Capitolul 11

    Emma

Am iesit din sala de sport si apoi de pe terenul scolii.Ultima ora aveam chimia si fusesem anuntata ca nu facem ora,din cauza dezastrului ce se facuse in urma aciidentului de la ora lui Ivy.
Am simtit telefonul vibrand in buzunar si i-am raspuns lui Ivy.
-Unde esti,fata?intreba ea.
-Ma duc acasa.De ce?
-Ai uitat cumva ca trebuie sa-mi zici ceva?
-Ah...nu.
-Ha!Te-am vazut!Nu te misca de acolo sau iti zbor creierul!zise amenintator si inchise.
Am vazut-o iesind din scoala si fugind spre mine.
-Hai la Starbucks.Am nevoie de o moca.
Am incuvintat din cap.Ea m-a luat de brat si am mers tacute spre cafeneaua de peste drum.Ajunse inauntru,ne-am asezat pe o canapea.O chelnerita veni si noi am dat comanda.
Ivy dadea frenetic din picior si eu mi-am fixat privirea spre altceva.Uram la nebunie acel tic.
Uitandu-ma pe acolo,am vazut un tip,ce statea intr-un colt.Era imbracat intr-o pereche de blugi albastri si un tricou pe care scria numele cafenelei.Dar ceva nu se potrivea.
Tipul,cu parul blond si ochii caprui arata dezorientat.Se uita la fiecare om ce trecea pe langa el si incerca sa atraga le atentia.Si toti se comportau de parca nu-l vedeau.Si chiar nu o faceau.Eram singura care il vede.
Tipul imi intalni privirea curioasa si isi dadu seama ca il puteam vedea.Oh,la naiba!
-Bine...Pamantul catre Emma!zise Ivy aruncandu-si mainile prin fata mea.
Am incercat sa-i spun ceva dar fantoma blondului mi se puse in fata si zise,exasperat:
-Ma vezi!Ma vezi!
Chelnerita sosi si ea cu cafelele si eu am sorbit lacoma dintr-a mea,nebagand in seama fantoma de langa mine.
-Deci ce spuneai mai devreme?intreba Ivy dintr-odata relaxata.
-Chiar vrei sa ma repet?intreb eu iritata vazand cu coada ochiului cum fantoma inca spunea 'Ma vezi'.Era cumva pe modul 'Repeat' sau ceva de genul?
-Deci chiar vezi fantome?intreba aplecata peste masa.
Bravo,vrajitoareo!M-ai dat de gol!
-Ha!tipa blondul asezat pe un scaun langa masa.Stiam ca ma vezi!Stiam eu...
-Da,Ivy.Si tu esti vrajitoare,ii zic eu taios.
-Poftim?De unde stii asta?
-De la o fantoma,soptesc eu.
-Mm...facu ea ganditoare lasandu-se pe spate.Asta ar avea sens pentru bunica...Stii,mereu imi spunea povesti faine...
-Hei zise iar blondul apropiindu-se de mine.De ce nu vorbesti cu mine?Chiar nimeni nu mai vorbeste cu mine?Oare chiar am murit??
-Este o fantoma chiar langa mine,zic eu oftand amarata.
Ametisem in tot dialogul asta.
-Serios?Cum arata?
Mi-am dat ochii peste cap si am zis:
-Arata ca cineva normal.
-E frumos?
-Te aude si el,sa stii.
-Si ce zice?
-Nimic.
Fantoma blonda era ocupata cu...mine.Ma studia cu o privire curioasa,ca a unui copil mic,din cap pana-n picioare.
-Stii ca mirosi frumos?intreba blondul incercand sa-mi atinga mana,dar trecu prin ea.
-Mi s-a mai spus,soptesc amintindu-mi de cealalta fantoma sacaitoare.
-Cum il cheama?intreba Ivy band din cafea cu nesat.
-Alec Northman,ii repet dupa ce-mi zice blondul.
Fantoma Alex era entuziasmata ca vorbea cu mine,si continua sa-si treaca mana prin masa si inapoi curios.
-Ce amator!zice vocea lui Chris de udneva si l-am vazut stand in dreapta mea.
"Grozav,acum am doua fantome pe cap."
Alec Northman isi ridica privirea si-o intalni pe a lui Chris.
-Si tu ma vezi?intreba el.
-Nu,ma!Suntem amandoi fantome!
Eu mi-am dat ochii peste cap.
-Siii,zise Ivy.De cand stii ca poti vedea fantome?
-De cand am venit in Londra,zic eu uitandu-ma cu coada ochiului la Chris.
-Mmm...facu ea plictisita.Trebuie sa-mi povestesti...Dar tre sa plec acum..zise ridicandu-se.
-Da unde te duci?
-La mall cu verisoara mea idioata.
-Sa te distrezi!zic eu iesind cu ea din cafenea.
Cele doua fantome ne urmara.Chris tocmai ii vorbea despre mine lui Alec.
-Vezi sa nu,pufni ea.E o idioata si mama ma obliga sa merg cu ea...
-Atunci,succes!
Ivy lua un taxi si pleca.Am chemat si eu unul ca sa ma duca acasa.
-Si acum stie si tacsu,zise Chris din drepata mea,spre Alec,cel din stanga mea.
Nu-i priveam deloc din cauza soferului.
-Si oare chiar se poate?
-Pai o sa vedem...Eu sper.Oricum,daca nu se poate,am sa raman aici,ca fantoma a ce am fost candva.Nu simt deloc atractie ca sa dispar de aici.
Mm...Poate simte atractie pentru altceva?Pentru altcineva?
-Eu nu simt nimic,zice Alec.
M-am uitat la Chris,prefacandu-ma ca ma uit pe geam si i-am vazut expresia hotarata-maxilarul inclestat si ochii ii luceau de albastru lichid,dar rece.
-Chiar nu-ti mintesti nimic?intreba el.
-Nu.E clar ca am lucrat la Starbucks....dar nu stiu cum am murit.
Mmm,facu Chris neinteresat.
Numai dura mult ca taximetristul opri in fata blocului meu.I-am dat bani si am iesit,ducandu-ma spre casa.
Ajunsa inauntru,alaturi de cele 2 fantome,si fara tata,m-am dus lacalculator si am tastat Alec Northman,Londra.
-Ce faci?intreba fatoma blonda suflandu-mi in ceafa.
-N-ai spus sa te ajut?
-Si tu ajuti pe oricine?pufni Chris sarind pe biroul meu.
-Deci nu mai vrei ajutorul meu?ridic eu o spranceana la el.
El isi dadu ochii peste cap si se apropie de ecranul calculatorului.
-Ia uite,ma!Esti mort de-a binelea!zise Chris atingand ecranul cu degetul fantomatic.
-Fantoma idioata!Asta e din 1880,nici strabunica lui nu era nascuta pe atunci!
-Pai scrie si 'Starbucks' atunci,zise Chris.
-Bine.Acum.
Am tastat numele cafenelei si am intrat pe site-ul lor.Si l-am gasit pe Alec la lista de angajati.
-In concediu medical?!am zis toti 3 deodata.
-Si acum ce facem?intreba Alec ingrijorat.
-Vrei sa spui ce fac eu!
-Da,scuze..
Asa...uite si o fantoma politicoasa.Ma intreb cum a murit...

N.A:Va rog sa comentati!Parerea voastra conteaza cel mai mult!>:D<

Capitolul 10

        Emma

-Ce spui ca vrea?intreba tata aproape tipand la mine.
  -Spune ca cineva spune ca eu as putea sa fac asta..
  -Cheama-l,zise serios.
-Dar..Nu stiu daca pot.
  -Incearca.
Am inchis ochii si m-am concentrat la imaginea lui Chris.Am simtit un val de enervare si ceva asemanator cu eliberarea de ceva anume si i-am simtit prezenta imediat.Am deschis ochii si m-am intalnit cu un foarte enervat Christian Green.
-De ce naiba m-ai chemat?Tocmai gasisem pe cineva foarte important...
I-am facut semn cu capul spre spatele lui si-l vazu pe tata.Acesta se uita la mine uimit,probabil fiindca ii demonstrasem ca eu chiar eram ca mama.
-I-ai spus?intreba Chris intorcandu-se spre mine,fiind foarte aproape de fata mea.
Ma uitam fix in ochii lui si am dat din cap usor.
-Si ce-a zis?
-E aici?intreba si tata.
-Da.
-Ei bine..Christian Green,nu?Incantat de cunostinta,mormai tata.
-Mda,si el,am zis eu repede.
-Spune-mi,Christian,zise tata.De ce crezi ca fiica mea poate sa te aduca la viata?
-Findca chiar poate,zise fantoma si eu am repetat.
-Fii mai explicit,nu vrei?am mai zis eu vazandu-i privirea tatalui meu.
-Of,bine.Cand am murit,numele tau mi-a venit in minte...Eu eram confuz,nu stiam ce mi se intamplase...Am incercat sa te gasesc.Nu stiu cum am facut,dar am impresia ca eu v-am chemat aici.Si cand te-am gasit,pur si simplu stiam ca poti sa faci ceva...Si m-am tinut dupa tine...Si m-am intalnit apoi cu Jack Horner.
Am repetat uimita informatiile.
-Jack?Jack Horner??intreba tata uluit de situatie.
-Inseamna ca..a murit?
-Mama masii!injura tata si se grabi spre telefon,formand numere la repezeala.
-Si ce ti-a zis?il intreb eu pe Chris care se afla acum pe masa.
-Mi-a povestit de mama ta.
-Si de ce nu mi-ai zis??
-Fiindca a zis sa nu-ti zic.
-De ce naiba nu?Noi cautam informatii si tu le stiai deja!
-Nu era asa de important,zice el dand din picioare si uitandu-se pe tavan.
-Chiar e mort!zise tata intrand din nou in bucatarie.Ce rau imi pare...Crezi ca poti sa-l chemi?
-Eu..
-A trecut dincolo,zise Chris.
-De ce n-ai plecat si tu?am intrebat nervoasa ca im iascunsese asta.
-Ce e?Ce-a zis?intreba tata nelinistit.
-Fiindca eu am murit din greseala!striga Chris punandu-se in fata mea impunator.
-S-a dus,i-am zis repede lui tata.
-Horner mi-a zis ca tu poti sa ma invii.Si eu il cred,fiindca nu am in ce altceva sa cred.El mi-a dat o speranta.
Tata s-a lasat pe un scaun si eu m-am sprijinit de masa sa nu cad.
-Nu stiu cum s-o fac,am zis aproape plangand.
-Stiu..
-Voi gasiu o cale,mai zic eu.
-Vom gasi,corecta tata.
I-am vazut seriozitatea si siguranta in privire si am stiut ca el chiar va gasi o solutie pentru cazul fantomei de langa mine.

*

-Eeemmaaaa!am auzit un strigat si am vazut-o pe Ivy alergand spre mine.
-Ivy,da ce-ai patit la fata?am intrebat-o cand i-am vazut petele rosii ciudate de pe obraji.
-Ah!Un accident la chimie.Un prost a facut sa-i explodeze compusul.L-au dus cu salvarea la spital.
-O,Doamne!
-Da,da...Dar eu voiam sa-ti zic ceva important.
-Ce?Nu poate astepta dupa pranz?Am o foame de lup,zic eu.
-Treci incoace!zise apucandu-ma de ghiozdan si tragandu-ma in camera omului de serviciu.
-Eww!Ce miros!
-Taci odata!Asculta aici!Nu mai repet odata.Poate ma vei crede nebuna,dar trebuie sa-i spun cuiva.
"Crede-ma,eu sunt aia nebuna aici."
-Bine,scuipa tot.
-Binnee...Eram ieri la biserica-mama ma obliga sa merg cu ea si cu tata-si eram acolo unde se pun lumanarile...Ma plictiseam si suflam intr-o lumanare si atunci...toate lumanarile s-au stins.
-Poate a fost vantul,zic eu pentru linistea ei.
-Si apoi s-au aprins toate din nou!Cu o flacara mult mai mare!Asa..din senin.
-Asta e ciudat,am recunoscut eu.
"Dar nu mai ciudat ca ce fac eu."
Tu esti o vrajitoare.Dumnezeu stie ce poti face...
-Si mi-am auzit numele...Ca o soapta.
-Inspaimantator.
-Dar ma crezi,nu?Nu stiu ce se intampla.Niciodata in viata mea n-am mai...
Am apucat-o de umeri,fortand-o sa se uite la mine.
-Ma simt o ciudata si...continua ea sa vorbeasca.
-Eu vad fantome,Ivy!
Ea se opri din vorbit si se holba la mine,si-n acelasi timp se suna.
-Tu,zise aratnd spre mine,si eu-aratand spre ea,vorbim mai tarziu.
-Bine,am zis.
Am iesit si m-am dus spre sala de sport si pe drum mi se alatura si Chris.
-De ce i-ai zis?
-Ca asa am vrut eu!am zis eu icnet.
-Haide ma!facu el.
-Taci acolo!zic eu soptit fiindca treceam printre cativa elevi.
Chris se pierdu printre ei dar ne-am reintalnit in vestiarul fetelor,ce era deja gol.
-Mmm...te dezbraci?
-Nu,fantoma perversa.Am scutire,am zambit smechera.
-Deci stai degeaba?
-Cam asa ceva.
-Dar de ce?
-Vad prea multe fantome,zic eu si ies din vestiare,unde imi lasasem ghiozdanul.
-Haide!Stiu ca-ti place de mine.
-Nu-i adevarat,soptesc eu si intru i nsala.
Merg spre antrenor si-i dau scutirea ce-o facusem la repezeala in ora de desen.Motivul?Nu prea aveam chef sa alerg ca un caine in calduri pe teren,fiind privita de atatia baieti idioti.
-Emma nu poate sa vorbeasca acum,fiindca daca vorbeste e crezuta nebuna!zise Chris maimutarindu-se pe langa mine,ce stateam pe banca,langa alte fete.
Mi-am dat ochii peste cap si mi-am mutat privirea la meciul de basket ce-l jucau baietii.
-Bine!Ne vedem acasa,atunci!facu Chris suparat si parca ma asteptam sa aud un 'puf' cand disparu.Dar nu se auzi nimic.
Cine stie unde sta el cand nu e cu mine...

N.A:Uite ca asta e mai lung..Si nu a durat decat...ei bine,nu stiu,fiindca l-am scris azi la scoala in timp ce profesorii predau pe acolo...
Ce parere aveti?:)

J.N.2:Cum s-a intamplat

   Chace


   Acceptarea acelei propuneri urma sa schimbe totul.Nu va avea sa mai fie la fel nicicand.Dar pana la urma,m-am obisnuit.Mai ales ca ea mi-a fost alaturi mereu.
   Imi amintesc exact cuvintele ce le-a spus.Cum as putea sa le uit?

   Amelie chema de undeva o femeie scunda,probabil o servitoare,care ne-a pus ceva in 2 pahare.Cand am baut,am constatat ca era suc delicios de mere.Mama imi facea unul de asta cand eram mic.
   Punandu-si paharul pe masuta,Amelie intreba:
   -Tu ce ai alege?Moartea sau eternitatea?
   M-am uitat la ea uimit de subiect.Ce ii venise sa intrebe asa ceva?
   Zambetul i se sterse de pe fata cand vazuse ca nu raspund.
   -Te-am luat prin surprindere?
   -E o intrebare ciudata,i-am zis eu.
   -Doar raspunde.
   Ochii verzi sclipeau spre mine si mi-am mutat privirea spre parul ei frumos.In mine pulsa dorinta de a-l atinge si de a-l mirosi.Cand am devenit asa de ciudat?
   -Oricine ar prefera sa traiasca vesnic,i-am zis privind-o in ochi din nou.
   Ea se apleca pe genunchi si se uita curioasa la mine.
   -Si daca ti-as spune ca este posibil?
   Nu m-am putut abtine si am ras.Ea nu schita nimic si zise:
   -Stii ca eu sunt nepoata lui Peter?
   -Serios?am intrebat uimit.Dar el pare asa...
   -Prea tanar?isi ridica o spranceana neagra spre mine.El e bunicul meu.
   -Cum asa?am intrebat surprins.
   De data asta,rase ea si orice ras auzit pana acum mi s-a parut nimic pe langa al ei.
   -Este nemuritor,dadu ea din umeri.
  Am stat o clipa sa ma gandesc la asta.Parea ca vorbeste serios.Si,gandindu-ma,nu m-as indoi de judecata ei.Chiar de nu o cunosc aproape deloc.
   -Vrei ca eu sa cred asta?
   -Pai...in ce altceva sa crezi?Eu nu mint niciodata.
   Expresia cu care m-a privit a ramas intiparita multa vreme in mintea mea.Deja aveam incredere cu nemiluita in ea.
   -Cum...?
   -Cum a devenit nemuritor?intreba lasandu-se pe spate.Inspira adans si continua:A fost muscat.
   -De cine?am intrebat incruntat.
   -De un vampir,zise o voce din spatele meu si m-am intors sa-l vad pe Peter Lockwood.
   -De un ce?am intrebat eu.
   Peter se aseza pe cel de al treilea fotoliu din dreapta Ameliei si isi puse un picior peste celalalt.
   -Nu-mi spune ca n-ai auzit de ei,rase Amelie ridicandu-se.
   Se duse in spatele fotoliului lui Peter si vorbi din nou:
   -Uita-te la el,zise ea atingandu-i suav maxilarul.Nu-i asa ca-i frumos?Uite-te la ochii lui.De obicei sunt rosii ca focul,dar acum sunt negrii,fiindca ii este extrem de sete.Si fata lui...Pare perfecta,nu?Nu are nici o rana,nici vreo cicatrice,nici o boala...Si...trase tare de parul sau.Nu poate capata vreuna.E un vampir.
   Ea se aseza la fel de repede cum a plecat inapoi in locul sau si ma privi.
   Am stat putin pe ganduri.Avea dreptate.Peter Lockwood nu era om.Ochiiaceia erau prea negrii si pielea lui parea mult prea alba.
   Peter ii atinse mana Ameliei si aceasta se uita la el cu tandrete.
   -Ea te-a ales pe tine,zise vampirul uitandu-se la mine.Dintre toti.Vrea ca tu sa fii ca mine.
   -Si parerea mea nu conteaza?am intrebat putin iritat si surprins.
   -Nu.Tu doar alegi,zise el.
   -Daca nu vrei,zise Amelie uitandu-se iar la mine.Va trebui sa mori.Oamenii nu trebuie sa stie de vampiri.
   -Imi dau seama ca tu nu esti ca el,zic eu uitandu-ma la pielea ei mult mai colorata decat a lui.Ea sigur era om.
   -Pai...O s-o transform eu,zise Peter.
   -Si de ce vrei sa fiu sieu ca tine?am intrebat uitandu-ma la Amelie.
   Nu ca eram suparat ca am intalnit-o.In minte imi aparuse imaginea familiei ce mi-a mai ramas.
   -Mai intrebi si de ce...ofta Peter.Doar zii raspunsul.Vrei sau nu sa fii nemuritor?
   -Am nevoie de timp,zic eu.
   -Familia deja te-a dat disparut,zise Amelie.
   M-am ridicat brusc si ei nu s-au miscat deloc.
   -Unde sunt?
   -La conacul meu,raspunse vampirul plictisit.
   -Ai o zi la dispozitie sa cugeti.aine vrem raspunsul tau.
   -Bine,am zis in cele din urma.
   -Poti sa te intorci in camera de sus.Mary poate sa-ti aduca pranzul si sa-ti pregateasca o baie.
   -Bine,am zis din nou.
   El o chema pe femeia de dinainte,si aceasta ma conduse inapoiin camera.
   -Aveti haine indulap,daca doriti.
   -Aaa..multumesc.
   -Doriti sa va aduc pranzul,domnule Westwick?
   -Da,multumesc,i-am zis dandu-mi seama ca mi-e foame.
   Mary iesi din camera dupa ce mi-a facut patul si eu m-am asezat pe unul dintre scaune.
   Zeci de ganduri veneau si plecau prin mintea mea.
   Ce puteam sa fac?Ea voia ca eu sa fiu vampir.
   Eu,mi-am dat seama,o placeam pe ea si as fi facut orice ar fi vrut.Iar Peter nu ma infiora asa de tare.Dar cum as putea sa-mi abandonez familia?Dar nu trebuia neaparat sa fac asta...Daca Amelie chiar era nepoata lui Peter,inseamna ca,cumva,el a avut grija de familia lui.Asta puteam face si eu.
   Puteam chiar invata sa transform oamenii in vampiri.Si sa am o familie de nemuritori?Nu,nu.Nu cred ca-i puteam suporta pe Richard si sotia lui pe vecie.Dar anii o sa treaca.O sa aiba copii.Si poate atunci...ii voi transforma pe acestia.
   Dar mai este...Acum trebuie sa fac o decizie.
   -Domnule Westwick,am adus pranzul.
   Mary a intrat si mi-a asezat o farfurie plina si cu un alt pahar de suc de mere pe masa.
   -Multumesc.Poti sa-mi pregatesti baia?
   -Desigur.
   Facu o plecaciune scurta si fugi sa aduca apa.Am ridicat paharul de suc,si gustand din el am zambit.Era exact cum il facea si mama.

 
   1760 avea sa dainuie ca anul mortii mele si ca anul nasterii mele ca vampir.Dar mai am multe de povestit.Cum ar fi despre mine si Amelie Hayden Lovegood.Fiindca acolo a existat o poveste.Si inca una frumoasa.Si sfarsitul avea sa fie inevitabil.Dar asta se va intampla abia peste multi ani.
   Revenim in 1760,unde,facand baie,ma gandeam ce sa fac.Imi suna asa bine cuvantul nemurire.O sa accept.E mai bine nemuritor decat muritor,nu?
 
   ***
 
   N.A:Capitolul doi din Jurnalul Nemuritorului.Sper sa va fi placut.Daca da,dati si un comentariu,sa stiu ca mai cititi.:)
   See ya next time.(:

Capitolul 9

           


           Emma

   La miezul noptii m-am ridicat brusc in fund din cauza unui cosmar.
   -Hei,esti bine?intreba o voce din umbra.
     Fara sa-mi dau seama,lacrimi curgeau siroaie si am simtit o atingere slaba pe obraz.Ridicandu-mi chipul l-am vazut slab pe Chris,in lumina lunii.
   O visasem pe mama intr-o incapere intunecata,si plina de fantome-acele umbre negre aidoma celor de la petrecerea lui Ivy.Ea striga dupa ajutor,dupa mine si eu nu puteam sa ajung la ea.
   I-am povestit asta lui Chris si el m-a consolat cu vorbe linistitoare.Acea atingere de mai devreme imi staruia in minte.O fantoma nu putea sa atinga ceva.Dar el nu ma atinse.L-am simtit cumva in pielea mea.Patrunse prin mine.Era ciudat-dar ce nu e ciudat?-acum ca aflu ca mama ar putea fi vanatoare de fantome?
   -Culca-te la loc,zise Chris mai tarziu.
   Ce patetic!Plansesem in fata unui tip pe care de abia il cunosteam!
   -Bine,am suspinat eu.
   -Iti voi veghea somnul,mai zise acesta si toata noaptea am dormit bine.
   Dimineata m-am trezit singura in camera.Nu stiu unde disparuse Chris,dar eu aveam sa imi intreb tatal cateva chestii.Numai sa am curajul.
   Visul ma speriase la culme.Si acea atingere slaba a lui Chris...Imi dadea multe de gandit.
   Cand am intrat in bucatarie tata imi observa expresia si intreba:
   -Vrei sa-ti fac un ceai,scumpo?Nu arati prea bine.
   -Mmmmmdaa,am mormait asezandu-ma pe scaun.
   Tata se misca repede si in 3 minute aveam in fata mea o ceasca de ceai,si 2 felii de paine cu nutella.Asta mi-a schimbat imediat starea si am ajuns sa povestesc cu tata.
   -Si atunci?
   -Am ramas fara benzina,rase el.
   -Si ce ati facut?
   -Mama ta voia sa mearga acasa si a plecat pe jos.Iti dai seama ca m-am dus dupa ea.Am gasit in cele din urma un taxi si am ajuns acasa.
   -Si nu era suparata pentru masina?
   -Mai mult iubeam eu masina aia,rase el dezvaluindu-si dintii.
   Tata lua o gura din cafeaua sa si atunci i-am pus intrebarea:
   -Tata...mama era diferita de toate femeile,nu-i asa?
   El nu lua in considerare figura mea serioasa si raspunse amuzat:
   -S-a facut observata.M-a cucerit din prima.
   -Sii...am zis eu,era doar o fata obisnuita?
   -Nicidecum,rase el cu privirea in departari.
   Si atunci am stiut sigur ca mama era diferita.Ca cel mai probabil era vanatoare de fantome.Oare din cauza asta a murit atunci?am gandit trista.
   -Mama vedea fantome?am intrebat uitandu-ma in ochii tatalui meu.
   Fu surprins.Il prinsesem cu garda jos.
   -Poftim?intreba el.
   -Pentru ca vad si eu,am zis eu sigura pe mine dar in interior ardeam de emotii.
   Ramase o clipa cu gura deschisa uitandu-se la mine si eu i-am atras din nou atentia cu o miscare a mainii.El se uita la mine incruntat.
   -Esti..umm...sigura?
   -Da,tata.Acum imi poti explica de ce pot vedea fantome?
   -Ai vazut-o pe mama ta?intreba el ignorandu-mi intrebarea.
   Acum ca ma gandesc mai bine,nici macar nu ma gandisem sa o 'invoc' sau ceva de genul,pentru ajutor.Dar nici nu cred ca puteam fara ajutor.
   -Nu.Dar l-am vazut pe fiul domnului Green.
   Nu stiam ce ma apucase sa spun adevarul.Dar uite-ma.Spunandu-i propriului meu tata ca vedeam fantome.O sa am noroc daca nu o sa ma trimita la un sanatoriu.
   Dar el se uita la mine cu o privire uimita si totodata trista si scutura din cap.
   -Stiam ca va veni si clipa asta...
   Nu am spus nimic lasandu-l sa-si limpezeasca gandurile.
   -Mama ta a fost o vanatoare de fantome,si eu am ajutat-o cat am putut,zise dupa ceva timp.
   -Cum ai ajutat-o?
   -Primea mereu asa zise 'misiuni'.Era ceruta in diferite locuri ale statului pentru a elibera spiritele.Eu si ea faceam parte dintr-o asociatie secreta-A.P.S.-ce inseamna Ajutor Pentru Suflete.S-a dus acolo.Si eu am mers dupa ea.Si asta tu esti la fel ca ea,scumpo.
   -Si toate acele poze din cutia aia...?am intrebat eu gandindu-ma la ce spusese.
   -Prieteni ai fantomelor.Prieteni din agentie.N-am mai tinut legatura cu ei dupa ce ea...clatina din cap parca vrand sa nu fie adevarat.
   -Cum a murit mama?
   El imi intalni ochii si am vazut lacrimi in ai lui.
   -Intr-un accident de masina...provocat.
   -De cine?
   El respira de cateva ori si zise pe un ton amar:
   -Santiago Sanchez,zise el.A chemat-o pe mama ta pentru ca credeau ca casa lor era bantuita.Nu era asa.Dar in timpul in care ea a stat acolo,fiul sau s-a sinucis,nelasand nici un mesaj,nimic.Era un baiat de treaba.Si avea doar 14 ani.Sanchez a obligat-o pe mama ta sa il invie-lucru imposibil,desigur-si Samantha a venit acasa.Sanchez era nebun,cel mai probabil,si a urmarit-o.Sam traversa strada si atunci...
   Nu a mai putut spune nimic pentru cateva clipe si eu i-am strans mana ce o avea pe masa.
   Lacrimile lui curgeau incet pe obrajii ridati.
   -E in inchisoare pe viata acum.Nu am vrut sa-ti spun asta ca sa nu prinzi ura de mica,zise el.
   -Pe fiul sau il chema Miguel Sanchez?
   -Da,dar de unde stii?
   -Am vazut o poza.
   -Imi pare rau ca ai aflat abia acum.
   -Si mie.Dar acum...ma poti ajuta?
   -Cu ce?
   Am oftat.Urma sa-l intreb daca exista o cale pentru ce voia Christian.

           _____________________________________________

           N.A:Aici aveti un nou capitol.Sper sa va bucurati de el...Dati comentarii daca v-a placut!:D
           Povestea asta e scrisa si pe Wattpad,daca credeti ca va este mai usor acolo,cautati-ma ca ThatGiirl.*
           Pana data viitoare..:)
           ~Law.
       
          P.S.:Fac eu 9000 de afisari cu noul capitol?;;)

Leapsa.

Buna lume!
Am primit leapsa de la Krisz,de pe blogul http://walking-on-letters.blogspot.com/ si am zis sa o completez si eu.


5 persoane/lucruri care te scot din sarite:

~cand ma trezeste alarma dintr-un vis asa de frumos iar peste cateva secunde uit totul.
Vi s-a intamplat,nu-i asa?E o enigma nedescoperita.Cateva secunde stau si ma gandesc 'wow,ce frumos a fost,ramai in cap ca sa te povestesc prietenilor' iar apoi 'Ah,la naiba!Iar am uitat'.
Si daca ma pun inapoi la somn,nu mai adorm deloc.

~cand ma contrazice cineva si eu am dreptate.
Ce enervanti mai sunt acei oameni.De ce nu pot accepta pur si simplu adevarul?


~blondele oxigenate-si ele chiar exista.
Nu e vorba doar despre cele blonde ci de toate fetele astea care se cred celebre doar fiindca fumeaza si se duc la discoteca-Uhh!-si se plimba pe holuri si comenteaza ca niste paparude.De ce exista totusi?


~profesorii care pun note de ochi frumosi tuturor numai mie nu!


 ~prietenia falsa..
Cel mai suparator lucru.
Urasc asta.Dar ce e mai nasol,ca eu nu fac nimic sa combat asta.Spun ca:Va veni si vremea cand vor plati.Si eu astept.Am incredere...


5 persoane/lucruri care te calmeaza cand esti suparat

~cititul
Nu exista zi in care sa nu citesc.E una dintre activitatile mele preferate.

~muzica
Exista cineva care nu asculta?

~aerul proaspat.
 E de ajuns sa scot capul pe geam si gata,m-am calmat!

~plimbarile ~statul in pat cu capul in sus,aruncand o minge pe care sa o prind.Te calmeaza si te si amuza cand te loveste in cap,asa cum mi se intampla adeseori.

5 motive pentru care iti place iarna:

~exista posibilitatea sa nu merg la scoala.

~sarbatorile!-revederea cu familia,mancarea gustoasa si colindatul.

~te poti tavali in zapada-mereu,cand ajung in zapada ma tavalesc asemenea unui caine.E distractiv.

                                               

                                                 
~cand ninge ca in povesti si tu te gandesti deja la o poveste de dragoste recent citita.



~ca pot sta in casa cat vreau cu scuza ca e frig afara-merge intotdeauna.



5 motive pentru care vrei totusi sa vina vara

~mi-e dor de soare!

~pot purta haine scurte!-urasc sa am atatea straturi pe mine.

~plec in excursii cu familia.

~pot sta de dimineata pana seara pe calculator.

~partea cea mai buna-fara scoala!





5 lucruri pe care le-ai invatat de la prieteni:

~indiferent de faptul ca nu vreau,ei ma fac sa vreau.

~nu ai nevoie de un iubit ca sa te distrezi.

~prietenii sunt adevarati si falsi si ei pleaca daca nu ii tii langa tine.

~oricine are nevoie de prieteni.o persoana singura si fara prieteni,consider eu,ca nu traieste intr-adevar.

~ca ma pot distra la fel de bine cum se distreaza si adolescentii din serialele americane.

Dau leapsa tuturor ce citesc ce scriu si cine o mai vrea!
Nu ezitati sa o luati,fiindca eu m-am distrat mult scriind-o.:)

J.N.1:Unde a inceput totul

    Chace

    Era toamna anului 1967 si eu rataceam pe undeva prin New Jersey.Tot imprejur era maro,si asta ma enerva la culme fiinfca imi aducea atatea amintiri de pe vremea cand eram copil si saream razand prin frunze.Ce bine era atunci.
    Nu-l uram pe cel care ma transformase in vampir,dimpotriva.Ii eram recunoscator.Pana la urma,a fost alegerea mea.
    M-am asezat pe una dintre bancile din parcul Mansfield si m-am trezit cu 200 de ani in urma.
    Eram ucenic la domnul William Smith,acesta fiind carturar.Pe atunci,nu aveai nimic de facut decat sa citesti.Nu faceam nimic altceva decat sa-mi pierd timpul.Eram fiul unei persoane importante din Anglia,si trebuia sa-l mostenesc pe tatal meu.Asta nu s-a intamplat fiindca aveam un frate mai mare-Richard,care a devenit rege dupa moartea tatalui nostru.
    Mama murise cu 15 ani in urma,cand a nascut-o pe sora noastra,Lisa,care a murit si ea mai tarziu de un soi de boala rara.
    Richard s-a insurat si eu am ramas langa ei la palat,alaturi de cativa veri de-ai nostri.
    Cum moartea mi-a rapit atatea persoane dragi,asteptam cumva sa ma ia si pe mine.
    Asta s-a intamplat intr-o noapte de vara,in anul 1760,pe cand ma duceam spre palat,pe jos.Era deja tarziu si nu era lume pe drum.Ii spusesem lui James,vizitiul nostru,sa nu vina dupa mine cu trasura in seara asta.Eram eu prea binevoitor...
    Am dat curba spre drumul batatorit care ducea spre palat si am zarit o trasura cu doi cai.Vizitiul statea drept,cu legaturile cailor in maini si nu facea nimic cat timp acestia se intindeau dupa iarba proaspata.
     Am vrut sa trec neobservat,fiindca cine stie cine erau acei oameni din trasura.Am auzit niste rasete si imediat s-a deschis o usa.Voiam doar sa ajung cat mai repede acasa dar politetea din mine m-a oprit.Am vazut un barbat de varsta mijlocie, cu parul blond putin lung care tinea in mana o palarie.Acesta intinse mana zambitor,si din trasura se intinse o mana alba,finuta,de fata.Aceasta avea sub pardesiul negru si lung,o rochie inchisa la culoare.Nu puteam sa vad care anume din cauza intunericului.Avea parul maro,cazand in bucle pe umerii ei,si acoperit de o palarie enorma.I-am zarit ochii verzi,care m-au apropiat mai mult de ea.
    M-am aplecat cum se cuvine,si ei facura la fel.
    -Eu sunt Chace Westwick,am zis sarutandu-i mana misterioasei femei.
    Acel barbat interveni si imi stranse mana:
    -Oh!Tu esti fratele regelui din acest tinut?Eu sunt duce de Walmington.Numele meu este Peter Lockwood si ea este Amelie Hayden Lovegood.Vad ca mergeti pe jos.Doriti sa va ducem acasa?
    Am acceptat politicos.Am intrat in trasura si Peter Lockwood striga la vizitiu sa porneasca.
    Ochii fetei ma fermecara de la inceput si trebuia sa profit de sansa asta,ca s-o cunosc mai bine.
    -Si,domnule Westwick.Sunteti insurat?
    -Nu doamna,i-am raspuns Ameliei zambind cu subinteles.
    Sunt liber si zburdalnic ca pasarea cerului,am completat in gand.
    Am observat ca pe locul de langa mine sa afla o sticla de vin si cateva pahare.
    -Oh...Sarbatoriti?am intrebat eu.
    -Da.Tocmai am castigat niste terenuri,a zis el.Doriti si dumneavoastra?
    Frumos lucru era sa accept,ceea ce am si facut.Vinul era bun,de anul trecut.Nu mai stiu exact ce am facut dupa asta.Nu stiu ce anume continea acel vin,dar ma fermecase,de nu mai stiam cine sunt.
    M-am trezit intr-o camera luminoasa.M-am ridicat ca sa o inspectez,dar soarele ce patrundea prin perdelele subtiri ma orbea.Obisnuindu-ma cu lumina,m-am uitat prin camera.Era mare,cu 2 geamuri enorme si patul pe care stateam la fel de mare.Camera avea un singur dulap,care se intindea de la geam inspre usa si o masa de lemn cu 2 scaune.
    In mintea mea incepeau sa se formeze franturi de amintiri.Imi rasuna in cap rasul cristalin al domnisoarei Lovegood,impreunat cu sunetul rotilor invartindu-se repede spre drumul spre palat.Dar imi dau seama ca nu am mai ajuns la palat.
    Aveam o durere in partea dreapta a capului datorita,cred eu,acelui vin.
    Mi-am fortat corpul sa se ridice din pat si am mers schiopatand prosteste spre usa.
    Am apasat clanta si am iesit intr-un hol larg si intunecat.Stai asa,era inca noapte?Nu se putea,fiindca tocmai ce vazusem soarele stralucitor.Ca sa-mi verific sanatatea mintala m-am intorse ca sa vad soarele stralucind in cele 2 geamuri.
    Mi-am continuat drumul,foarte confuz,si am observat ca erau geamuri in acea casa,dar erau acoperite de perdele inchise la culoare,groase-de aici lipsa luminii.
    Am dat peste un rand de scari care mergeau si in sus si in jos in spirala.
    Am coborat,inca ametit,cate o scara si am ajuns in ceea ce parea a fi un salon.Unul chiar vechi:mobilier vechi,o masa de decor,pe care se afla doar o vaza cu inscriptii antice,covoare facute de mana si 3 fotolii si un semineu ce pareau la fel de vechi.
    -Buna dimineata,am auzit o voce si mi-au trebuit cateva secunde ca s-o vad pe Amelie Lovegood asezata intr-unul dintre fotolii.
    Era schimbata intr-o rochie crem.La lumina slaba a camerei i-am putut vedea putin mai clar trasaturile.Era foarte frumoasa.
    -Buna dimineata,domnisoara Lovegood.
    -Poti sa-mi spui Amelie,zise facand un semn cu mana spre fotoliul de langa ea.
    -Unde sunt?am intrebat eu.
    -Iti spun imediat.Dar mai intai,am o propunere pentru tine.

   _______________
Aici este primul capitol din Jurnalul Nemuritorului.Aud pareri?;;)

Capitolul 8

    Emma

    M-am uitat un timp pe fereastra,la traficul londonez,la oamenii grabiti,apoi din nou la Christian.El se uita la poza ce o tineam in mana.
    Mama zambea fericita,imbracata intr-o rochie de mireasa,tata era cu un brat pe talia ei,zambind,si in stanga mamei statea bunica mea.Asemanarea era izbititoare.Nu o cunoscusem niciodata,dar vazand aceasta poza,mi-as fi dorit sa o cunosc pe mama mamei mele.Fiindca o mai vazusem.Dar nu in viata.Ci ca fantoma.S-a intamplat acum vreo 2 ani,la ziua mea de 15 ani.Credeam ca era o inchipuire...mie nu imi aratase nimeni chipul bunicii mele.
    Uitandu-ma prin cutia asta,am descoperit ca mama avea secrete.Multe.Si,intr-o masura,cred ca tata stie de ele.
    -Scrie ceva pe aia!zise Chris si eu m-am grabit sa ma uit.
    Era o poza cu un barbat,cam de aceiasi varsta cu tata.Pe spate era scris:'Jack Horner'-cel mai bun om pe care l-am cunoscut.'
    Era scris cu cerneala,si am recunoscut scrisul mamei.Amandoua faceam o coada mai lunga la sfarsitul unui cuvant.De fapt,eu il furasem de la ea.
    -Crezi ca ar trebui sa cautam pe Google?am intrebat eu.
    -Cred ca mai avem informatii chiar aici,zise aratand spre cutie.
    Avea dreptate.De abia acum observasem ca pe aproape toate fotografiile cu acei necunoscuti scria cate ceva.Nume.Si acele nume aveau sa ma duca undeva,nu?

    ~Peste 2 ore~

    -Renunt!zise Chris facand niste foi de pe patul meu sa zboare.
    -Cum ai facut asta?
    -Nu stiu,dadu el din umeri privind cum foile aterizau inapoi pe covor.
    Am cascat,strangand foile.
    -Continuam maine?intreba el aplecat deasupra mea.
    Mi-am ridicat capul intalnindu-i chipul fantomatic si i-am raspuns,ignorand senzatia ce o aveam:
    -Nu stiu.Aici sunt doar persoane necunoscute.
    El doar mormai deasupra mea.
    -Ai tu vreo idee?am intrebat asezandu-ma pe pat.
    Se aseza pe covor cu picioarele impreunate,si se uita la mine printre gene.Cum poate sa aiba acel efect asupra mea cand e doar o fantoma?Cred ca am innebunit.

[Christian Green,dar incercati sa vi-l imaginati cu ochii si mai albastri]

    -Poti sa-l intrebi oricand pe tatal tau.
    -Usor de zis,am zis incercand sa ignor lucirea din ochii lui albastrii.
    -Si la fel de usor de facut,mai zise el cu un zambet pe buze.
    Am ramas cateva secunde blocata pe imaginea sa,apoi m-am ridicat brusc.
    -Cred ca trebuie sa pleci.
    -Unde?
    -Nu stiu.Dar eu vreau sa dorm.
    -Dormi,atunci.
    -Nu pot cu tine aici.
    -In ultima saptamana ai dormit,iar eu am fost tot timpul in camera,privindu-te.
    -Fantoma perversa,am zis incet,pentru mine,dar in interior gandindu-ma cum m-a vazut el pe mine.Aveam prostul obicei de a ma intoarce pe toate partile cand dormeam.
    El mormai ceva ininteligibil si eu am decis cu greu sa-l ignor,ducandu-ma sa ma schimb.Mi-am luat o pereche de pijamale pe mine si mi-am desprins parul.Cand am iesit din baie,el inca era pe covor.
    Am stins lumina si m-am bagat sub asternuturi.L-am auzit pe Chris zicand de undeva din stanga mea.
    -Pot sa stau langa tine?
    Am icnit ca arsa incercand sa il vad.
    -Sunt chiar aici!zise acesta din stanga patului.Chris era intins langa mine!
    -E intuneric,Einstein,nu te pot vedea!
    -Bine deci pot?
    -Doar sa nu ma atingi!am zis fara sa ma gandesc.
    -De parca as putea,ofta el si eu am inchis ochii.
    Timp de vreo jumatate de ora nu am putut adormi.Stiind ca stai in pat cu o fantoma...De fapt,era doar chestia ca stiam.De simtit,nu-l simteam deloc.Poate doar acea mica prezenta,si acea senzatie ciudata din mine...dar asta este pentru ca m-am obisnuit cu el deja.
    Zeci de intrebari mi-au invadat mintea in tot acest timp.O sa reusesc sa-l fac sa revina la viata?O fi mama vanatoare de fantome?Este el real?Sunt eu o vanatoare de fantome?Nu stiam nimic cu adevarat.Si de asta aveam nevoie de raspunsuri.
    Am adormit cu gandul la tata.Aveam sa-l intreb,in cele din urma.Sper doar sa nu ma creada nebuna.

    __________

N.A:Ma simt cam naspa ca pun capitole asa scurte.Scuze...Am sa incerc sa scriu mai mult...
Vine si actiunea,in curand.:D
Apropo,ce parere aveti de personaje?

Capitolul 7

    Emma

                                                                        [ea e Emma]

   Restul zilei,in timp ce faceam curatenie,il urmaream pe tata.Odata si odata,trebuia sa plece la munca.Dar azi nu s-a gasit nimeni sa-l sune!
    De abia pe la ora 5,pleca in sfarsit,zicand ca nu sta mult ca se intalneste cu cineva.Era misterios in privinta asta,dar mi-a zis ca nu era vorba de nici o femeie.Sa-l cred sau nu?
    Trecand peste asta,m-am dus sa caut cutia,si in cinci minute am dus-o in camera mea.Nu impachetasem eu lucrurile ei,ci tata.Si nu a pus asa de multe.Tot felul de chestii minore,precum rujuri,machiajuri,bijuterii,scrisori de dragoste dintre ei doi si in sfarsit...Era acolo o cutie mica,ca o cutie muzicala,ce avea un loc unde sa pun un cod.Ca la un seif.Fara alte cautari,m-am concentrat pe aflarea codului.Aici trebuia sa fie ceva important.
    Am incercat ziua de nastere a ei..nu a mers.Data cand s-au casatorit ei,nu.Au urmat ziua tatalui meu,a bunicii,a matusii Irene apoi...
    -Incearca ziua ta de nastere!am auzit o soapta la urechea mea iar eu am sarit cat colo,tipand.
    L-am vazut pe Chris chicotind intinzandu-mi mana sa fantomatica sa ma ajute.
    -Ha,ha!Foarte amuzant!
    Dar totusi,nu incercasem data nasterii mele.Cat de ametita eram?Cred ca amintirea mamei imi dauna serios circuitele.
    -Merge!am zis la unison cu fantoma de langa mine.
    Am ridicat capacul,si acolo erau poze.Multe.Dar cu oameni diferiti,necunoscuti pentru mine.Cutia pastrase un secret.Dar care era acela?
    -Scrie ceva pe spatele asteia,arata Chris o poza cu mama mai tanara si un tip tanar.
                  'Miguel Sanchez,14.Cazul unei sinucideri.-Madrid'
    Huh?
    -Ha!facu Chris trecandu-si mana prin poza.Ti-am zis eu!
    -Asta nu demonstreaza nimic!am zis incrutandu-ma la el.
    Acum,fetele noastre erau la centimetri departare si atunci l-am observat de adevaratelea.Era frumos.Ochii sai albastri nu erau singura trasatura care ma atragea.Mai erau acele buze pline,maxilarul perfect,ce demonstra putere,si obrajii supti,ca la o statuie de piatra.Si parul sau-visam sa-mi bag nasul acolo,serios acum.Am revenit la realitate cand am auzit usa principala deschizandu-se.
    -A venit tata,am zis uitandu-ma in alta parte,numai nu in ochii lui.
    -Nu e singur,zise Chris ridicandu-se si trecand prin usa.
    Nu trecura nici 2 secunde ca se intoarse si parca tipa:
    -E tatal meu!
    M-am uitat la el intrebatoare.Ce cauta profesorul de matematica la mine acasa?Doar daca aflase intr-un mod straniu ca eu vorbeam cu fiul lui si acum venise sa imi faca ceva...
    Nu am mai stat sa ma gandesc,ci am impins cutia mamei dupa pat si am iesit pe usa.
    -Hei tata,aa,domnule profesor?
    Ce actrita mai eram.
    -Oh,buna Emma.
    Domnul Green zambi la mine cu toti dintii lui si am vazut asemanarea cu fiul sau.Si el fusese frumos in tinerete.
    -Buna seara..
    -Emma,noi mergem sa vedem meciul,la un restaurant,nu departe de aici.Vrei sa vii?
    -Aa..nu,mersi.
    In ce Univers as vrea sa merg cu tata si un profesor sa vad un meci?
    Tata isi lua portofoliul de pe masuta de la usa,si ma sfatuise sa comand o pizza sau ceva,si plecara amandoi.Domnul Green nu imi mai zise nimic.
    Ramasa iar singura cu fantoma in casa,am inceput sa vorbesc cu el.Acesta statuse intr-un colt al camerei tot timpul.
    -Crezi ca tata stie ceva?
    -Despre ce?
    -Despre faptul ca te pot vedea,am zis dandu-mi ochii peste cap.
    M-am asezat pe canapea,iar el se arunca langa mine,nelasand nici o urma.
    -Poate da,poate nu.Dar eu ma intreb cum de se cunosc.
    -Cred ca s-au intalnit la scoala sau ceva.Amandoi sunt singuri,deci au nevoie de un amic cu care sa isi vorbeasca despre rezultatele meciurilor,am zambit eu.
    -In fiecare sambata ma uitam cu tata la meci,zise Chris trist,iar eu m-am intors spre el.
    El se uita cu o privire abatuta spre televizorul inchis din camera.
    -Imi pare rau,am zis cat se poate de sincer.
    -Stiu,zise intorcandu-se spre mine.
    -As vrea sa te pot ajuta,am mai zis.
    -Dar poti.Dar trebuie sa vrei.
    Uitandu-ma la chipul acela nefericit,stiam ca vreau.Nu meritase sa moara.Dar ce puteam face eu in legatura cu asta?Stiam doar ca raspunsurile s-ar fi putut afla in cutia de langa patul meu.Asa ca m-am ridicat si m-am dus in camera,urmata imediat de fantoma mea preferata.


Ma scuzati daca scriu prea putin,dar este singurul mod in care pot posta mai des.;;)Daca v-a placut,comentati!>:D<

Jurnalul nemuritorului

     Buna!
     Cum am spus intr-o postare anterioara,o sa mai scriu o poveste.Despre Chace Westwick.Nu-i nevoie sa-l stiti de la JUFM,fiindca povestea incepe cu sute de ani in urma si am sa povestesc ce i s-a intamplat lui.Sper ca o sa va placa.
    Am un fel de..prolog?!Asa ar trebui sa numesc acest pasaj..:


    ~ M-am uitat in ochii albastri si puri ai fetei care aveau sa vada lumina zilei pentru ultima data.Nu am stat sa ma mai gandesc.Mi-am infipt dintii in ea,hranindu-ma.Nu,nu puteam sa nu fiu un vampir.
     Cand am terminat,Amelie ma privi mandra.'Asa te vreau' zise ea si fugi inapoi spre conac.Am lasat corpul fetei pe pamant,fara nici o parere de rau,si am fugit dupa ea.De ce aveam impresia ca aveam sa-mi petrec si restul eternitatii fugind dupa ea?~

    Va rog sa va spuneti parerea,sa stiu daca merita!:D

    ~Law.

   

Capitolul 6

    Emma


    Mi-am facut de lucru cu parul cand toate privirile s-au atintit asupra mea.
    -De ce ai facut asta?intreba Ivy ridicandu-se.
    -Ti-a fost frica?intreba razand unul dintre baieti.
    Mi-am dat ochii peste cap si am zis,cat se poate de calma:
    -Sunt doar prostii.Hai sa dansam!
    Toti m-au ascultat si am iesit din camera.In timp ce ceilalti s-au cuplat sa danseze pe o melodie lenta,eu am mers in bucatarie sa beau un pahar cu apa.Nu mi-a luat mult timp sa-i simt din nou prezenta in ceafa mea.Acea prezenta stranie,care acum imi dadea si un fior mai diferit pe care nu l-am recunoscut.
    M-am intors pe calcaie dand in nasul fantomatic al lui Christian,care parea ca ma mirosea.
    -Ce-i?am intrebat inchizand usa de la bucatarie,stand in ea ca sa nu vina nimeni.Ma miroseai cumva?
    El isi dadu ochii peste cap.Mda,adolescentii adorau sa faca acest lucru.O simpla rotire a ochilor rezulta sa fie un raspuns pentru asa de multe probleme...
    Frica din mine se evaporase deodata si ma simteam mai increzatoare ca niciodata.Asa si trebuia-eram in bucatarie,la lumina,cu o fantoma,nu cu zeci.
    Paru stanjenit cand spuse:
    -Mirosi placut...A flori...
    -Ala e parfumul meu,am zis ridicand o spranceana.
    Nici nu ma intelegeam pe mine.De ce vorbeam asa colocvial cu el?
    -Nuu...Nu el...Mirosi a viata.
    Eu eram vie,el era mort,era logic sa miros asa.
    -Cum de poti sa ma mirosi?
    -Fiindca nu sunt cu adevarat plecat de aici.Pot sa miros,pot sa simt,dar nu urmeaza nimic dupa asta.O chestie fara urmari.Adica doar pentru moment.
    -Mm...Si de ce ai zis ca mama e vanatoare de fantome?Ea era o femeie simpla nu putea sa....
    -Da crezi ca eu stiu de ce a fost cine a fost?Eu doar am aflat asta.Intreaba-l pe tatal tau!zise poruncitor.
    -Nu o sa-l intristez pe tata iar doar fiindca o fantoma pe nume Christian Green imi spune sa il intreb de mama!am zis eu putin nervoasa,asezandu-mi rochia.
    -Poti sa-mi spus Chris,zise el calm,in ciuda nervozitatii mele.
    -Bine.Buna Chris...Cum pot sa te readuc la viata,chiar daca as vrea?
    -Nu vrei?se incrunta el.
    -Nici macar nu te cunosc!l-am acuzat eu peste muzica ce se auzea de pe partea cealalta a usii.
    -Nici macar nu vrei sa incerci?intreba el uitandu-se la mine trist.
    Oo Doamne!Cum putea sa arate atat de inspaimantator si atat de frumos in acelasi timp?Si totusi,un val de compasiune stranie curgea prin mine.
    -Poate.Dar nu mi-ai spus de ce.
    -De ce,ce?si incrunta el.
    -De ce vrei sa invii?Adica...Daca ai murit,inseamna ca Domnul a avut un motiv bun sa te ia..
    -Nu intelegi.Simt ca nu mi-a venit ceasul.De asta sunt aici,stand cu tine.
    -Oh,am zis nestiind ce altceva sa spun.
    Voiam sa intreb ceva,cand cineva dadu buzna in bucatarie,doborandu-ma.Era Ivy,desigur.Statea in locul unde statea mai inainte Christian si eu l-am simtit pe acesta in spatele ei.
    -Ce faci aici?intreba ea ajutandu-ma sa ma ridic.
    M-am uitat inspre Chris si acesta zise:
    -Cauta informatii despre mama ta.Te rog.Si nu ma mai respinge.
    Apoi disparu.
    -Beam niste apa,i-am raspuns eu lui Ivy.
    Ea ridica o spranceana la mine iar eu am dat din umeri.
    -Mmm...hai ca ii fac sa plece pe astia.Ma cam doare capul.Ma ajuti?
    -Ok.
    ''Si nu ma mai respinge'.De ce pentru mine suna atragator,in loc de ingrijorator?

    *

    Sambata m-am trezit tarziu,mirosind oua prajite.Tata gatea.
    -Buna dimineata,scumpo,zise el cand am intrat in bucatarie.
    M-am uitat la el cu o spranceana ridicata.Era cumva sarcastic cu mine?Era deja ora pranzului.
    -Neatza..
    M-am asezat la masa si el mi-a pus o farfurie in fata.
    -Arata delicios,i-am zis.
    -Asa ar si trebui sa fie,zise el mandru.
    In timp ce mancam,ma gandeam daca sa il intreb de mama sau nu.Si am hotarat ca nu.Mai intai aveam sa umblu prin cutia adusa cu lucrurile mamei.Ar trebui sa aiba ceva acolo.
    Cu toate ca nu credeam asta,informatia trebuia verifcata.
    Si oricum.Nu rezistam la doi ochi albastri,care ma urmau peste tot.

   _____________________

     V-a placut?
     Stiu ca e cam scurt,dar atat pot scoate de la mine...sper ca inca mai e cineva pe aici.:D