Concurs

Buna!
Prima data cand fac o postare doar pentru a va arata un concurs..
Acesta se organizeaza pe Bibliophile Mystery si sunt niste premii foarte frumoase!
Aveti multe sanse sa castigati deci va invit sa va inscrieti!:)
Intrati:aici

Capitolul 12

        Emma

-Unde-i tatal tau?intreba Chris in timp ce eu terminam de facut un sandwich.
-Rezolva un caz sau ceva,ii zic eu mscand din fabulosul sandwich.
Ramasesem doar eu cu el cand Alec hotari sa se duca la cafenea,ca poate afla ceva.
-Wow,da ce feminina mai esti!zise Chris aratand spre gura mea,plina de mancare.
Mi-am dat ochii peste cap,nebagandu-l in seama.
Terminand de mancat,m-am dus sa spal vasele.Intre timp Chris dansa pe muzica ce se auzea de la televizor.L-am simtit trecandu-si mana prin stomacul meu si m-am uitat in jos.Cica voia sa ma sperie.
-Inceteaza!zic eu fiindca incepuse sa-si miste mana si ma gadila.
-Hai ca-i amuzant,zise el.
Arunc niste apa in spatele meu si aud cum cade pe podea,neatingandu-l.Firar!O sa vada el cand va fi viu!
Aud cum se deschide usa de la intrare si pe tata oftand.Ii dau o privire lui Chris gen 'Inceteaza!' si inchid robinetul.Imi sterg mainile de un prosop si il intampin pe tata.Ma incrunt imediat ce-i vad privirea mohorata.
-Ce s-a intamplat?il intreb luandu-i geanta din mana.
El ofta si zise:
-Am cautat rudele lui Horner.Nu mai exista.Trebuie sa caut alti oameni...
-Of,tata.Dar nu trebuie.
-Nu,scumpo.Chiar trebuie sa rezolv asta...
Eu am dat din cap si l-am lasat in bucatarie dupa ce i-am facut si lui un sandwich.
Ma duc in camera mea si ma apuc de un eseu pentru Engleza.In timp ce scriu,Chris se uita prin camera mea,comentand fel si fel de lucruri.
Peste vreo 10 minute,simt o alta prezenta in camera si il vad pe Alec langa pat,tot ravasit.
-Ce s-a intamplat?zic eu ridicandu-ma.
-Sunt viu,zise el,zambind dintr-odata.
Chris rase si se duse langa el,luandu-l de umeri.
-Frate,nu te vezi ca bantui pe aici?Esti fantoma!
-Asta pentru ca sunt pe moarte!zise el serios.
-Poftim?
-Da...A trecut un prieten pe la cafenea azi...Si a zis:'Vin de la Northman.E pe moarte,soro.'Sunt la spitalul Madison...
-Dar tu...esti aici,zic eu necrezand.
-Nu-mi pot explica,da el din cap nestiutor.
Atunci mi-a venit ideea.Trebuia sa ma duc la spital.Ma imbrac repde cu haina si Chris intreaba:
-Unde pleci?
-La spital,sa vad ce se intampla.
-Vin si eu,zise Chris.
-Si eu,zise Alec.
-Ok,hai sa mergem.
Imi iau la revedere de la atata,ies pe usa si apoi iau un taxi spre spital.Fantomele nu vorbeau intre ele si mie in sfarsit imi era mai bine.Soarele se arata ca o linie portocalie,apunand.
Ajunsa la spital,am luat liftul spre etajul 5,unde mi-a spus Alec ca se afla el si am mers spre biroul de informatii de acolo.
-Mm...Buna.Pot sa-l vad pe Alec Northman?
Femeia batrana,cu ochelari,arunca o privire la ceasul agatat pe perete si zise,cu o voce enervanta:
-Orele de vizita s-au terminat.
-Dar trebuie sa-l vad imediat!ii zic eu.
Uitandu-se la niste foi,mai zise:
-Alec Northman se afla la Terapie Intensiva.Puteti mergeti doar daca sunteti ruda sau...
-Sunt prietena lui!Va rog!m-am milogit eu fals.
A mers.
-Sa nu stai mai mult de 10 minute!mai zise batrana,dar eu deja plecasem spre Terapie Intensiva,salonul 5.
Cand am intrat,Alec statea in picioare,privind la el-cel viu,iar Chris era rezemat de perete privind de la un Alec la altul.
M-am uitat si eu.
Alec,cel viu arata...pe moarte.Pielea ii era palida,galbena.Avea zgarieturi pe fata si ochii inchisi pareau ca nu ar mai vrea sa se deschida vreodata.
                                 
Mana sa dreapta era bandajata si am mai observat si alte bandaje sub haine.
M-am asezat pe un scaun langa pat si m-am uitat la Alec fantoma.Plangea.Cum era posibil asta?
-Vei fi bine,ii zic incercand sa-l alin cumva.
El isi musca buza inferioara si se uita inspre pat.
-Nu vezi cum arat?Sunt in coma!Si sunt si fantoma.Numai aparatele imi mai tin corpul viu.
Nu am putut sa-l contrazic.Ce zicea era adevarat.Chiar imi doream sa-l pot ajuta.
Mi-am sters cateva lacrimi care cazusera pe neasteptate si am auzit usa deschizandu-se.M-am uitat intr-acol osi am vazut o femeie de varsta mijlocie,cu parul blond si cu o cafea in mana,aratand foarte obosita.Era mama lui Alec.
-Tu cine esti?intreba aceasta incruntata.
Am aruncat o privire spre Alec,dar el era prea uimit ca sa zica ceva,iar Chris la fel.
-Sunt...umm....prietena lui.
Femeia ofta si isi trase un scaun aproape de mine.
-De cand esti cu el?Si cum de nu stiu de tine?ridica ea o spranceana blonda la mine.
-Zii ca a-ti vrut sa va cunoasteti mai bine inainte sa intalniti familia fiecaruia,zise repede Chris si eu am repetat.
-Am fost plecata,am mai zis teatral.De abia am aflat...
Imi mai cade o lacrima si teatrul meu o convinge.S-a intins si m-a strans intr-o imbratisare,explicandu-mi ce s-a intamplat.
-Venea de la cafenea,noaptea...Era in intersectie...Era verde si el a trecut.Din stanga a venit un autobuz cu viteza si l-am impins cat colo...Masina s-a rasturnat...De abia a putut fi scos din masina...planse ea.
                         
Am tinut-o in brate si am plans si eu cu ea.Ea ca fiul ei era in coma si eu fiindca nu stiam ce pot face.
-I s-au afectat rinichii.Ii trebuie transplant...se cauta...suspina ea.
Am ramas acolo si am ascultat-o vreo ora intreaga,cand am primit un mesaj de la tata,sa vin cat mai repede acasa.
I-am dat numarul meu mamei lui Alec si am lasat-o cu fantoma fiului ei si corpul lui in salon.
Acasa,am mers inapoi cu Chris,cu autobuzul.
-Auzi,crezi ca isi va reveni?intreba Chris.
-Nu stiu...am soptit in galagia din autobuz.
-Nu simti si tu ceva?Adica nu stiu cum de a iesit din corp...si corpul e inca viu.
Am dat din umeri nestiutoare.
Christian privea pe geam ganditor si eu am ramas blocata la imaginea sa.Toata ziua parca uitasem cu marata.Ochii sai inca luceau ca niste stele si fainele sale,pe care nu le schimbase(nici nu are cum),aratau foarte bine pe el.
El observa ca-l privesc si imi arunca o privre smechera.
-Ce te uiti asa?
Eu n-am facut decat sa-i arat limba ca un copil mic.El rase si se apleca spre mine,zambind.
Atunci,soferul anunta ca e pe starda mea si eu am coborat.
-Mai e cineva in casa,zice Chris cand eram deja in scara blocului.
-Cine?
-Nu stiu...Dar simt doua inimi acolo.
Nu l-am mai intrebat cum anume simte.
Am intrat in casa,indreptandu-ma spre camera tatalui meu si am ramas muta de uimire.Am dat cumva totul dracului?!


   ***


   N.A.
   Buna seara!Sper ca mai e cineva care citeste.:)
   Scuze ca durat atat dar nu prea am avut imaginatie...Si asta e tot ce a iesit...Daca v-a palcut,dati si voi un comm,sa stiu...;;)

Leapsa+Premiu

Buna!
Ii multumesc lui Stephany pentru leapsa si premiu.



1.5 cuvinte care imi aduc aminte de momente speciale:
       ~plimbare
       ~cantec
       ~carte
       ~prieten
       ~poze

2.Persoana care mi-a dat premiul:
   Stephany.:*

3.Raspunde intrebarilor care insotesc premiul:

a)Care e desertul tau preferat?
    ~tiramisu.
 
b)Culoarea preferata?
    ~albastrul

c)Care este prenumele tau?
    ~Lavinia(+ Giorgiana,pe care nu il folosesc!)

d)Care a fost ultima melodie pe care ai ascultat-o?
   ~this one:

e)Pisici sau caini?
     ~cainii,fiindca:
   

4.Ceva despre mine,ce nu am scris pe blog:
    ~cant des,chiar de nu am voce si deranjez pe cei din jur:))

5.Bloguri care cred eu ca merita premiul:
    ~nu am sa scriu nimic aici ca sa nu fac nedreptati....premiul este pentru toti bloggerii ce ma urmaresc..:)

6.Anunta-i pe proprietarii blogurilor ca au primit acest premiu.
    ~toti cei ce citesc chestia asta,primesc.:D

Sa aveti o zi buna!:)

~Law.

J.N.3:Catherine

    Chace

   Mergeam pe muchie de cutit.Pe o cale de pe care nu mai puteam intoarce.Decizia era una grea.Dar cine nu-si dorea nemurirea?
   Unii care m-au cunoscut in a doua viata ziceau ca m-am nascut sa fiu vampir.Cateodata credeam si eu asta.Eram egoist ca naiba si stiam asta.Dar nu-mi pasa nici negru sub unghie.
   Acum,stand pe banca asta,ma gandeam la ce greseli am facut atunci.Cate prostii.Cat de prost am putut sa fiu.Si cat de naiv...
   1760 a fost pana la urma inceputulchinului.Chiar de eram fericit atunci,acum imi dau seama ca umbra tristetii ma urma peste tot.Dar nu avea sa se arate decat ani mai tarziu.Pana atunci,am trait ceva frumos.

   Servitoarea Mary imipregati baia si apa calda ma relaxa imediat.In acel conac era racoare,chiar de afara era vara.Si asta mi-a amintit.Oare faptul ca era vara ducea la acoperirea geamurilor?Oare vampirii erau slabiti la vederea soarelui?Mi-am notat in minte sa il intreb pe Peter.
   Dupa ce am terminat cu asta,m-am imbracat in niste pantaloni simpli maro si o camasa,aduse de Mary si am iesit pe hol,ca sa descopar ce-i pe acolo.
   De data asta,am privit lung scarile,si am decis sa le urc.Am ajuns intr-o biblioteca,impresionant de mare.Scarile mai urcau pana in pod,dar eu am ramas in biblioteca.M-am plimbat printre rafturi citind nume de carti si cunoscute,dar si straine.Am luat la intamplare un volum de poezii si m-am asezat pe un fotoliu sa citesc.
   Eram atat de prins in citirea poeziilor,incat m-am speriat cand am auzit pasi urcand pe scari.Pasii seauzeau apasati,parca vrand sa se auda.In mintea mea,speram sa fie Amelie,dar era vampirul Peter.S-a apropiat de mine,fixand cu privrea volumul din mana mea si se aseza pe un fotoliu langa mine,picior peste picior.
   -Iti pace sa citesti?intreba el ridicandu-si manecile camesii ce-o purta.
   -Foarte mult.Dar as vrea sa stiu autorul.
   -Pai asta e simplu.Eu le-am scrismzise el surazand.
   Mm,un vampir poate sa suradamce dragut!
   -Serios?
   -Da.
   Peter Lockwood ma privi intimidant si eu am lasat volumul deoparte,intrebandu-l:
   -Ce te ucide?
   -Oh,ia-o usor,baiete.Sunt greu de ucis.
   -Dar vreau sa stiu in ce ma bag,zic eu hotarat.
   -O sa ai o viata de nemuritor,da el din umeri.Ce ti-ai mai putea dori?
   -Familia alaturi?
   El rase scurt,apoi nimicindu-ma cu o privire serioasa.Ce-si mai schimba straile...
   -Nu e asa de bine,crede-ma.
   -Unde e Amelie?am intrebat din senin.
   -Am omorat-o.
   -Poftim?zic eu mai tare si ridicandu-ma in picioare.
   -E intransformare,zise Peter ridicandu-se la randul lui.Vrei s-o vezi?
   Am dat usor din cap si l-am urmat.
   E deja o transforma.Nu-mi dadea de ales.Amelie deja imi placea prea mult pentru sanatatea mea.
   Peter ma conduse pana la etajul camerei mele,intrand intr-o camera,asemanatoare cu a mea.Si am vazut-o.Era asezata pe patul cu baldachin,inca imbracata in rochia de mai devreme.Si aproape la fel de frumoasa.
   M-am apropiat de pat,s-o vad mai ibne.chipul ei era impietrit intr-o grimasa.Pielea ii era alba,ca la morti,si parul sau parca nu mai avea viata.Daca nu i se misca pieptul ritmic,ai fi zis ca emoarta cu adevarat.
   -Odoare?intreb eu atingandu-i mana afectiv,de parca o cunosteam de-o vesnicie.
   -Nu,scutura din cap vampirul.Nu prea mult.E intr-o stare mai ciudata.
   -Cat timp dureaza?
   -2-3 zile.
   Ma intorc spre Peter,si ies din camera,lasandu- singur cu Amelie.
   Pasii ma indruma spre biblioteca,si acolo imi gasesc refugiul,unde sa ma lupt cu gandurile mele patimase.
   In minte im istaruia imaginea lui Peter luandu-i mana Ameliei si zambindu-i.Asta imi amintea,in mod ciudat,de mama si de tata.La fiecare bal,ii vedeam dansand.Tata ii zambea si mama ii facea cu ochiul si apoi il saruta pe obraz.Si eu,mic cum eram,ma uitam fericit la ei,imaginandu-ma pe mine cu viitoarea sotie.Va mai fi o viitoare sotie?
   Amintirea ma facu sa ma intreb daca era ceva intre Amelie si vampir.Chiar daca erau rude...
   Flacara geloziei se aprinse in mine numai la gandul ca ea sa placa pe cineva.Voiam ca ea sa fie a mea,a nimanui altcuiva.Pare de o placeam asa de mult,intr-un timp asa scurt?
   Ma foiesc in fotoliul din biblioteca si dau cu ochii intr-o privire speriata,de fata,ce semana putin cu Mary.Statea ghemuita intre doua rafutri si ochii ei erau holbati intr-o mirare ciudata.
   Ma ridic si ma indrept spre ea.Ma pun ingenunchi langa ea si tresare cand o ating usor pe genunchi.Se ghemuie si mai tare.
   -Ce s-a intampat?
   Ochii albastrii,parau reci ca zapada inghetata.Se uita la mine si scoase un sasait printre buze.
   -Cine esti?o mai intreb.
   -Catherine,suspina aceasta numele.Sunt nepoata servitoarei,domnule.
   Din ochii ei curgeau lacrimi si eu am simtit nevoia sa o consolez.
   -De ce plangi?
   Ea tremura dintr-odata si zise cu obrajii plini de lacrimi cazute.
   -Mi-e teama ca o sa ma credeti nebuna,domnule.
   -Spune ce s-a intamplat,zic eu dandu-i obatista.
   Ea isi sterse lacrimile si continua,pe un ton trist:
   -L-am vazut pe domnul Lockwood omorand-o pe domnisoara Lovegood.
   M-am crispat imediat.Catherine nu stia ce era Peter.Si Mary,daca stia,a decis sa nu-i spuna.
   Inainte sa-i spun niste minciuni,am auzit pasi si am vazut-o pe Mary la capatul scarilor.Ea veni in fuga si o trase pe Catherine in picioare,murmurand in acelasi timp scuze.
   Am ramas cateva minute bune acolo apoi mi-am zis sa cobor la Peter sa-i zic sa ma transforme.Ce rost mai avea sa astept?
   M-am ridicat,gandindu-ma la Catherine,dar imaginea ei fu stearsa imediat de-a Ameliei.Asa ca am coborat in camera ei si l-am vazut pe Peter acoo.
   -Transforma-ma acum,ii zic sigur pe mine,dar inghitind in sec.
   El isi ridica ochii,acum rosiatici,spre mine,si intreba:
   -Esti sigur?
   -Da.
   El se ridica,venind spre mine si imi pune mainile pe umeri.
   -Bine.
   Ma uit spre Amelie,ce statea pe pat incostineta si simt cum Peter isi infinge dintii in gatul meu.Scarsnesc din dinti,ca sa rzist durerii arzatoare ce ma cuprinde,si nu in mult timp simt ca lesin.
   Dar nu era un lesin obisnuit,fiindca puteam simti totul.Era ca sicum...eram in facari.Tot corpul im iardea.Dar in partea stanga,in inima,durea cel mai tare.
   Si asta nu era nimic.Am simtit inca o data o pereche de dinti pe pielea mea si durerea se dubla.Sau se tripla?
   Eram coplesit si imi doream sa mor.Toate acestea pentru o viata de nemuritor?Dar oare se merita o asa durere?

 

N.A:Uite si capitolul 3...Sper sa va fi placut..Si nu uitati sa lasati si un comentariu!
  Si inca ceva...Am citit si corectat JUFM...si mi-am dat seama ca nu am fost prea clara cu unele chestii..daca vreti sa ma intrebati ceva sunteti liberi sa o faceti..:)
  Nu uitati,sunt si pe Wattpad!
  See ya next time.:D
  P.S:Aproape fac 10.000 de afisari de pagina..Ce fericita sunt!:>

Capitolul 11

    Emma

Am iesit din sala de sport si apoi de pe terenul scolii.Ultima ora aveam chimia si fusesem anuntata ca nu facem ora,din cauza dezastrului ce se facuse in urma aciidentului de la ora lui Ivy.
Am simtit telefonul vibrand in buzunar si i-am raspuns lui Ivy.
-Unde esti,fata?intreba ea.
-Ma duc acasa.De ce?
-Ai uitat cumva ca trebuie sa-mi zici ceva?
-Ah...nu.
-Ha!Te-am vazut!Nu te misca de acolo sau iti zbor creierul!zise amenintator si inchise.
Am vazut-o iesind din scoala si fugind spre mine.
-Hai la Starbucks.Am nevoie de o moca.
Am incuvintat din cap.Ea m-a luat de brat si am mers tacute spre cafeneaua de peste drum.Ajunse inauntru,ne-am asezat pe o canapea.O chelnerita veni si noi am dat comanda.
Ivy dadea frenetic din picior si eu mi-am fixat privirea spre altceva.Uram la nebunie acel tic.
Uitandu-ma pe acolo,am vazut un tip,ce statea intr-un colt.Era imbracat intr-o pereche de blugi albastri si un tricou pe care scria numele cafenelei.Dar ceva nu se potrivea.
Tipul,cu parul blond si ochii caprui arata dezorientat.Se uita la fiecare om ce trecea pe langa el si incerca sa atraga le atentia.Si toti se comportau de parca nu-l vedeau.Si chiar nu o faceau.Eram singura care il vede.
Tipul imi intalni privirea curioasa si isi dadu seama ca il puteam vedea.Oh,la naiba!
-Bine...Pamantul catre Emma!zise Ivy aruncandu-si mainile prin fata mea.
Am incercat sa-i spun ceva dar fantoma blondului mi se puse in fata si zise,exasperat:
-Ma vezi!Ma vezi!
Chelnerita sosi si ea cu cafelele si eu am sorbit lacoma dintr-a mea,nebagand in seama fantoma de langa mine.
-Deci ce spuneai mai devreme?intreba Ivy dintr-odata relaxata.
-Chiar vrei sa ma repet?intreb eu iritata vazand cu coada ochiului cum fantoma inca spunea 'Ma vezi'.Era cumva pe modul 'Repeat' sau ceva de genul?
-Deci chiar vezi fantome?intreba aplecata peste masa.
Bravo,vrajitoareo!M-ai dat de gol!
-Ha!tipa blondul asezat pe un scaun langa masa.Stiam ca ma vezi!Stiam eu...
-Da,Ivy.Si tu esti vrajitoare,ii zic eu taios.
-Poftim?De unde stii asta?
-De la o fantoma,soptesc eu.
-Mm...facu ea ganditoare lasandu-se pe spate.Asta ar avea sens pentru bunica...Stii,mereu imi spunea povesti faine...
-Hei zise iar blondul apropiindu-se de mine.De ce nu vorbesti cu mine?Chiar nimeni nu mai vorbeste cu mine?Oare chiar am murit??
-Este o fantoma chiar langa mine,zic eu oftand amarata.
Ametisem in tot dialogul asta.
-Serios?Cum arata?
Mi-am dat ochii peste cap si am zis:
-Arata ca cineva normal.
-E frumos?
-Te aude si el,sa stii.
-Si ce zice?
-Nimic.
Fantoma blonda era ocupata cu...mine.Ma studia cu o privire curioasa,ca a unui copil mic,din cap pana-n picioare.
-Stii ca mirosi frumos?intreba blondul incercand sa-mi atinga mana,dar trecu prin ea.
-Mi s-a mai spus,soptesc amintindu-mi de cealalta fantoma sacaitoare.
-Cum il cheama?intreba Ivy band din cafea cu nesat.
-Alec Northman,ii repet dupa ce-mi zice blondul.
Fantoma Alex era entuziasmata ca vorbea cu mine,si continua sa-si treaca mana prin masa si inapoi curios.
-Ce amator!zice vocea lui Chris de udneva si l-am vazut stand in dreapta mea.
"Grozav,acum am doua fantome pe cap."
Alec Northman isi ridica privirea si-o intalni pe a lui Chris.
-Si tu ma vezi?intreba el.
-Nu,ma!Suntem amandoi fantome!
Eu mi-am dat ochii peste cap.
-Siii,zise Ivy.De cand stii ca poti vedea fantome?
-De cand am venit in Londra,zic eu uitandu-ma cu coada ochiului la Chris.
-Mmm...facu ea plictisita.Trebuie sa-mi povestesti...Dar tre sa plec acum..zise ridicandu-se.
-Da unde te duci?
-La mall cu verisoara mea idioata.
-Sa te distrezi!zic eu iesind cu ea din cafenea.
Cele doua fantome ne urmara.Chris tocmai ii vorbea despre mine lui Alec.
-Vezi sa nu,pufni ea.E o idioata si mama ma obliga sa merg cu ea...
-Atunci,succes!
Ivy lua un taxi si pleca.Am chemat si eu unul ca sa ma duca acasa.
-Si acum stie si tacsu,zise Chris din drepata mea,spre Alec,cel din stanga mea.
Nu-i priveam deloc din cauza soferului.
-Si oare chiar se poate?
-Pai o sa vedem...Eu sper.Oricum,daca nu se poate,am sa raman aici,ca fantoma a ce am fost candva.Nu simt deloc atractie ca sa dispar de aici.
Mm...Poate simte atractie pentru altceva?Pentru altcineva?
-Eu nu simt nimic,zice Alec.
M-am uitat la Chris,prefacandu-ma ca ma uit pe geam si i-am vazut expresia hotarata-maxilarul inclestat si ochii ii luceau de albastru lichid,dar rece.
-Chiar nu-ti mintesti nimic?intreba el.
-Nu.E clar ca am lucrat la Starbucks....dar nu stiu cum am murit.
Mmm,facu Chris neinteresat.
Numai dura mult ca taximetristul opri in fata blocului meu.I-am dat bani si am iesit,ducandu-ma spre casa.
Ajunsa inauntru,alaturi de cele 2 fantome,si fara tata,m-am dus lacalculator si am tastat Alec Northman,Londra.
-Ce faci?intreba fatoma blonda suflandu-mi in ceafa.
-N-ai spus sa te ajut?
-Si tu ajuti pe oricine?pufni Chris sarind pe biroul meu.
-Deci nu mai vrei ajutorul meu?ridic eu o spranceana la el.
El isi dadu ochii peste cap si se apropie de ecranul calculatorului.
-Ia uite,ma!Esti mort de-a binelea!zise Chris atingand ecranul cu degetul fantomatic.
-Fantoma idioata!Asta e din 1880,nici strabunica lui nu era nascuta pe atunci!
-Pai scrie si 'Starbucks' atunci,zise Chris.
-Bine.Acum.
Am tastat numele cafenelei si am intrat pe site-ul lor.Si l-am gasit pe Alec la lista de angajati.
-In concediu medical?!am zis toti 3 deodata.
-Si acum ce facem?intreba Alec ingrijorat.
-Vrei sa spui ce fac eu!
-Da,scuze..
Asa...uite si o fantoma politicoasa.Ma intreb cum a murit...

N.A:Va rog sa comentati!Parerea voastra conteaza cel mai mult!>:D<

Capitolul 10

        Emma

-Ce spui ca vrea?intreba tata aproape tipand la mine.
  -Spune ca cineva spune ca eu as putea sa fac asta..
  -Cheama-l,zise serios.
-Dar..Nu stiu daca pot.
  -Incearca.
Am inchis ochii si m-am concentrat la imaginea lui Chris.Am simtit un val de enervare si ceva asemanator cu eliberarea de ceva anume si i-am simtit prezenta imediat.Am deschis ochii si m-am intalnit cu un foarte enervat Christian Green.
-De ce naiba m-ai chemat?Tocmai gasisem pe cineva foarte important...
I-am facut semn cu capul spre spatele lui si-l vazu pe tata.Acesta se uita la mine uimit,probabil fiindca ii demonstrasem ca eu chiar eram ca mama.
-I-ai spus?intreba Chris intorcandu-se spre mine,fiind foarte aproape de fata mea.
Ma uitam fix in ochii lui si am dat din cap usor.
-Si ce-a zis?
-E aici?intreba si tata.
-Da.
-Ei bine..Christian Green,nu?Incantat de cunostinta,mormai tata.
-Mda,si el,am zis eu repede.
-Spune-mi,Christian,zise tata.De ce crezi ca fiica mea poate sa te aduca la viata?
-Findca chiar poate,zise fantoma si eu am repetat.
-Fii mai explicit,nu vrei?am mai zis eu vazandu-i privirea tatalui meu.
-Of,bine.Cand am murit,numele tau mi-a venit in minte...Eu eram confuz,nu stiam ce mi se intamplase...Am incercat sa te gasesc.Nu stiu cum am facut,dar am impresia ca eu v-am chemat aici.Si cand te-am gasit,pur si simplu stiam ca poti sa faci ceva...Si m-am tinut dupa tine...Si m-am intalnit apoi cu Jack Horner.
Am repetat uimita informatiile.
-Jack?Jack Horner??intreba tata uluit de situatie.
-Inseamna ca..a murit?
-Mama masii!injura tata si se grabi spre telefon,formand numere la repezeala.
-Si ce ti-a zis?il intreb eu pe Chris care se afla acum pe masa.
-Mi-a povestit de mama ta.
-Si de ce nu mi-ai zis??
-Fiindca a zis sa nu-ti zic.
-De ce naiba nu?Noi cautam informatii si tu le stiai deja!
-Nu era asa de important,zice el dand din picioare si uitandu-se pe tavan.
-Chiar e mort!zise tata intrand din nou in bucatarie.Ce rau imi pare...Crezi ca poti sa-l chemi?
-Eu..
-A trecut dincolo,zise Chris.
-De ce n-ai plecat si tu?am intrebat nervoasa ca im iascunsese asta.
-Ce e?Ce-a zis?intreba tata nelinistit.
-Fiindca eu am murit din greseala!striga Chris punandu-se in fata mea impunator.
-S-a dus,i-am zis repede lui tata.
-Horner mi-a zis ca tu poti sa ma invii.Si eu il cred,fiindca nu am in ce altceva sa cred.El mi-a dat o speranta.
Tata s-a lasat pe un scaun si eu m-am sprijinit de masa sa nu cad.
-Nu stiu cum s-o fac,am zis aproape plangand.
-Stiu..
-Voi gasiu o cale,mai zic eu.
-Vom gasi,corecta tata.
I-am vazut seriozitatea si siguranta in privire si am stiut ca el chiar va gasi o solutie pentru cazul fantomei de langa mine.

*

-Eeemmaaaa!am auzit un strigat si am vazut-o pe Ivy alergand spre mine.
-Ivy,da ce-ai patit la fata?am intrebat-o cand i-am vazut petele rosii ciudate de pe obraji.
-Ah!Un accident la chimie.Un prost a facut sa-i explodeze compusul.L-au dus cu salvarea la spital.
-O,Doamne!
-Da,da...Dar eu voiam sa-ti zic ceva important.
-Ce?Nu poate astepta dupa pranz?Am o foame de lup,zic eu.
-Treci incoace!zise apucandu-ma de ghiozdan si tragandu-ma in camera omului de serviciu.
-Eww!Ce miros!
-Taci odata!Asculta aici!Nu mai repet odata.Poate ma vei crede nebuna,dar trebuie sa-i spun cuiva.
"Crede-ma,eu sunt aia nebuna aici."
-Bine,scuipa tot.
-Binnee...Eram ieri la biserica-mama ma obliga sa merg cu ea si cu tata-si eram acolo unde se pun lumanarile...Ma plictiseam si suflam intr-o lumanare si atunci...toate lumanarile s-au stins.
-Poate a fost vantul,zic eu pentru linistea ei.
-Si apoi s-au aprins toate din nou!Cu o flacara mult mai mare!Asa..din senin.
-Asta e ciudat,am recunoscut eu.
"Dar nu mai ciudat ca ce fac eu."
Tu esti o vrajitoare.Dumnezeu stie ce poti face...
-Si mi-am auzit numele...Ca o soapta.
-Inspaimantator.
-Dar ma crezi,nu?Nu stiu ce se intampla.Niciodata in viata mea n-am mai...
Am apucat-o de umeri,fortand-o sa se uite la mine.
-Ma simt o ciudata si...continua ea sa vorbeasca.
-Eu vad fantome,Ivy!
Ea se opri din vorbit si se holba la mine,si-n acelasi timp se suna.
-Tu,zise aratnd spre mine,si eu-aratand spre ea,vorbim mai tarziu.
-Bine,am zis.
Am iesit si m-am dus spre sala de sport si pe drum mi se alatura si Chris.
-De ce i-ai zis?
-Ca asa am vrut eu!am zis eu icnet.
-Haide ma!facu el.
-Taci acolo!zic eu soptit fiindca treceam printre cativa elevi.
Chris se pierdu printre ei dar ne-am reintalnit in vestiarul fetelor,ce era deja gol.
-Mmm...te dezbraci?
-Nu,fantoma perversa.Am scutire,am zambit smechera.
-Deci stai degeaba?
-Cam asa ceva.
-Dar de ce?
-Vad prea multe fantome,zic eu si ies din vestiare,unde imi lasasem ghiozdanul.
-Haide!Stiu ca-ti place de mine.
-Nu-i adevarat,soptesc eu si intru i nsala.
Merg spre antrenor si-i dau scutirea ce-o facusem la repezeala in ora de desen.Motivul?Nu prea aveam chef sa alerg ca un caine in calduri pe teren,fiind privita de atatia baieti idioti.
-Emma nu poate sa vorbeasca acum,fiindca daca vorbeste e crezuta nebuna!zise Chris maimutarindu-se pe langa mine,ce stateam pe banca,langa alte fete.
Mi-am dat ochii peste cap si mi-am mutat privirea la meciul de basket ce-l jucau baietii.
-Bine!Ne vedem acasa,atunci!facu Chris suparat si parca ma asteptam sa aud un 'puf' cand disparu.Dar nu se auzi nimic.
Cine stie unde sta el cand nu e cu mine...

N.A:Uite ca asta e mai lung..Si nu a durat decat...ei bine,nu stiu,fiindca l-am scris azi la scoala in timp ce profesorii predau pe acolo...
Ce parere aveti?:)

J.N.2:Cum s-a intamplat

   Chace


   Acceptarea acelei propuneri urma sa schimbe totul.Nu va avea sa mai fie la fel nicicand.Dar pana la urma,m-am obisnuit.Mai ales ca ea mi-a fost alaturi mereu.
   Imi amintesc exact cuvintele ce le-a spus.Cum as putea sa le uit?

   Amelie chema de undeva o femeie scunda,probabil o servitoare,care ne-a pus ceva in 2 pahare.Cand am baut,am constatat ca era suc delicios de mere.Mama imi facea unul de asta cand eram mic.
   Punandu-si paharul pe masuta,Amelie intreba:
   -Tu ce ai alege?Moartea sau eternitatea?
   M-am uitat la ea uimit de subiect.Ce ii venise sa intrebe asa ceva?
   Zambetul i se sterse de pe fata cand vazuse ca nu raspund.
   -Te-am luat prin surprindere?
   -E o intrebare ciudata,i-am zis eu.
   -Doar raspunde.
   Ochii verzi sclipeau spre mine si mi-am mutat privirea spre parul ei frumos.In mine pulsa dorinta de a-l atinge si de a-l mirosi.Cand am devenit asa de ciudat?
   -Oricine ar prefera sa traiasca vesnic,i-am zis privind-o in ochi din nou.
   Ea se apleca pe genunchi si se uita curioasa la mine.
   -Si daca ti-as spune ca este posibil?
   Nu m-am putut abtine si am ras.Ea nu schita nimic si zise:
   -Stii ca eu sunt nepoata lui Peter?
   -Serios?am intrebat uimit.Dar el pare asa...
   -Prea tanar?isi ridica o spranceana neagra spre mine.El e bunicul meu.
   -Cum asa?am intrebat surprins.
   De data asta,rase ea si orice ras auzit pana acum mi s-a parut nimic pe langa al ei.
   -Este nemuritor,dadu ea din umeri.
  Am stat o clipa sa ma gandesc la asta.Parea ca vorbeste serios.Si,gandindu-ma,nu m-as indoi de judecata ei.Chiar de nu o cunosc aproape deloc.
   -Vrei ca eu sa cred asta?
   -Pai...in ce altceva sa crezi?Eu nu mint niciodata.
   Expresia cu care m-a privit a ramas intiparita multa vreme in mintea mea.Deja aveam incredere cu nemiluita in ea.
   -Cum...?
   -Cum a devenit nemuritor?intreba lasandu-se pe spate.Inspira adans si continua:A fost muscat.
   -De cine?am intrebat incruntat.
   -De un vampir,zise o voce din spatele meu si m-am intors sa-l vad pe Peter Lockwood.
   -De un ce?am intrebat eu.
   Peter se aseza pe cel de al treilea fotoliu din dreapta Ameliei si isi puse un picior peste celalalt.
   -Nu-mi spune ca n-ai auzit de ei,rase Amelie ridicandu-se.
   Se duse in spatele fotoliului lui Peter si vorbi din nou:
   -Uita-te la el,zise ea atingandu-i suav maxilarul.Nu-i asa ca-i frumos?Uite-te la ochii lui.De obicei sunt rosii ca focul,dar acum sunt negrii,fiindca ii este extrem de sete.Si fata lui...Pare perfecta,nu?Nu are nici o rana,nici vreo cicatrice,nici o boala...Si...trase tare de parul sau.Nu poate capata vreuna.E un vampir.
   Ea se aseza la fel de repede cum a plecat inapoi in locul sau si ma privi.
   Am stat putin pe ganduri.Avea dreptate.Peter Lockwood nu era om.Ochiiaceia erau prea negrii si pielea lui parea mult prea alba.
   Peter ii atinse mana Ameliei si aceasta se uita la el cu tandrete.
   -Ea te-a ales pe tine,zise vampirul uitandu-se la mine.Dintre toti.Vrea ca tu sa fii ca mine.
   -Si parerea mea nu conteaza?am intrebat putin iritat si surprins.
   -Nu.Tu doar alegi,zise el.
   -Daca nu vrei,zise Amelie uitandu-se iar la mine.Va trebui sa mori.Oamenii nu trebuie sa stie de vampiri.
   -Imi dau seama ca tu nu esti ca el,zic eu uitandu-ma la pielea ei mult mai colorata decat a lui.Ea sigur era om.
   -Pai...O s-o transform eu,zise Peter.
   -Si de ce vrei sa fiu sieu ca tine?am intrebat uitandu-ma la Amelie.
   Nu ca eram suparat ca am intalnit-o.In minte imi aparuse imaginea familiei ce mi-a mai ramas.
   -Mai intrebi si de ce...ofta Peter.Doar zii raspunsul.Vrei sau nu sa fii nemuritor?
   -Am nevoie de timp,zic eu.
   -Familia deja te-a dat disparut,zise Amelie.
   M-am ridicat brusc si ei nu s-au miscat deloc.
   -Unde sunt?
   -La conacul meu,raspunse vampirul plictisit.
   -Ai o zi la dispozitie sa cugeti.aine vrem raspunsul tau.
   -Bine,am zis in cele din urma.
   -Poti sa te intorci in camera de sus.Mary poate sa-ti aduca pranzul si sa-ti pregateasca o baie.
   -Bine,am zis din nou.
   El o chema pe femeia de dinainte,si aceasta ma conduse inapoiin camera.
   -Aveti haine indulap,daca doriti.
   -Aaa..multumesc.
   -Doriti sa va aduc pranzul,domnule Westwick?
   -Da,multumesc,i-am zis dandu-mi seama ca mi-e foame.
   Mary iesi din camera dupa ce mi-a facut patul si eu m-am asezat pe unul dintre scaune.
   Zeci de ganduri veneau si plecau prin mintea mea.
   Ce puteam sa fac?Ea voia ca eu sa fiu vampir.
   Eu,mi-am dat seama,o placeam pe ea si as fi facut orice ar fi vrut.Iar Peter nu ma infiora asa de tare.Dar cum as putea sa-mi abandonez familia?Dar nu trebuia neaparat sa fac asta...Daca Amelie chiar era nepoata lui Peter,inseamna ca,cumva,el a avut grija de familia lui.Asta puteam face si eu.
   Puteam chiar invata sa transform oamenii in vampiri.Si sa am o familie de nemuritori?Nu,nu.Nu cred ca-i puteam suporta pe Richard si sotia lui pe vecie.Dar anii o sa treaca.O sa aiba copii.Si poate atunci...ii voi transforma pe acestia.
   Dar mai este...Acum trebuie sa fac o decizie.
   -Domnule Westwick,am adus pranzul.
   Mary a intrat si mi-a asezat o farfurie plina si cu un alt pahar de suc de mere pe masa.
   -Multumesc.Poti sa-mi pregatesti baia?
   -Desigur.
   Facu o plecaciune scurta si fugi sa aduca apa.Am ridicat paharul de suc,si gustand din el am zambit.Era exact cum il facea si mama.

 
   1760 avea sa dainuie ca anul mortii mele si ca anul nasterii mele ca vampir.Dar mai am multe de povestit.Cum ar fi despre mine si Amelie Hayden Lovegood.Fiindca acolo a existat o poveste.Si inca una frumoasa.Si sfarsitul avea sa fie inevitabil.Dar asta se va intampla abia peste multi ani.
   Revenim in 1760,unde,facand baie,ma gandeam ce sa fac.Imi suna asa bine cuvantul nemurire.O sa accept.E mai bine nemuritor decat muritor,nu?
 
   ***
 
   N.A:Capitolul doi din Jurnalul Nemuritorului.Sper sa va fi placut.Daca da,dati si un comentariu,sa stiu ca mai cititi.:)
   See ya next time.(: