesc email-uri de la blog??Poate stiti...
             Gata,va las.Trebuie sa ma duc si eu la somn ca maine am scoala.
             Noapte buna,
                                   va ureaza Law.

Concurs7

    Hei!
    Stiu ca poate va exasperez cu postarile cu concursuri dar nu pot sa ratez asa ceva:)
    De data asta,fetele de pe Walking on letters organizeaza un concurs,sponzorizat de Nemira!
    Premiile:
        -Premiul 1:'Gossip Girl:Nu ma uita!' si 'Gossip Girl:Un trio infernal' de Cecily Von Ziegesar.
        -Premiul 2:'Orasul din afara timpului' de Enrique Moriel.
        -Premiul 3:'Fiicele lui Allah' de Nedim Gursel.
    Click aici pentru a va inscrie!

Oh,si stati aproape!Urmeaza mai pe seara sa  postez un nou capitol din FVS.
See ya!

          Law.

Concurs6

       Hei!!
       Un nou concurs pe blogul From Dawn to Dusk,  care are acum 200 followers!!
       Va invit sa dati click aici pentru participare.Sunt niste premii grozave!:D

Capitolul 17

           Ivy

   Am plecat de la biblioteca spre spital intr-un suflet.Am luat-o pe Emma intr-un salon gol si i-am povestit totul.
   -In seara asta?o intreb eu apoi.
   -Sigur.De ce sa mai pierdem timpul?
   Se vedea ca era toata entuziasmata.
   Isi lua ramas bun de la Alec si veni cu mine afara.
   -Si,cum facem?
   -Eu ma duc acasa sa ma schimb,tu la tine,imi raspunde.
   -Ok,sa nu-l uiti pe Chris!
   -Daca il gasesc,ofta ea.
   Am urcat intr-un autobuz.Soarele deja apunea,iar vremea era buna.Ajunsa acasa,m-am schimbat in ceva in care sa ma simt mai comod apoi mi-am scos cartile din ghiozdan ca sa fac loc la urmatoarele:multe lumanari,2 carti cu vraji,o sticla de apa si un pulover in cazul in care mi se facea frig.
   Am deschis geamul larg ca sa aerisesc camera si am vazut ca luna era deja sus,in forma primului patrar.
   Un vant adia usor iar cerul era colorat intr-un albastru inchis,dar senin.Noaptea parea perfecta pentru o plimbare in cimitir.
   Am iesit din camera si am dat nas in nas cu maica-mea.
   -Unde te duci fara sa spui?intreba ea uitandu-se curioasa la ghiozdanul meu.
   -Acum voiam sa vin la tine.Ma duc la Emma Black,noua colega.
   -Ce sa faci?ridica ea o spranceana.
   -Sa dorm la ea.In plus,avem de lucrat la un proiect impreuna,mintii eu.
   -Si de ce crezi ca-ti voi da voie?intreba ea deja cu un ton mai sus si cu mainile in sold,impunatoare.
   -Te rog,mama,zic eu recurgand la trucul cu ochii de catelusi.
   -Ivy...
   -Te rog,repet eu batand din gene.
   Daca asta reusea la baieti,poate reusea si la mame.Si a reusit!
   -Bine,ofta ea.Dar maine o sa ai niste treaba in plus de facut.
   -Ok.
   Am iesit repede din casa ca sa nu ii dau cumva sansa sa se razgandeasca.
   Am apelat la Emma.
   -Ne vedem la cimitir?
   -Da,dar trebuie sa il gasesc pe Chris.
   -Nu-l gasesti??
   -A disparut...
   -Mm..Tu cauta-l.Eu am sa astept.
   -Ok.
   Am asteptat iar autobuzul care stiam ca ma va duce la cimitirul aflat aproape de iesirea din oras.Veni repede.
   Stand pe scaun,am scos cartea mai mare cu vraji si am inceput iar sa citesc.Am memorat imediat cuvintele vrajii,chiar de erau lungi si greoaie.Latina nu era o limba asa de frumoasa.
   Banuiesc ca faptul ca am lumanari si 2 carti cu vraji la mine ma fac vrajitoare.Deci bunica nu era nebuna pana la urma.Si oare asta insemna ca si mama era/este vrajitoare?Si nu mi-a zis nimic nicioadata..Nu ca as fi crezut-o,dar totusi..
   Am aruncat o privire pe geam si am vazut ca ajunsesem.Am coborat,iar soferul imi zise:
   -Domnisoara,sunteti sigura ca aici vreti sa ramaneti?Nu mai vine nici un autobuz.
   -O sa chem un taxi,multumesc.
   Autobuzul pleca si eu am ramas singura.Am inspirat,ca sa imi fac curaj si am pasit in spatiul cimitirului.Era un loc ce iti dadea fiori,mai ales noaptea dar voi supravietui.
   Trecu ceva timp pana ce i-am gasit mormantul lui Chris.Erau sute de oameni ingropati aici.
   M-am asezat pe pamant,in fata pietrei lui si am inceput sa scot ce aveam in ghiozdan.Am asezat lumanarile in jurul meu,intr-un cerc si am deschis o carte ca sa fac o vraja,ca sa exersez putin.Am bolborosit niste cuvinte in latina,miscandu-mi mana spre lumanari si toate lumanarile se aprinsera deodata,ramanand aprinse in ciuda vantului.

   Pentru umratoarele 20 de minute,am exersat vraji simple da rnu foarte complexe ca sa nu-mi ia din putere.
   Peste inca 10 minute,ajunse si Emma.O auzisem ca vorbea-deci il gasise pe Chris.
   -In sfarsit ati ajuns!zic eu cand se aproprie de mine.
   Ea de abia respira si isi freca bratele,probabil ii era frig.
   -Nu mai pot.Sunt o gramada de fantome aici.Imi vorbesc...
   -Serios?
   -E un cimitir doar..
   -Bine,hai la treaba.Unde-i Chris?
   -Chiar aici,se holbeaza la mormantul sau..Nu,Chris..Unde vrei sa stea?
   Vorbea si cu mine si cu el..Asta chiar ca era ciudat.
   -Intinde-te acolo,zic aratand spre locul de langa piatra.
   M-am uitat la Emma,ce privea cum se misca Chris.Ea avea cearcane proeminente,parul ciufulit dar in ochii ei sclipea ceva.Se vedea ca era fericita.
   -Si acum?intreaba ea privind spre mine,ce inca eram asezata intre lumanari.
   -Aseaza-te langa el,ii zic.
   -Sa ma intind?
   -Da,Emma.
   Ea pufni nervoasa dar se intinse.De ce era oare nervoasa?Ii spusese ceva Chris?
   -Si acum?
   -Relaxeaza-te.Relaxati-va amandoi.
   -Dar sunt.
   -Ba nu esti.Taceti amandoi si faceti ce va spun,le poruncesc.
   Se lasa linistea si eu mi-am inchis ochii,relaxandu-mi putin muschii.Dupa cateva minute,Emma zise ca sunt gata.
   -Asa...Acum,tineti-va de mana.
   Nici eu nu stiu de unde a venit asta dar poate ca va ajuta.
   -Cum sa ma tin de mana cu o fantoma,Einstein?
   -Tine-o intinsa iar el s-o tina peste a ta!
   -Bine...
   Dupa cateva secunde,am tras aer puternic in piept si cuvintele iesisera din gura mea,facand lumanarile sa se miste ba in sus ba in jos.
   Si atunci,am inceput sa simt cu adevarat.Puterea..O prezenta,sau mai multe?Oare cate fantome erau in jurul meu acum?
   M-am concentrat asupra Emmei si spatiului gol de langa ea,continuand sa spun cuvintele.
   Dar deodata,am simtit cum imi scade puterea,cum ma slabeste.Emma tipa in acelasi timp,dar eu nu m-am oprit.
   Sangele imi curgea siroaie din nas.
   Simteam o durere.
   Ce se intampla?

N.A:
I'm back!!
Hehe:>
Sper ca v-a placut.Lasati va rog si un comentariu,ca vad ca tot fac multe vizualizari dar nici un comentariu nu imi lasati...:(
Sa stiti ca am inceput o noua poveste dar nu o voi posta aici din cauza ca e fanfiction,despre trupa mea preferata,One Direction.Se numeste 'More than this' si este pe wattpad.Click aici
Cam atat am avut de zis...O zi buna!:*