Capitolul 10

        Emma

-Ce spui ca vrea?intreba tata aproape tipand la mine.
  -Spune ca cineva spune ca eu as putea sa fac asta..
  -Cheama-l,zise serios.
-Dar..Nu stiu daca pot.
  -Incearca.
Am inchis ochii si m-am concentrat la imaginea lui Chris.Am simtit un val de enervare si ceva asemanator cu eliberarea de ceva anume si i-am simtit prezenta imediat.Am deschis ochii si m-am intalnit cu un foarte enervat Christian Green.
-De ce naiba m-ai chemat?Tocmai gasisem pe cineva foarte important...
I-am facut semn cu capul spre spatele lui si-l vazu pe tata.Acesta se uita la mine uimit,probabil fiindca ii demonstrasem ca eu chiar eram ca mama.
-I-ai spus?intreba Chris intorcandu-se spre mine,fiind foarte aproape de fata mea.
Ma uitam fix in ochii lui si am dat din cap usor.
-Si ce-a zis?
-E aici?intreba si tata.
-Da.
-Ei bine..Christian Green,nu?Incantat de cunostinta,mormai tata.
-Mda,si el,am zis eu repede.
-Spune-mi,Christian,zise tata.De ce crezi ca fiica mea poate sa te aduca la viata?
-Findca chiar poate,zise fantoma si eu am repetat.
-Fii mai explicit,nu vrei?am mai zis eu vazandu-i privirea tatalui meu.
-Of,bine.Cand am murit,numele tau mi-a venit in minte...Eu eram confuz,nu stiam ce mi se intamplase...Am incercat sa te gasesc.Nu stiu cum am facut,dar am impresia ca eu v-am chemat aici.Si cand te-am gasit,pur si simplu stiam ca poti sa faci ceva...Si m-am tinut dupa tine...Si m-am intalnit apoi cu Jack Horner.
Am repetat uimita informatiile.
-Jack?Jack Horner??intreba tata uluit de situatie.
-Inseamna ca..a murit?
-Mama masii!injura tata si se grabi spre telefon,formand numere la repezeala.
-Si ce ti-a zis?il intreb eu pe Chris care se afla acum pe masa.
-Mi-a povestit de mama ta.
-Si de ce nu mi-ai zis??
-Fiindca a zis sa nu-ti zic.
-De ce naiba nu?Noi cautam informatii si tu le stiai deja!
-Nu era asa de important,zice el dand din picioare si uitandu-se pe tavan.
-Chiar e mort!zise tata intrand din nou in bucatarie.Ce rau imi pare...Crezi ca poti sa-l chemi?
-Eu..
-A trecut dincolo,zise Chris.
-De ce n-ai plecat si tu?am intrebat nervoasa ca im iascunsese asta.
-Ce e?Ce-a zis?intreba tata nelinistit.
-Fiindca eu am murit din greseala!striga Chris punandu-se in fata mea impunator.
-S-a dus,i-am zis repede lui tata.
-Horner mi-a zis ca tu poti sa ma invii.Si eu il cred,fiindca nu am in ce altceva sa cred.El mi-a dat o speranta.
Tata s-a lasat pe un scaun si eu m-am sprijinit de masa sa nu cad.
-Nu stiu cum s-o fac,am zis aproape plangand.
-Stiu..
-Voi gasiu o cale,mai zic eu.
-Vom gasi,corecta tata.
I-am vazut seriozitatea si siguranta in privire si am stiut ca el chiar va gasi o solutie pentru cazul fantomei de langa mine.

*

-Eeemmaaaa!am auzit un strigat si am vazut-o pe Ivy alergand spre mine.
-Ivy,da ce-ai patit la fata?am intrebat-o cand i-am vazut petele rosii ciudate de pe obraji.
-Ah!Un accident la chimie.Un prost a facut sa-i explodeze compusul.L-au dus cu salvarea la spital.
-O,Doamne!
-Da,da...Dar eu voiam sa-ti zic ceva important.
-Ce?Nu poate astepta dupa pranz?Am o foame de lup,zic eu.
-Treci incoace!zise apucandu-ma de ghiozdan si tragandu-ma in camera omului de serviciu.
-Eww!Ce miros!
-Taci odata!Asculta aici!Nu mai repet odata.Poate ma vei crede nebuna,dar trebuie sa-i spun cuiva.
"Crede-ma,eu sunt aia nebuna aici."
-Bine,scuipa tot.
-Binnee...Eram ieri la biserica-mama ma obliga sa merg cu ea si cu tata-si eram acolo unde se pun lumanarile...Ma plictiseam si suflam intr-o lumanare si atunci...toate lumanarile s-au stins.
-Poate a fost vantul,zic eu pentru linistea ei.
-Si apoi s-au aprins toate din nou!Cu o flacara mult mai mare!Asa..din senin.
-Asta e ciudat,am recunoscut eu.
"Dar nu mai ciudat ca ce fac eu."
Tu esti o vrajitoare.Dumnezeu stie ce poti face...
-Si mi-am auzit numele...Ca o soapta.
-Inspaimantator.
-Dar ma crezi,nu?Nu stiu ce se intampla.Niciodata in viata mea n-am mai...
Am apucat-o de umeri,fortand-o sa se uite la mine.
-Ma simt o ciudata si...continua ea sa vorbeasca.
-Eu vad fantome,Ivy!
Ea se opri din vorbit si se holba la mine,si-n acelasi timp se suna.
-Tu,zise aratnd spre mine,si eu-aratand spre ea,vorbim mai tarziu.
-Bine,am zis.
Am iesit si m-am dus spre sala de sport si pe drum mi se alatura si Chris.
-De ce i-ai zis?
-Ca asa am vrut eu!am zis eu icnet.
-Haide ma!facu el.
-Taci acolo!zic eu soptit fiindca treceam printre cativa elevi.
Chris se pierdu printre ei dar ne-am reintalnit in vestiarul fetelor,ce era deja gol.
-Mmm...te dezbraci?
-Nu,fantoma perversa.Am scutire,am zambit smechera.
-Deci stai degeaba?
-Cam asa ceva.
-Dar de ce?
-Vad prea multe fantome,zic eu si ies din vestiare,unde imi lasasem ghiozdanul.
-Haide!Stiu ca-ti place de mine.
-Nu-i adevarat,soptesc eu si intru i nsala.
Merg spre antrenor si-i dau scutirea ce-o facusem la repezeala in ora de desen.Motivul?Nu prea aveam chef sa alerg ca un caine in calduri pe teren,fiind privita de atatia baieti idioti.
-Emma nu poate sa vorbeasca acum,fiindca daca vorbeste e crezuta nebuna!zise Chris maimutarindu-se pe langa mine,ce stateam pe banca,langa alte fete.
Mi-am dat ochii peste cap si mi-am mutat privirea la meciul de basket ce-l jucau baietii.
-Bine!Ne vedem acasa,atunci!facu Chris suparat si parca ma asteptam sa aud un 'puf' cand disparu.Dar nu se auzi nimic.
Cine stie unde sta el cand nu e cu mine...

N.A:Uite ca asta e mai lung..Si nu a durat decat...ei bine,nu stiu,fiindca l-am scris azi la scoala in timp ce profesorii predau pe acolo...
Ce parere aveti?:)