Chapter 1:Goodbye,old friends

        Din perspectiva autorului

In lumea Ingerilor,Vivian are aproape 50 de ani,chiar de arata de 18-19.E frumoasa,cum sunt toti ingerii de altfel.E inalta,e blonda si cu ochii albastrii.
  La data de 1 Martie 2012,a primit o scrisoare de la Ingerul Suprem,prin care trebuia sa se afiseze in fata acestuia in aceeasi zi.Odata ce a primit acea scrisoare,Vivian isi lua zborul,printre nori,spre casa acestuia.
Ingerii aveau fel si fel de case,formate din adunaturi de nori care erau facute de milenii intregi.Doar cei batrani mai stiau cum sa le realizeze.
Aripile albe si mari ale fetei inger isi facusera treaba si ajunse repede la Ingerul Suprem.Acesta o primeste cum se cuvine si Vivian il studiaza,fiindca nu il mai vazuse de luni bune.
Ingerul Suprem era batran.Avea peste putin 1500 de ani.Dar aspectul sau nu arata anii.Arata ca un barbat de 30 de ani.Parul negru,ochii caprui(rar intalniti la ingeri) si chipul frumos.
-Stii de ce ai fost chemata la mine?intreba acesta cu o voce mirifica.
-Nu,domnule.
El isi drese glasul si zise:
-S-a gasit o Profetie despre tine,spune el si Vivian reactiona imediat.
-Ce spune?
-Vezi si singura.
Unii Ingeri aveau puteri.Vivian putea sa vada in mintile celorlalti,daca acestia ii dadeau voie.Ceea ce vazu in minte Ingerului Suprem o uimi.Era ea,pe Pamant si fara aripi.Alaturi era un baiat cu ochii si parul de un maroniu inchis.Nu se vedea foarte bine,dar Vivian isi daduse seama ca cei doi erau impreuna.Pe Pamant.
Iesi din mintea Ingerului si se uita in ochii lui caprui.
-Ce o sa fac?
-Trebuie sa Cobori sa-ti implinesti Destinul.
-De a fi cu un Om?se uimi ea.
-Da,Vivian.Si vei pleca cat mai repede.Soarta nu asteapata.Aripile iti vor fi pierdute.Trebuie sa-ti gasesti sufletul pereche.
Vivian dadu neputincioasa din cap si se uita in jur,la nori.O sa-i lipseasca totul...Faptul ca aripile sale se vor pierde o va durea cel mai tare.Dar nu putea sa se impotriveasca destinului.Trebuia sa plece.Locul sau nu mai era printre nori acum.Era acolo jos.
-Poti sa mai stai o noapte aici.Dar nu mai mult.Imi pare rau.
Vivian zise un 'da' soptit si isi lua ramas bun de la el.Zbura de acolo,cat mai sus,avand lacrimi in ochii ei argintii.Era trista/Trebuia sa-si paraseasca familia,prietenii...viata ei aici.
Se gandea cum avea sa supravietuiasca acolo.Da,ea ii vazuse pe oamenii de jos,le stia comportamentul.Dar sa fie unul dintre ei?Nicidecum...Nu s-a gandit niciodata la asta.
'Macar voi fi iubita',se linisti ea printr-un gand.
Miscarile aripilor sale se oprira cand ajunse la ea acasa.
Intra si se duse la tatal sau si ii zise totul.Era doar ea si fratele ei.Mama sa numai era acolo fiindca,la ingeri,mamele mereu mureau dupa nastere.Dar la Vivian,aceasta nu murise cand daduse nastere fratelui sau,Philip,ci cand o nascuse pe ea.Si se simtea atat de prost in legatura cu asta...
-Te voi privi mereu de aici,zise tatal sau,strangand-o de mana.
-Si eu de jos,a zis ea avand lacrimi in ochi.
Ingerii erau mult mai dezvolati decat oamenii in ceea ce priveste aratarea sentimentelor.Dar altfel,singura diferenta dintre ei ar fi bunatatea si frumusetea mai multa.
Lui Vivian ii parea foarte rau ca pleca din locul unde a stattimp de 50 de ani.Va renunta la ce-i place mai mult.Pentru ce?Sa traiasca pe langa oameni rai si egoisti?Si unde va gasi ea acel baiat?Putea fi oriunde in lume.
'Oare unde ma va trimite?se intreba ea.'In ce tara,ce oras?'
De parca mai conta...Oriunde ca Cadea va fi la fel.
Iesi in graba din casa si isi lua zborul sa-l caute pe fratele sau.L-a gasit in sfarsit si i-a povestit totul.El avea 56 de ani,dar parea mai mic ca ea.Si mai slab.Ce va face el fara ea?
-Voi fi bine eu,zise el.De tine sunt ingrijorat.Te trimite intr-o lume rea.
-Ma voi descurca,zise ea ca sa-l linisteasca.
-Iti iei ceva cu tine?intreba el,amandoi zburand spre casa.
-Doar inima si gandurile,zise ea.
Acasa,o intalni pe perechea-inger a fratelui sau,Ana,totodata si prietena sa.
-Oh,Vivian!De abia am aflat!Imi pare asa de rau.
-Multumesc,zise imbratisand-o strans.Nu ma duc sa mor acolo,stai linistita.Ma duc sa iubesc.
-Sper sa-ti gasesti iubirea!Si,in plus,poate te ve intalni cu Erika.
-Mm...poate.
Erika era prietena cea mai buna a lui Vivian,dinaintea Anei.
Vivian intra in casa si merse in camera sa,ce era plina de lumina si caldura.Peste tot,era asezate lucruri luminoase,albe:sfere de lumina,'cutia cu amintiri'(ingerii isi pot materializa amintirile) si alte lucruri ale ingerilor.
Se lasa sa cada pe patul alb si moale si dormi pana a doua zi dimineata.
De obicei,Ingerii dormeau foarte mult,fiindca nu prea aveau ce sa faca.
Fiecarui Inger,la nastere,i se da un nume al unui om,al carui pazitor sa fie.Vivian primise o femeie de vreo 40 de ani,a carui inger se stinse(lucru foarte trsit printre comunitatea ingerilor) si a avut grija de ea din Cer pana cand i-a venit sorocul.De atunci,nu mai avusese grija de nimeni.Acum isi daduse seama ca din cauza  Profetiei ce-o primise acum.

Dimineata,Vivian se imbraca intr-o rochie alba,pana la genuchi-imbracamintele cel mai des intalnite la ingeri-si uitandu-se pentru ultima oara la camera sa,iesi.Zbura cu tatal ei,fratele ei si Ana spre ceea ce era un fel de piata centrala.Acolo se aflau deja multi ingeri,impreuna cu Ingerul suprem,ce statea pe un nor,ca pe un tron.
-Vivian!striga el ridicand mainile in semn de salut.Ai fost chemata in fata mea pentru implinirea Profetiei ce ti-este destinata.Cei Cadea pe Pamant si aripile ti se vor pierde.Vei deveni pe jumatate om...Nu te vei mai intoarce aici decat la porunca mea.Puterile iti vor scadea si va trebui sa te obisnuiesti ca locuitor al Pamantului.Vei Cadea,inger sublim!Vei Cadea sa-ti implinesti Destinul?Esti de acord cu asta?
-Da,zise raspicat Vivian,ce se afla in fata acestuia.
-Prea bine.Iti urez un Ultim Zbor Placut,Vivian!striga acesta si toti ingerii di njur incepusea sa aclameze,ca sa-i dea curaj.
Vivian se mai uita o data la familia sa,apoi inchise ochii si isi lua zborul in jos spre lumea muritorilor.
In picaj,ea isi opri aripile din zbatere si deschise ochii,uitandu-se spre Pamantul ce se apropia tot mai mult.
Simti o durere crunta in spatele sau,acolo unde ii erau aripile.Lacrimi ii curgeau in Cadere si simti cum aripile i se desprind.Si cad...si se pierd.Privi in sus o data si-si zari aripile,duse de vant.Planse in timp ce Cadea.

Aproape de pamant,magia ingerilor o ajuta in a nu se rani deloc.Cazu intinsa pe un pamant cu flori,simtind durere doar in spate,acolo unde avea acum doar 2 cicatrici uriase:una in forma de 'C' si cealalta un 'C' invers.
Vivian se ridica si isi aseza rochia alba cu spatele gol,unde era locul aripilor.Acum nu va mai avea nevoie de haine cu spatele gol.
Pe jos zari o foaie si o ridica in mana.Era o adresa.Spre New York.Si cativa dolari.
'Macar nu m-a trimis in Los Angeles',gandi ea sarcastic.
Se uita in jur si vazu ca era miezul zilei si putea vedea o strada in departare.Asa ca o porni pe jos.
Era ciudat sa mearga si sa nu zboare.Acolo Sus,nu isi folosise picioarele decat pentru aterizare si mersul prin casa.
Nu dura mult si ajunse la strada si zari un autobuz venind.Ea vazu ca era scris pe el 'New York' si incepu sa faca semne cu mana sa opreasca.Acesta opri si ea urca,aruncand mai multi dolari decat trebuia in mana soferului.Nu spuse nimic in timp ce se aseza pe primul loc liber ce il vazuse.
Autobuzul era imbacsit si de abia aveai loc sa te misti si sa respiri.Vivian stramba din nas si isi tinu respiratia atat cat putu-descoperi ca nu putea sa nu respire mai mult de un minut,pe cand acolo Sus,dura mai mult timp.
Se uita pe geam si vazu ca se apropiau deja d eoras.
'Si aici incepe noua ta viata,Vivian',gandi ea.
In timp ce autobuzul intra in aglomeratul New York,Vivian se uita in sus,la cer,si i se paru ca vede privirea tatalui ei pierduta printre nori.Asta ii dadu putere si stia ca se va descurca cat de cat.
Ce-i un inger si ce-i un om...?


        ***


        N.A:
        Hey!!
        Scuze ca nu l-am mai postat aseara,peste acea 'juma de ora',dar a venit fratemiu peste mine:))....
        Ma grabesc acum ca trebuie sa ma intorc la citit 'Printul mecanic' de Cassandra Clare,fiindca mai am cateva pagini si nu mai pot de nerabdare sa aflu ce se intampla....
        Astept pareri despre noua poveste!
        O zi buna tuturor!:*

Caderea unui inger

Viata-i divina pentru Vivian.Si asta in sensul propriu al cuvantului.Locuieste in Ceruri,langa nori.Este un Inger.Asta pana cand va trebui sa Cada ca sa-si implineasca Destinul-Acela de a fi cu un muritor.



Ajunsa pe Pamant,cum se va descurca ea?Fiind Inger,inca are anumite puteri.Ce va face cand cineva i le va descoperi?Cineva care nu are legatura cu Destinul sau...cineva care a intrat pe nevrute in viata sa.
Va putea Vivian sa reziste intr-o lume noua?Sau va trebui sa se intoarca?Pacat ca nu poate...




        ***


        Buna,dragi bloggeri.
        M-am hotarat sa mai scriu ceva,de data asta despre Ingeri.Nu stiu cum ma voi descurca,dar am hotarat sa postez povestea fiindca mi se pare o idee buna...si totodata asta e un impuls pentru mine ca sa scriu in continuare...
        Spuneti-mi ce credeti,va rog!
        Si va rog sa comentati,ca vad ca vizualizari fac,dar altceva nu....Daca stiti cum e sa primiti un comm,atunci stiti cum ma simt eu cand nu primesc...
        Bine,deja provoc mila:))
        Va astept cu comentarii  la capitolul 1 ce va aparea in maxim jumatate de ora de la aceasta postare..
        See ya!:*

J.N.4:Another kind of life

      Chace
     
       Parca eram cuprins de flacari care nu aveau sa fie stinse niciodata.Simteam ca mor.Ca asta e sfarsitul.Asa era intrarea in Rai...?Sau mai degraba in Iad?Da,acum nu mai aveam dreptul sa intru in Rai.Eram un demon in dransformare.Si ma simteam asa de singur...Nimic sa simt,decat aceasta durere coplesitoare,nimic de vazut inafara de de acest intuneric,nimic de auzit inafara de urletele mele de agonie.Asa arata oare Iadul?Asa ar trebui sa sfarsesc?
    Dar nu ma sfarsesc...Peste un timp am simtit cum durerea se domoleste.In sfarsit,o schimbare bine venita.Durerea scazu din intensitate,concentrandu-se numai la inima.Bataile inimii,odata ca bataile ceasului,erau din ce in ce mai rare.Minute intregi erau intre ele...Pana cand...am simtit ca inima renunta.'Asa de repede s-a dus speranta?'am gandit amar.
    Ultima bataie a rasunat puternica in corpul meu si durera aproape s-a sfarsit.Unica durere ce o mai simteam era...in gat.Dar nu era durere.era mai degraba foame.Sa sete?Da...Imi era sete.
    Am tras aer deodata in piept si mi-am dat seama ca nu mai aveam nevoie de asa ceva.Inima imi era moarta si asa si celelalte organe.
    Am deschis ochii si am ramas mut de uimire.Eram intins in acelasi pat,in aceeasi camera sin conacul lui Peter Lockwood.
    Toate lucrurile pareau asa de interesante acum.Vedeam totul in detaliu.M-am ridicat in fund atat de repede incat m-am surprins pe mine insami.
    -Sunt vampir,am spotit pentru mine si am ramas surprins la felul cum suna.Era si barbateasca si placuta in acelasi timp.
     M-am ridicat in picioare la fel de repede sim-am indreptat cu pasi repezi pe scari in jos,unde am simtit pe cineva.
      Mi-am dat seama ca puteam fugi fara sa obosesc si fara sa fie nevoie sa respir.Si cel mai probabil,fara sa pot vedea.
    In acelasi salon,din ziua in care il cunoscusem pe vampir,se afla el si Amelie-mult mai frumoasa decat ultima data cand am vazut-o-vampir,imbracata intr-o rochie simpla.

                                                  (Asta e Amelie...o poza mai buna nu am gasit..)

    -Dragul meu Chace!ma intampina ea facandu-mi semn sa ma asez.Te-ai trezit in sfarsit!A trebuit sa vanez fara tine.
    Amelie arata foarte bine in pielea de vampir.Parul ii eram mai colorat,zambetul si mai stralucitor,pielea mult mai alba si ochii...odata verzi,erau acum de un rosu sangeros.Asa aratau si ai mei oare?
    -Cat timp am zacut la pat?am intrebat-o.
    Ea zambi la auzul vocii mele si zise:
    -5 zile!Umanitatea nu s-a grabit sa te paraseasca.Hai sa vanezi!Probabil ti-e sete.
    Am dat din cap si ea s-a ridicat,eu urmand-o.M-am uitat la Peter si chipul sau nu schita nimic.
    Amelie ma lua de brat si ma trase afara din conac,unde era inca zi.La inceput eram speriat de ce-mi va face soarele,dar Amelie pasea sigura asa ca a trebuit sa ma incred in ea.
    Razele soarelui ma atinsera deodata si am simtit o caldura bine venita.Nu-mi facea deloc rau.M-am uitat la Amelie si fata ei stralucea ca mii de diamante puse laolalta.M-am uitat la mainile mele.Straluceau.
    -Nu-i asa ca e minunat?zambi Amelie la mine si am zambit si eu.Sa fii nemuritor e o placere asa mare!
    Ea ma trase de mana din nou si am icneput sa fugim.Treceam ca o sageata printre copaci,fara sa ne lovim.De parca zburam.Si sentimentul era uimitor.
    -Ti l-am lasat tie pe John,zise Amelie.
    -Cine-i John?
    -Victima ta.
    -Si unde e?
    -Nu-l simti?E chiar acolo!zise aratand spre o parte a padurii.Inspira!imi porunci ea.
    Asa am facut.Si am simtit dorinta pulsand in mine.Un miros mi-a napadit in nari si am zis ca e cel mai frumos,gustos miros din lume.Un lichid imi umple gura si mi-am dat seama ca e venin.Veninul meu.Picioarele mi s-au miscat instantaneu spre Victima mea.
    John se afla in padure-taia lemne.L-am pandit ca un animal salbatic-ceea ce si eram pentru el.Am asteptat momentul oportun,si cand a venit,am sarit din ascunzatoarea mea,direct la gatul lui.El nu avusese timp sa faca nimic.Nici nu imi mai pasa ca eu fusesem om acum 5 zile.
    Am simtit cum sangele imi dadea putere,cum ma completa.Se simtea bine.Am supt pana la ultima picatura-dupa ce inima sa si-a pierdut cea din urma batalie.
    Am auzit batai din palme si m-am intors s-o vad pe Amelie zambind toata.
    -Foarte bine!Stiam ca te ve descurca!
    Am lasat corpul sa cada si m-am ridicat.
    -Hai sa te cureti!Nu te poti intoarce asa la conac!,zise ea.
    Am privit in jos si mi-am vazut hainele patate de sange-imaginea unui ucigas.
    Am urmat-o pe Amelie pana la un iaz si mi-am dat niste apa peste haine.Am simtit cum Amelie m-a impins si m-am dezechilibrat,cazand in apa.
    -Hei!am protestat eu.Cum ar trebui sa ajung asa la conac?
    -Asa bine,zambi ea amuzata in timp ce-si dezcalta cizmele elegante ce le purta.
    -Dar ce faci?am intrebat-o eu.
    -Vreau sa fac si eu o baie,dadu ea din umeri.
    Isi dadu jos si rochia,ramanand intr-o alta rochie,alba,ce purtau mereu femeile pe sub rochii.Am incercat sa nu o privesc dar nu puteam.De la genunchi in jos,picioarele ii erau goale si straluceau in lumina soarelui,asta pana cand intra in apa si inota spre mine.
    Se scufunda si am simtit-o apucandu-ma de glezna.M-am scufundat si eu si am inotat ca doi nebuni,incercand sa ne prindem unul pe altul.
    Era ciudat felul ei de a se comporta,dar nu-mi pasa.Ma simteam de parca ea era cea pe care o cautasem toata viata.

    In sfarsit...am iesit din apa uzi amandoi.Ea isi trase rochia uscata peste cea uda,si eu imi imi storceam pantalonii.
    Am pornit amandoi spre conac,razand si vorbind de cine castigase 'lupta' din apa.
    Ajunsi acolo,ne-am despartit.Mi-am pregatit singur baia.Amelie imi spusese ca Mary plecase pentru ceva timp din cauza noastra.Ca nu cumva s-o ucidem din greseala.
    Dupa baie,am imbracat niste haine si am coborat din nou i nsalon.Acolo se afla doar Peter,citind dintr-o carte.
    -Vad ca-ti prieste viata de vampir,zise el.
    -Asa este.
    -Va trebui sa plecam de aici.
    -De ce?
    -Doar nu vrei ca cineva sa te vada asa,nu?
    -Oh...nu.
    -In vreo trei zile plecam.Mergem spre o alta mosie de a mea.In Romania?
    -Romania?am intrebat nestiutor.
    -E o tara mica,la est de Italia...E placut acolo.Si nu vom fi deranjati.
    -Bine...Voi merge in biblioteca acum,mai zic eu.
    -Bine,ne mai vedem.
         Am urcat scarile pana la bibliteca si am ramas acolo restul zilei,precum si restul noptii,gandindu-ma la noua mea viata.

            ***

        N.A.
        Buna!
        Am venit si cu capitolul 4 din J.N.Sper sa va placa si sa comentati!:)
        Am o rugaminte..Cei care comentati ca 'anonim' nu vreti sa lasati si un nume?Doar daca vreti,ca sa stiu si eu cine sunteti:))

Concurs

Buna!
Prima data cand fac o postare doar pentru a va arata un concurs..
Acesta se organizeaza pe Bibliophile Mystery si sunt niste premii foarte frumoase!
Aveti multe sanse sa castigati deci va invit sa va inscrieti!:)
Intrati:aici

Capitolul 12

        Emma

-Unde-i tatal tau?intreba Chris in timp ce eu terminam de facut un sandwich.
-Rezolva un caz sau ceva,ii zic eu mscand din fabulosul sandwich.
Ramasesem doar eu cu el cand Alec hotari sa se duca la cafenea,ca poate afla ceva.
-Wow,da ce feminina mai esti!zise Chris aratand spre gura mea,plina de mancare.
Mi-am dat ochii peste cap,nebagandu-l in seama.
Terminand de mancat,m-am dus sa spal vasele.Intre timp Chris dansa pe muzica ce se auzea de la televizor.L-am simtit trecandu-si mana prin stomacul meu si m-am uitat in jos.Cica voia sa ma sperie.
-Inceteaza!zic eu fiindca incepuse sa-si miste mana si ma gadila.
-Hai ca-i amuzant,zise el.
Arunc niste apa in spatele meu si aud cum cade pe podea,neatingandu-l.Firar!O sa vada el cand va fi viu!
Aud cum se deschide usa de la intrare si pe tata oftand.Ii dau o privire lui Chris gen 'Inceteaza!' si inchid robinetul.Imi sterg mainile de un prosop si il intampin pe tata.Ma incrunt imediat ce-i vad privirea mohorata.
-Ce s-a intamplat?il intreb luandu-i geanta din mana.
El ofta si zise:
-Am cautat rudele lui Horner.Nu mai exista.Trebuie sa caut alti oameni...
-Of,tata.Dar nu trebuie.
-Nu,scumpo.Chiar trebuie sa rezolv asta...
Eu am dat din cap si l-am lasat in bucatarie dupa ce i-am facut si lui un sandwich.
Ma duc in camera mea si ma apuc de un eseu pentru Engleza.In timp ce scriu,Chris se uita prin camera mea,comentand fel si fel de lucruri.
Peste vreo 10 minute,simt o alta prezenta in camera si il vad pe Alec langa pat,tot ravasit.
-Ce s-a intamplat?zic eu ridicandu-ma.
-Sunt viu,zise el,zambind dintr-odata.
Chris rase si se duse langa el,luandu-l de umeri.
-Frate,nu te vezi ca bantui pe aici?Esti fantoma!
-Asta pentru ca sunt pe moarte!zise el serios.
-Poftim?
-Da...A trecut un prieten pe la cafenea azi...Si a zis:'Vin de la Northman.E pe moarte,soro.'Sunt la spitalul Madison...
-Dar tu...esti aici,zic eu necrezand.
-Nu-mi pot explica,da el din cap nestiutor.
Atunci mi-a venit ideea.Trebuia sa ma duc la spital.Ma imbrac repde cu haina si Chris intreaba:
-Unde pleci?
-La spital,sa vad ce se intampla.
-Vin si eu,zise Chris.
-Si eu,zise Alec.
-Ok,hai sa mergem.
Imi iau la revedere de la atata,ies pe usa si apoi iau un taxi spre spital.Fantomele nu vorbeau intre ele si mie in sfarsit imi era mai bine.Soarele se arata ca o linie portocalie,apunand.
Ajunsa la spital,am luat liftul spre etajul 5,unde mi-a spus Alec ca se afla el si am mers spre biroul de informatii de acolo.
-Mm...Buna.Pot sa-l vad pe Alec Northman?
Femeia batrana,cu ochelari,arunca o privire la ceasul agatat pe perete si zise,cu o voce enervanta:
-Orele de vizita s-au terminat.
-Dar trebuie sa-l vad imediat!ii zic eu.
Uitandu-se la niste foi,mai zise:
-Alec Northman se afla la Terapie Intensiva.Puteti mergeti doar daca sunteti ruda sau...
-Sunt prietena lui!Va rog!m-am milogit eu fals.
A mers.
-Sa nu stai mai mult de 10 minute!mai zise batrana,dar eu deja plecasem spre Terapie Intensiva,salonul 5.
Cand am intrat,Alec statea in picioare,privind la el-cel viu,iar Chris era rezemat de perete privind de la un Alec la altul.
M-am uitat si eu.
Alec,cel viu arata...pe moarte.Pielea ii era palida,galbena.Avea zgarieturi pe fata si ochii inchisi pareau ca nu ar mai vrea sa se deschida vreodata.
                                 
Mana sa dreapta era bandajata si am mai observat si alte bandaje sub haine.
M-am asezat pe un scaun langa pat si m-am uitat la Alec fantoma.Plangea.Cum era posibil asta?
-Vei fi bine,ii zic incercand sa-l alin cumva.
El isi musca buza inferioara si se uita inspre pat.
-Nu vezi cum arat?Sunt in coma!Si sunt si fantoma.Numai aparatele imi mai tin corpul viu.
Nu am putut sa-l contrazic.Ce zicea era adevarat.Chiar imi doream sa-l pot ajuta.
Mi-am sters cateva lacrimi care cazusera pe neasteptate si am auzit usa deschizandu-se.M-am uitat intr-acol osi am vazut o femeie de varsta mijlocie,cu parul blond si cu o cafea in mana,aratand foarte obosita.Era mama lui Alec.
-Tu cine esti?intreba aceasta incruntata.
Am aruncat o privire spre Alec,dar el era prea uimit ca sa zica ceva,iar Chris la fel.
-Sunt...umm....prietena lui.
Femeia ofta si isi trase un scaun aproape de mine.
-De cand esti cu el?Si cum de nu stiu de tine?ridica ea o spranceana blonda la mine.
-Zii ca a-ti vrut sa va cunoasteti mai bine inainte sa intalniti familia fiecaruia,zise repede Chris si eu am repetat.
-Am fost plecata,am mai zis teatral.De abia am aflat...
Imi mai cade o lacrima si teatrul meu o convinge.S-a intins si m-a strans intr-o imbratisare,explicandu-mi ce s-a intamplat.
-Venea de la cafenea,noaptea...Era in intersectie...Era verde si el a trecut.Din stanga a venit un autobuz cu viteza si l-am impins cat colo...Masina s-a rasturnat...De abia a putut fi scos din masina...planse ea.
                         
Am tinut-o in brate si am plans si eu cu ea.Ea ca fiul ei era in coma si eu fiindca nu stiam ce pot face.
-I s-au afectat rinichii.Ii trebuie transplant...se cauta...suspina ea.
Am ramas acolo si am ascultat-o vreo ora intreaga,cand am primit un mesaj de la tata,sa vin cat mai repede acasa.
I-am dat numarul meu mamei lui Alec si am lasat-o cu fantoma fiului ei si corpul lui in salon.
Acasa,am mers inapoi cu Chris,cu autobuzul.
-Auzi,crezi ca isi va reveni?intreba Chris.
-Nu stiu...am soptit in galagia din autobuz.
-Nu simti si tu ceva?Adica nu stiu cum de a iesit din corp...si corpul e inca viu.
Am dat din umeri nestiutoare.
Christian privea pe geam ganditor si eu am ramas blocata la imaginea sa.Toata ziua parca uitasem cu marata.Ochii sai inca luceau ca niste stele si fainele sale,pe care nu le schimbase(nici nu are cum),aratau foarte bine pe el.
El observa ca-l privesc si imi arunca o privre smechera.
-Ce te uiti asa?
Eu n-am facut decat sa-i arat limba ca un copil mic.El rase si se apleca spre mine,zambind.
Atunci,soferul anunta ca e pe starda mea si eu am coborat.
-Mai e cineva in casa,zice Chris cand eram deja in scara blocului.
-Cine?
-Nu stiu...Dar simt doua inimi acolo.
Nu l-am mai intrebat cum anume simte.
Am intrat in casa,indreptandu-ma spre camera tatalui meu si am ramas muta de uimire.Am dat cumva totul dracului?!


   ***


   N.A.
   Buna seara!Sper ca mai e cineva care citeste.:)
   Scuze ca durat atat dar nu prea am avut imaginatie...Si asta e tot ce a iesit...Daca v-a palcut,dati si voi un comm,sa stiu...;;)

Leapsa+Premiu

Buna!
Ii multumesc lui Stephany pentru leapsa si premiu.



1.5 cuvinte care imi aduc aminte de momente speciale:
       ~plimbare
       ~cantec
       ~carte
       ~prieten
       ~poze

2.Persoana care mi-a dat premiul:
   Stephany.:*

3.Raspunde intrebarilor care insotesc premiul:

a)Care e desertul tau preferat?
    ~tiramisu.
 
b)Culoarea preferata?
    ~albastrul

c)Care este prenumele tau?
    ~Lavinia(+ Giorgiana,pe care nu il folosesc!)

d)Care a fost ultima melodie pe care ai ascultat-o?
   ~this one:

e)Pisici sau caini?
     ~cainii,fiindca:
   

4.Ceva despre mine,ce nu am scris pe blog:
    ~cant des,chiar de nu am voce si deranjez pe cei din jur:))

5.Bloguri care cred eu ca merita premiul:
    ~nu am sa scriu nimic aici ca sa nu fac nedreptati....premiul este pentru toti bloggerii ce ma urmaresc..:)

6.Anunta-i pe proprietarii blogurilor ca au primit acest premiu.
    ~toti cei ce citesc chestia asta,primesc.:D

Sa aveti o zi buna!:)

~Law.

J.N.3:Catherine

    Chace

   Mergeam pe muchie de cutit.Pe o cale de pe care nu mai puteam intoarce.Decizia era una grea.Dar cine nu-si dorea nemurirea?
   Unii care m-au cunoscut in a doua viata ziceau ca m-am nascut sa fiu vampir.Cateodata credeam si eu asta.Eram egoist ca naiba si stiam asta.Dar nu-mi pasa nici negru sub unghie.
   Acum,stand pe banca asta,ma gandeam la ce greseli am facut atunci.Cate prostii.Cat de prost am putut sa fiu.Si cat de naiv...
   1760 a fost pana la urma inceputulchinului.Chiar de eram fericit atunci,acum imi dau seama ca umbra tristetii ma urma peste tot.Dar nu avea sa se arate decat ani mai tarziu.Pana atunci,am trait ceva frumos.

   Servitoarea Mary imipregati baia si apa calda ma relaxa imediat.In acel conac era racoare,chiar de afara era vara.Si asta mi-a amintit.Oare faptul ca era vara ducea la acoperirea geamurilor?Oare vampirii erau slabiti la vederea soarelui?Mi-am notat in minte sa il intreb pe Peter.
   Dupa ce am terminat cu asta,m-am imbracat in niste pantaloni simpli maro si o camasa,aduse de Mary si am iesit pe hol,ca sa descopar ce-i pe acolo.
   De data asta,am privit lung scarile,si am decis sa le urc.Am ajuns intr-o biblioteca,impresionant de mare.Scarile mai urcau pana in pod,dar eu am ramas in biblioteca.M-am plimbat printre rafturi citind nume de carti si cunoscute,dar si straine.Am luat la intamplare un volum de poezii si m-am asezat pe un fotoliu sa citesc.
   Eram atat de prins in citirea poeziilor,incat m-am speriat cand am auzit pasi urcand pe scari.Pasii seauzeau apasati,parca vrand sa se auda.In mintea mea,speram sa fie Amelie,dar era vampirul Peter.S-a apropiat de mine,fixand cu privrea volumul din mana mea si se aseza pe un fotoliu langa mine,picior peste picior.
   -Iti pace sa citesti?intreba el ridicandu-si manecile camesii ce-o purta.
   -Foarte mult.Dar as vrea sa stiu autorul.
   -Pai asta e simplu.Eu le-am scrismzise el surazand.
   Mm,un vampir poate sa suradamce dragut!
   -Serios?
   -Da.
   Peter Lockwood ma privi intimidant si eu am lasat volumul deoparte,intrebandu-l:
   -Ce te ucide?
   -Oh,ia-o usor,baiete.Sunt greu de ucis.
   -Dar vreau sa stiu in ce ma bag,zic eu hotarat.
   -O sa ai o viata de nemuritor,da el din umeri.Ce ti-ai mai putea dori?
   -Familia alaturi?
   El rase scurt,apoi nimicindu-ma cu o privire serioasa.Ce-si mai schimba straile...
   -Nu e asa de bine,crede-ma.
   -Unde e Amelie?am intrebat din senin.
   -Am omorat-o.
   -Poftim?zic eu mai tare si ridicandu-ma in picioare.
   -E intransformare,zise Peter ridicandu-se la randul lui.Vrei s-o vezi?
   Am dat usor din cap si l-am urmat.
   E deja o transforma.Nu-mi dadea de ales.Amelie deja imi placea prea mult pentru sanatatea mea.
   Peter ma conduse pana la etajul camerei mele,intrand intr-o camera,asemanatoare cu a mea.Si am vazut-o.Era asezata pe patul cu baldachin,inca imbracata in rochia de mai devreme.Si aproape la fel de frumoasa.
   M-am apropiat de pat,s-o vad mai ibne.chipul ei era impietrit intr-o grimasa.Pielea ii era alba,ca la morti,si parul sau parca nu mai avea viata.Daca nu i se misca pieptul ritmic,ai fi zis ca emoarta cu adevarat.
   -Odoare?intreb eu atingandu-i mana afectiv,de parca o cunosteam de-o vesnicie.
   -Nu,scutura din cap vampirul.Nu prea mult.E intr-o stare mai ciudata.
   -Cat timp dureaza?
   -2-3 zile.
   Ma intorc spre Peter,si ies din camera,lasandu- singur cu Amelie.
   Pasii ma indruma spre biblioteca,si acolo imi gasesc refugiul,unde sa ma lupt cu gandurile mele patimase.
   In minte im istaruia imaginea lui Peter luandu-i mana Ameliei si zambindu-i.Asta imi amintea,in mod ciudat,de mama si de tata.La fiecare bal,ii vedeam dansand.Tata ii zambea si mama ii facea cu ochiul si apoi il saruta pe obraz.Si eu,mic cum eram,ma uitam fericit la ei,imaginandu-ma pe mine cu viitoarea sotie.Va mai fi o viitoare sotie?
   Amintirea ma facu sa ma intreb daca era ceva intre Amelie si vampir.Chiar daca erau rude...
   Flacara geloziei se aprinse in mine numai la gandul ca ea sa placa pe cineva.Voiam ca ea sa fie a mea,a nimanui altcuiva.Pare de o placeam asa de mult,intr-un timp asa scurt?
   Ma foiesc in fotoliul din biblioteca si dau cu ochii intr-o privire speriata,de fata,ce semana putin cu Mary.Statea ghemuita intre doua rafutri si ochii ei erau holbati intr-o mirare ciudata.
   Ma ridic si ma indrept spre ea.Ma pun ingenunchi langa ea si tresare cand o ating usor pe genunchi.Se ghemuie si mai tare.
   -Ce s-a intampat?
   Ochii albastrii,parau reci ca zapada inghetata.Se uita la mine si scoase un sasait printre buze.
   -Cine esti?o mai intreb.
   -Catherine,suspina aceasta numele.Sunt nepoata servitoarei,domnule.
   Din ochii ei curgeau lacrimi si eu am simtit nevoia sa o consolez.
   -De ce plangi?
   Ea tremura dintr-odata si zise cu obrajii plini de lacrimi cazute.
   -Mi-e teama ca o sa ma credeti nebuna,domnule.
   -Spune ce s-a intamplat,zic eu dandu-i obatista.
   Ea isi sterse lacrimile si continua,pe un ton trist:
   -L-am vazut pe domnul Lockwood omorand-o pe domnisoara Lovegood.
   M-am crispat imediat.Catherine nu stia ce era Peter.Si Mary,daca stia,a decis sa nu-i spuna.
   Inainte sa-i spun niste minciuni,am auzit pasi si am vazut-o pe Mary la capatul scarilor.Ea veni in fuga si o trase pe Catherine in picioare,murmurand in acelasi timp scuze.
   Am ramas cateva minute bune acolo apoi mi-am zis sa cobor la Peter sa-i zic sa ma transforme.Ce rost mai avea sa astept?
   M-am ridicat,gandindu-ma la Catherine,dar imaginea ei fu stearsa imediat de-a Ameliei.Asa ca am coborat in camera ei si l-am vazut pe Peter acoo.
   -Transforma-ma acum,ii zic sigur pe mine,dar inghitind in sec.
   El isi ridica ochii,acum rosiatici,spre mine,si intreba:
   -Esti sigur?
   -Da.
   El se ridica,venind spre mine si imi pune mainile pe umeri.
   -Bine.
   Ma uit spre Amelie,ce statea pe pat incostineta si simt cum Peter isi infinge dintii in gatul meu.Scarsnesc din dinti,ca sa rzist durerii arzatoare ce ma cuprinde,si nu in mult timp simt ca lesin.
   Dar nu era un lesin obisnuit,fiindca puteam simti totul.Era ca sicum...eram in facari.Tot corpul im iardea.Dar in partea stanga,in inima,durea cel mai tare.
   Si asta nu era nimic.Am simtit inca o data o pereche de dinti pe pielea mea si durerea se dubla.Sau se tripla?
   Eram coplesit si imi doream sa mor.Toate acestea pentru o viata de nemuritor?Dar oare se merita o asa durere?

 

N.A:Uite si capitolul 3...Sper sa va fi placut..Si nu uitati sa lasati si un comentariu!
  Si inca ceva...Am citit si corectat JUFM...si mi-am dat seama ca nu am fost prea clara cu unele chestii..daca vreti sa ma intrebati ceva sunteti liberi sa o faceti..:)
  Nu uitati,sunt si pe Wattpad!
  See ya next time.:D
  P.S:Aproape fac 10.000 de afisari de pagina..Ce fericita sunt!:>