J.N.2:Cum s-a intamplat

   Chace


   Acceptarea acelei propuneri urma sa schimbe totul.Nu va avea sa mai fie la fel nicicand.Dar pana la urma,m-am obisnuit.Mai ales ca ea mi-a fost alaturi mereu.
   Imi amintesc exact cuvintele ce le-a spus.Cum as putea sa le uit?

   Amelie chema de undeva o femeie scunda,probabil o servitoare,care ne-a pus ceva in 2 pahare.Cand am baut,am constatat ca era suc delicios de mere.Mama imi facea unul de asta cand eram mic.
   Punandu-si paharul pe masuta,Amelie intreba:
   -Tu ce ai alege?Moartea sau eternitatea?
   M-am uitat la ea uimit de subiect.Ce ii venise sa intrebe asa ceva?
   Zambetul i se sterse de pe fata cand vazuse ca nu raspund.
   -Te-am luat prin surprindere?
   -E o intrebare ciudata,i-am zis eu.
   -Doar raspunde.
   Ochii verzi sclipeau spre mine si mi-am mutat privirea spre parul ei frumos.In mine pulsa dorinta de a-l atinge si de a-l mirosi.Cand am devenit asa de ciudat?
   -Oricine ar prefera sa traiasca vesnic,i-am zis privind-o in ochi din nou.
   Ea se apleca pe genunchi si se uita curioasa la mine.
   -Si daca ti-as spune ca este posibil?
   Nu m-am putut abtine si am ras.Ea nu schita nimic si zise:
   -Stii ca eu sunt nepoata lui Peter?
   -Serios?am intrebat uimit.Dar el pare asa...
   -Prea tanar?isi ridica o spranceana neagra spre mine.El e bunicul meu.
   -Cum asa?am intrebat surprins.
   De data asta,rase ea si orice ras auzit pana acum mi s-a parut nimic pe langa al ei.
   -Este nemuritor,dadu ea din umeri.
  Am stat o clipa sa ma gandesc la asta.Parea ca vorbeste serios.Si,gandindu-ma,nu m-as indoi de judecata ei.Chiar de nu o cunosc aproape deloc.
   -Vrei ca eu sa cred asta?
   -Pai...in ce altceva sa crezi?Eu nu mint niciodata.
   Expresia cu care m-a privit a ramas intiparita multa vreme in mintea mea.Deja aveam incredere cu nemiluita in ea.
   -Cum...?
   -Cum a devenit nemuritor?intreba lasandu-se pe spate.Inspira adans si continua:A fost muscat.
   -De cine?am intrebat incruntat.
   -De un vampir,zise o voce din spatele meu si m-am intors sa-l vad pe Peter Lockwood.
   -De un ce?am intrebat eu.
   Peter se aseza pe cel de al treilea fotoliu din dreapta Ameliei si isi puse un picior peste celalalt.
   -Nu-mi spune ca n-ai auzit de ei,rase Amelie ridicandu-se.
   Se duse in spatele fotoliului lui Peter si vorbi din nou:
   -Uita-te la el,zise ea atingandu-i suav maxilarul.Nu-i asa ca-i frumos?Uite-te la ochii lui.De obicei sunt rosii ca focul,dar acum sunt negrii,fiindca ii este extrem de sete.Si fata lui...Pare perfecta,nu?Nu are nici o rana,nici vreo cicatrice,nici o boala...Si...trase tare de parul sau.Nu poate capata vreuna.E un vampir.
   Ea se aseza la fel de repede cum a plecat inapoi in locul sau si ma privi.
   Am stat putin pe ganduri.Avea dreptate.Peter Lockwood nu era om.Ochiiaceia erau prea negrii si pielea lui parea mult prea alba.
   Peter ii atinse mana Ameliei si aceasta se uita la el cu tandrete.
   -Ea te-a ales pe tine,zise vampirul uitandu-se la mine.Dintre toti.Vrea ca tu sa fii ca mine.
   -Si parerea mea nu conteaza?am intrebat putin iritat si surprins.
   -Nu.Tu doar alegi,zise el.
   -Daca nu vrei,zise Amelie uitandu-se iar la mine.Va trebui sa mori.Oamenii nu trebuie sa stie de vampiri.
   -Imi dau seama ca tu nu esti ca el,zic eu uitandu-ma la pielea ei mult mai colorata decat a lui.Ea sigur era om.
   -Pai...O s-o transform eu,zise Peter.
   -Si de ce vrei sa fiu sieu ca tine?am intrebat uitandu-ma la Amelie.
   Nu ca eram suparat ca am intalnit-o.In minte imi aparuse imaginea familiei ce mi-a mai ramas.
   -Mai intrebi si de ce...ofta Peter.Doar zii raspunsul.Vrei sau nu sa fii nemuritor?
   -Am nevoie de timp,zic eu.
   -Familia deja te-a dat disparut,zise Amelie.
   M-am ridicat brusc si ei nu s-au miscat deloc.
   -Unde sunt?
   -La conacul meu,raspunse vampirul plictisit.
   -Ai o zi la dispozitie sa cugeti.aine vrem raspunsul tau.
   -Bine,am zis in cele din urma.
   -Poti sa te intorci in camera de sus.Mary poate sa-ti aduca pranzul si sa-ti pregateasca o baie.
   -Bine,am zis din nou.
   El o chema pe femeia de dinainte,si aceasta ma conduse inapoiin camera.
   -Aveti haine indulap,daca doriti.
   -Aaa..multumesc.
   -Doriti sa va aduc pranzul,domnule Westwick?
   -Da,multumesc,i-am zis dandu-mi seama ca mi-e foame.
   Mary iesi din camera dupa ce mi-a facut patul si eu m-am asezat pe unul dintre scaune.
   Zeci de ganduri veneau si plecau prin mintea mea.
   Ce puteam sa fac?Ea voia ca eu sa fiu vampir.
   Eu,mi-am dat seama,o placeam pe ea si as fi facut orice ar fi vrut.Iar Peter nu ma infiora asa de tare.Dar cum as putea sa-mi abandonez familia?Dar nu trebuia neaparat sa fac asta...Daca Amelie chiar era nepoata lui Peter,inseamna ca,cumva,el a avut grija de familia lui.Asta puteam face si eu.
   Puteam chiar invata sa transform oamenii in vampiri.Si sa am o familie de nemuritori?Nu,nu.Nu cred ca-i puteam suporta pe Richard si sotia lui pe vecie.Dar anii o sa treaca.O sa aiba copii.Si poate atunci...ii voi transforma pe acestia.
   Dar mai este...Acum trebuie sa fac o decizie.
   -Domnule Westwick,am adus pranzul.
   Mary a intrat si mi-a asezat o farfurie plina si cu un alt pahar de suc de mere pe masa.
   -Multumesc.Poti sa-mi pregatesti baia?
   -Desigur.
   Facu o plecaciune scurta si fugi sa aduca apa.Am ridicat paharul de suc,si gustand din el am zambit.Era exact cum il facea si mama.

 
   1760 avea sa dainuie ca anul mortii mele si ca anul nasterii mele ca vampir.Dar mai am multe de povestit.Cum ar fi despre mine si Amelie Hayden Lovegood.Fiindca acolo a existat o poveste.Si inca una frumoasa.Si sfarsitul avea sa fie inevitabil.Dar asta se va intampla abia peste multi ani.
   Revenim in 1760,unde,facand baie,ma gandeam ce sa fac.Imi suna asa bine cuvantul nemurire.O sa accept.E mai bine nemuritor decat muritor,nu?
 
   ***
 
   N.A:Capitolul doi din Jurnalul Nemuritorului.Sper sa va fi placut.Daca da,dati si un comentariu,sa stiu ca mai cititi.:)
   See ya next time.(: