Capitolul 7

    Emma

                                                                        [ea e Emma]

   Restul zilei,in timp ce faceam curatenie,il urmaream pe tata.Odata si odata,trebuia sa plece la munca.Dar azi nu s-a gasit nimeni sa-l sune!
    De abia pe la ora 5,pleca in sfarsit,zicand ca nu sta mult ca se intalneste cu cineva.Era misterios in privinta asta,dar mi-a zis ca nu era vorba de nici o femeie.Sa-l cred sau nu?
    Trecand peste asta,m-am dus sa caut cutia,si in cinci minute am dus-o in camera mea.Nu impachetasem eu lucrurile ei,ci tata.Si nu a pus asa de multe.Tot felul de chestii minore,precum rujuri,machiajuri,bijuterii,scrisori de dragoste dintre ei doi si in sfarsit...Era acolo o cutie mica,ca o cutie muzicala,ce avea un loc unde sa pun un cod.Ca la un seif.Fara alte cautari,m-am concentrat pe aflarea codului.Aici trebuia sa fie ceva important.
    Am incercat ziua de nastere a ei..nu a mers.Data cand s-au casatorit ei,nu.Au urmat ziua tatalui meu,a bunicii,a matusii Irene apoi...
    -Incearca ziua ta de nastere!am auzit o soapta la urechea mea iar eu am sarit cat colo,tipand.
    L-am vazut pe Chris chicotind intinzandu-mi mana sa fantomatica sa ma ajute.
    -Ha,ha!Foarte amuzant!
    Dar totusi,nu incercasem data nasterii mele.Cat de ametita eram?Cred ca amintirea mamei imi dauna serios circuitele.
    -Merge!am zis la unison cu fantoma de langa mine.
    Am ridicat capacul,si acolo erau poze.Multe.Dar cu oameni diferiti,necunoscuti pentru mine.Cutia pastrase un secret.Dar care era acela?
    -Scrie ceva pe spatele asteia,arata Chris o poza cu mama mai tanara si un tip tanar.
                  'Miguel Sanchez,14.Cazul unei sinucideri.-Madrid'
    Huh?
    -Ha!facu Chris trecandu-si mana prin poza.Ti-am zis eu!
    -Asta nu demonstreaza nimic!am zis incrutandu-ma la el.
    Acum,fetele noastre erau la centimetri departare si atunci l-am observat de adevaratelea.Era frumos.Ochii sai albastri nu erau singura trasatura care ma atragea.Mai erau acele buze pline,maxilarul perfect,ce demonstra putere,si obrajii supti,ca la o statuie de piatra.Si parul sau-visam sa-mi bag nasul acolo,serios acum.Am revenit la realitate cand am auzit usa principala deschizandu-se.
    -A venit tata,am zis uitandu-ma in alta parte,numai nu in ochii lui.
    -Nu e singur,zise Chris ridicandu-se si trecand prin usa.
    Nu trecura nici 2 secunde ca se intoarse si parca tipa:
    -E tatal meu!
    M-am uitat la el intrebatoare.Ce cauta profesorul de matematica la mine acasa?Doar daca aflase intr-un mod straniu ca eu vorbeam cu fiul lui si acum venise sa imi faca ceva...
    Nu am mai stat sa ma gandesc,ci am impins cutia mamei dupa pat si am iesit pe usa.
    -Hei tata,aa,domnule profesor?
    Ce actrita mai eram.
    -Oh,buna Emma.
    Domnul Green zambi la mine cu toti dintii lui si am vazut asemanarea cu fiul sau.Si el fusese frumos in tinerete.
    -Buna seara..
    -Emma,noi mergem sa vedem meciul,la un restaurant,nu departe de aici.Vrei sa vii?
    -Aa..nu,mersi.
    In ce Univers as vrea sa merg cu tata si un profesor sa vad un meci?
    Tata isi lua portofoliul de pe masuta de la usa,si ma sfatuise sa comand o pizza sau ceva,si plecara amandoi.Domnul Green nu imi mai zise nimic.
    Ramasa iar singura cu fantoma in casa,am inceput sa vorbesc cu el.Acesta statuse intr-un colt al camerei tot timpul.
    -Crezi ca tata stie ceva?
    -Despre ce?
    -Despre faptul ca te pot vedea,am zis dandu-mi ochii peste cap.
    M-am asezat pe canapea,iar el se arunca langa mine,nelasand nici o urma.
    -Poate da,poate nu.Dar eu ma intreb cum de se cunosc.
    -Cred ca s-au intalnit la scoala sau ceva.Amandoi sunt singuri,deci au nevoie de un amic cu care sa isi vorbeasca despre rezultatele meciurilor,am zambit eu.
    -In fiecare sambata ma uitam cu tata la meci,zise Chris trist,iar eu m-am intors spre el.
    El se uita cu o privire abatuta spre televizorul inchis din camera.
    -Imi pare rau,am zis cat se poate de sincer.
    -Stiu,zise intorcandu-se spre mine.
    -As vrea sa te pot ajuta,am mai zis.
    -Dar poti.Dar trebuie sa vrei.
    Uitandu-ma la chipul acela nefericit,stiam ca vreau.Nu meritase sa moara.Dar ce puteam face eu in legatura cu asta?Stiam doar ca raspunsurile s-ar fi putut afla in cutia de langa patul meu.Asa ca m-am ridicat si m-am dus in camera,urmata imediat de fantoma mea preferata.


Ma scuzati daca scriu prea putin,dar este singurul mod in care pot posta mai des.;;)Daca v-a placut,comentati!>:D<